Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Activitatea de CSR a QUALITANCE in 2015

Qualitance

QualitanceÎn decursul acestui an, compania românească de software a alocat aproximativ 50.000 de euro pentru trei programe de responsabilitate socială. Primul ține de zona culturală, al doilea, de ecologie, iar al treilea și cel mai recent reprezintă o investiție în educație pe termen lung.

Pe 10 octombrie a avut loc în clădirea Hamangiu din Bârlad conferința de presă a Fundației și Centrului de excelență Vasile Dumitrache, al căror scop este susținerea copiilor defavorizați prin recursul la matematică. Elevii de gimnaziu pasionați de acest domeniu pot beneficia săptămânal de cursuri de matematică gratuite predate de prof. Marian Tetiva, prof. Dumitru Mihalache și prof. Marcel Rotaru. Toți acești profesori au experiență în pregătirea elevilor olimpici, Marian Tetiva obținând el însuși medalia de aur la Olimpiada internațională de matematică. Centrul de Performanță în Matematică Vasile Dumitrache asigură condiții superioare de pregătire și un mediu stimulativ pentru grupurile de elevi selecționați pe durata întregului gimnaziu.

La conferința de presă, la care au participat peste 30 de invitați, elevi și profesori, au vorbit doi foști elevi ai profesorului de matematică Vasile Dumitrache: Henri Luchian, prorectorul universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și Ioan Iacob, Managing Partner QUALITANCE. “Capacitatea financiară și/sau intelectuală nu este doar un privilegiu, ci și o responsabilitate. Avem puterea de a influența și de a schimba. Sunt aici pentru că am ales să îmi asum această responsabilitate”, a declarat Ioan Iacob. QUALITANCE a susținut în 2014 şi 2015 activitatea Fundației și Centrului de excelență Vasile Dumitrache, atât prin sponsorizări, cât și prin implicare directă.

Tot în 2015 QUALITANCE a sprijinit ONG-ul "Let’s Do It, Romania!", pentru care a creat aplicația omonimă, în parteneriat cu Garda de Mediu şi Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Cu ajutorul ei, voluntarii pot oricând și de oriunde să marcheze orice deșeuri întâlnite în oraș sau în natură pe Harta Deșeurilor, pentru a fi apoi raportate către autoritățile responsabile și curățate în 30 de zile, conform legii. Fiecare voluntar primește constant mesaje cu statusul sesizării, până când zona este curățată.

QUALITANCE a realizat aplicația de mobil și platforma web, iar, la crowdfunding-ul din lunile mai și iunie, a donat câte un dolar pentru fiecare dolar strâns de ONG în campanie. "Conceptul de voluntariat digital e în perfectă concordanță cu valorile de bază ale companiei noastre, valori care garantează un impact social de durată. De aceea am făcut tot ce ne-a stat în putință pentru a le oferi potențialilor voluntari o aplicație gratuită (disponibilă pentru Android și, în curând, iOS) și prietenoasă, care să îi ajute în demersul a de a face România și lumea în ultimă instanță un loc mai curat", a declarat Radu Constantinescu, Managing Partner QUALITANCE.

De asemenea, în primăvara acestui an, QUALITANCE a susținut tipărirea catalogului expoziției “Fish Over Gate”, de Paul Neagu, curatoriată de Igor Mocanu. Expoziția a participat la Art Paris. Art Fair, organizat în Grand Palais de la Paris între 26 și 29 martie.

Bucuresti, 14.10.2015
By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.