Este unul dintre cei mai respectați și admirați actori din România, cu zeci de roluri interpretate pe scenele din întreaga lume, trei Premii UNITER şi apariţii numeroase în producţii cinematografice de succes.
Marcel Iureș, invitatul Irinei Păcurariu la „Rețeaua de idoli” de luni, 30 noiembrie, de la ora 21:00, este recunoscut şi apreciat în egală măsură pentru cariera sa în cinema, dar şi pentru ceea ce înseamnă în teatrul românesc.
Actorul este preşedintele al Fundației Cultural Artistice Teatrul ACT, punând bazele celei de-a doua scene independente de teatru din România.
Recunoscut pentru valoarea sa şi în străinătate, Marcel Iureș și-a început cariera internaţională după turneul din 1994, susţinut în Marea Britanie cu spectacolul „Richard al III-lea”, în regia lui Mihai Măniuţiu. Deşi a primit numeroase oferte de la diferite teatre britanice le-a refuzat, pentru a se dedica teatrului românesc.
A acceptat însă colaborări la Hollywood şi a jucat alături de Brad Pitt, Antonio Banderas şi Tom Cruise în „Interviu cu un vampir“ (1994), a fost coleg de platou cu Tom Cruise la filmările pentru „Misiune imposibilă“ (1996).
Au urmat roluri mari în „The Peacemaker“ (1997, cu George Clooney şi Nicole Kidman) şi „Hart’s War“ (2002, cu Bruce Willis şi Colin Farrell) și a apărut și în megahitul de box-office „Piraţii din Caraibe: La capătul lumii“.
A avut ocazia să lucreze şi cu marele regizor Francis Ford Coppola, în „Youth Without Youth“ (2007), iar în ultimii ani l-am putut vedea pe micul ecran, în serialele „Strike Back“ (2013), „Crossing Lines“ (2013-2014) şi „The Game“ (2014).
Despre film, teatru, Hollywood, dar şi despre pandemie și funcții publice, Marcel Iureş a vorbit într-un interviu de colecție marca „Rețeaua de idoli”, la TVR 2.
Irina Păcurariu: Cum vă petreceți timpul acesta pe care l-am câștigat toți?
Marcel Iureș: Învăț. Am intrat într-un program de citit și recitit, stau mult de vorbă cu prieteni. Citesc mult și fac planuri. În general, mie mi-a priit perioada asta, deși e la modă să fii victimă. Mi-a priit pentru că am revenit la felul meu de viață – încet, ușurel, nu avem unde să ne grăbim… Ceea ce ne surprinde este greșeala în care am trăit acceptând toată prefăcătoria consumismului și a vitezei. În teatru trebuie să stai, să lași să se dospească o idee..
De ce nu ați vrut să plecați din România?
Nici nu m-am gândit. Când mi-au propus le-am spus vin oricând, dar asta nu înseamnă că voi rămâne vreodată definitiv. Ce însemna să stau în Los Angeles? 17-18 ore/ zi în interviuri la toate studiourile. Așa se fac milioanele, fără să ai garanții. Nu asta era problema, problema mea era că aveam de crescut un copil aici. Aveam 43 de ani atunci, nu mai eram un puști. Ca să aleg între ceva ce am și care are nevoie de mine și ceva ce e posibil să se întâmple, trebuie să fii nebun să alegi altfel. Era evident, nu aveam la ce să meditez.
V-ați gândit vreodată să acceptați o funcție publică?
Nu. Mi s-a propus, dar nu. Nici nu cred dacă aș putea juca un rol de așa ceva.
