Ediția a patra a Școlii de Vară Paulina, în memoria profesoarei Raluca Ana Medeșan, a început la Sâncel, județul Alba, satul natal al Ralucăi. Visul Ralucăi Ana Medeșan a fost să creeze o școală de vară autentică, bazată pe bucuria de a fi împreună și pe principiul că învățarea poate aduce și bucurie. Ediția de anul acesta se desfășoară între 18 și 24 august și se concentrează pe zona emergentă a activităților de educație non-formală, una dintre direcțiile pe care Raluca și le dorea să le dezvolte în cariera sa profesională.
În cea de-a patra ediție a Școlii de Vară Paulina, 200 de copii din Sâncel și alte localități ale județului Alba, cu vârste cuprinse între 5 și 15 ani, vor învăța, se vor distra și vor participa la ateliere de limba română, teatru, neuroștiințe, activități de învățare remedială, dezvoltare personală, activități practice, educație media, educație nonformală, educație financiară și activare civică, organizate de 30 de profesori și facilitatori din întreaga țară. Aceștia revin la Sâncel și în 2024 pentru a duce mai departe visul prietenei lor.
„Mă bucur că am reușit să organizăm cea de-a patra ediție a Școlii de Vară Paulina la Sâncel. Anul acesta, extindem proiectul și pentru grupa de vârstă preșcolară, adresându-ne unui număr mai mare de copii și, în fond, având un impact mai mare asupra comunității. Mă responsabilizează încrederea oferită de facilitatorii care revin, an de an, să lucreze alături de copii și simt că formăm o comunitate strâns unită în jurul unui deziderat comun: învățarea poate să aibă loc și cu bucurie”, a declarat Ioana Cătăuță, organizator al celei de-a patra ediții a Școlii de Vară Paulina și director al Școlii Gimnaziale „Ion Pop Reteganul” Sâncel.
De asemenea, anul acesta, între 23-24 august, are loc și Școala de Vară Paulina pentru profesori, un proiect gândit sub egida formării continue a cadrelor didactice. Școala de Vară Paulina pentru profesori oferă opt ore de experiențe de învățare și se finalizează cu un certificat de participare, care permite transferarea orelor în credite profesionale transferabile. Profesorii participanți la Sâncel vor avea oportunitatea de a lucra în ateliere cu Laura Popa (Finnish Teacher Training Centre), Otilia Calfa și Corina Chiorean (InimInstitute). Sâmbătă, 24 august, va avea loc și Conferința „Bucuria învățării”, care îi va aduce la Blaj pe Radu Szekely (Dare2Learn), Liliana Romaniuc (Asociația Română de Literație), Simona Baciu (InimInstitute) și pe psihologul Mihai Copăceanu, evenimentul fiind moderat de Oana Moșoiu. Mai multe detalii și înscrieri, chiar aici: https://forms.gle/QyJciTAayqJC8kzL7.
„Raluca Ana Medeșan s-a dedicat profesorilor și a dorit să-i aducă la Sâncel, satul ei de suflet, și copiii acestuia să se bucure de oameni deosebiți, profesori altfel, creativi, schimbă-lume… Dar aducem profesori la Sâncel și pentru dezvoltarea lor, pentru crearea unei comunități profesionale a celor care învață continuu, pentru bucuria lor și a elevilor lor”, a declarat Oana Moșoiu, organizator al celei de-a patra ediții a Școlii de Vară Paulina și lector universitar doctor în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București.
Raluca Ana Medeșan a fost co-fondatorul proiectului „Profesorul digital”, doctorand în Științele educației la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București și implicată în mai multe proiecte pentru modernizarea predării și a carierei didactice. De asemenea, Raluca a fost co-creatorul programelor de „Managementul Carierei Didactice” și „Profesorul Digital” din cadrul Finnish Teacher Training Center, dar și inițiatorul pilotului „Pepper – asistent de învățare la Școala Finlandeză ERI Sibiu”.
Partenerii instituționali ai celei de-a patra ediții a Școlii de Vară Paulina de la Sâncel sunt Școala Gimnazială și Asociația de Părinți ai Școlii Gimnaziale „Ion Pop Reteganul” Sâncel, Primăria Sâncel și Consiliul Local Sâncel. Partenerii ediției a patra a Școlii de Vară Paulina de la Sâncel sunt Kangoo Pack, Albaco Exim, Ferma cu Omenie, Finnish Teacher Training Centre, Carmangeria Moldovan, Future Capital, Herlitz, Punctul.ro, IA Sibiu, Jidvei, Comunitatea MERITO, Editura Herald, BonaLux, Big Cip, Alpin57, Nefta, MontAna Popa și SC Valmircon SRL.