Sâmbătă, 7 octombrie, ora 17.00
Ne vedem la TVR intră în al şaselea an de viaţă cu schimbări cu adevarat radicale, revenind în gria TVR 1 de sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 17.00. „Am părăsit, pentru o vreme, formula dezbaterii, în direct, a unor cazuri de viaţă, pentru a vira spre o altă formulă: un show construit în jurul unei personalităţi centrale”, spune Marina Almăşan, realizatoarea şi prezentatoarea programului.
Cele 90 de minute live vor gravita în jurul unei personalităţi centrale, de top, aparţinând unor domenii diferite. Vor fi oameni care au reuşit în viaţă, oameni cu cariere puternice, clădite pe baze reale, figuri mai mult, sau, dimpotrivă, prea puţin cunoscute ale României de azi. Simţul umorului va ghida abordarea subiectelor emisiunii. „Vom naviga, prin viaţa invitaţilor noştri, braţ la braţ cu Murphy, acesta devenind „patron" al celor 90 de minute de emisie. Legile sale vor fi prezente, în toate momentele emisiunii, sub o formă sau alta. Iar invitatul central va veni însoţit de cei mai apropiaţi oameni din viaţa sa: familie, prieteni, colegi, precum şi invitaţi-surpriză, pe care echipa emisiunii ii va descoperi”, mai spune Marina Almăşan.
Cel mai atractiv concurs al emisiunii va fi cel în care echipa îşi propune să le găsească invitaţilor sosia perfectă. Românii care vor dovedi cea mai flagrantă asemanare cu originalul „vor pleca din emisiune cu premii substanţiale, dar şi cu un certificat de „sosie", mai adaugă Marina.
Emisiunea îşi păstrează difuzarea în fiecare sâmbătă după-amiaza, ora 17.00, la TVR1 şi va conţine toate ingredientele unui show de succes: momente artistice, filmări inedite, farse, camere ascunse, concursuri interactive, probe de îndemânare, la care vor fi supuşi invitaţii, funcţie de domeniul din care provin. La finalul acestui ciclu de emisiuni, telespectatorii vor putea premia cea mai charismatică personalitate din România.
Noul Ne vedem la TVR va debuta, sâmbătă, pe 8 octombrie, iar Marina Almăşan îl va avea invitat pe actorul George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie. Îi vor urma, în ediţiile din 15 octombrie – Benone Sinulescu şi îndrăgitul fotbalist Gică Popescu (22 octombrie).
{mosloadposition user9}