Compania oferă publicităţii date despre evoluţia proprie în ultimele 12 luni precum şi despre evoluţia pieţei imobiliare în 2014
Activ Property Services partener Cushman & Wakefield, anunţă rezultatele obţinute în 2013, pe toate segmentele imobiliare în care compania îşi desfăşoară activitatea. Anul 2013 s-a încheiat cu aproximativ 10,000 mp închiriaţi pe piaţa de birouri în România pentru clienţi precum Centrul de Afaceri Sibiu unde au fost aduşi noi chiriaşi, de exemplu: Continental care a închiriat 2,000 mp, Visma (IT&C) a închiriat 1,500 mp, Provident a închiriat 400 mp, dar şi alţi clienţi precum Quintilles care a închiriat 800 mp în Global City bucureşti, Helpline care a închiriat 620 mp în Fructus Plaza Timişoara etc.
Departamentul de centre comerciale al companiei a continuat susţinerea extinderii reţelelor de magazine în centre comerciale şi mall-uri ale unor retaileri internaţionali precum: Calzedonia care a închiriat 45 mp în Iulius Mall Timişoara, Carrefour a închiriat 880 mp în Mureş Mall din Târgu Mureş, dm drogherie markt a închiriat 355 mp în Bega Shopping Center Timişoara, Penţi a închiriat 80 mp în City Park Mall Constantă, Volksbank a deschis o nouă agenţie de 120 mp în Bega Shopping Mall Timişoara, şi alţii.
Recent, Andrei Bârsan Director Activ Property Services partener Cushman & Wakefield, a reprezentat Militari Shopping în închirierea unui “drive thru” KFC, cu o suprafaţă de 370 mp; suprafaţa totală ocupată de acest retailer este de 2,000 mp, incluzând şi parcarea. Acest nou “drive thru” s-a deschis publicului în data de 1 Aprilie 2014.
În cursul anului trecut departamentul de retail spaţii stradale a renegociat aproximativ 300 de contracte de închiriere pentru clienţi precum: Nexte Bank, Banca Carpatică, BCR, dar s-au închiriat şi sedii noi pentru bănci: Unicredit Ţiriac, ING Bank, Libra Bank, Nexte Bank.
În sectorul industrial, Activ Property Services partener Cushman & Wakefield a realizat tranzacţii însumând o suprafaţă totală de peste 19,000 mii de mp, principalele tranzacţii fiind: AB Electronics a închiriat în parcul industrial Olympian Park o suprafaţă de 10,000 mp , Quehenberger a închiriat în parcul industrial VGP Logistic Park o suprafaţă de 3,000 mp, Autocom Amici a închiriat o suprafaţă de 4,0000 mp în zona industrială Raumond din oraşul Oţelul Roşu precum şi alte tranzacţii cu terenuri pentru dezvoltare.
Serviciile de evaluare şi consultanţă vor continua să reprezinte 25% din cifra de afaceri. În cursul anului trecut suprafeţele evaluate în cadrul departamentului de evaluări al Activ Property Services partener Cushman & Wakefield, în funcţie de tipul proprietăţii, au însumat:
· aproximativ 500,000 mp proprietăţi retail, peste 300,000 mp proprietăţi logistice şi industriale;
· aproximativ 100,000 mp proprietăţi birouri;
· peste 3 mil. mp terenuri.
Exemple de companii/bănci/centre comerciale ale departamentului de evaluare şi consultanţă: Atrium Real Estate, Olympian Park, BCR – Erste Group, Unicredit Ţiriac Bank, Sonae Sierra, Valad – CEIF, şi alţii.
Cu o cotă de 12%, din valoarea serviciilor prestate de agenţiile internaţionale în România, Activ Property Services se situează în topul companiilor active pe piaţa de servicii imobiliare.
Despre piaţa imobiliară a anului 2014 în date şi cifre, influenţe:
Piaţa spaţiilor de birouri:
Îmbunătăţirea mediului economic este pe cale să aibă un impact important sectorul spaţiilor de birouri. Chiriile spaţiilor prime în Bucureşti, rămân stabile la 19 Euro / mp/ lună, pentru al şaptelea trimestru consecutiv, în ceea ce continuă să fie o piaţă a chiriaşilor. Se aşteaptă în continuare îmbunătăţiri în anul 2014, când se previzionează o relaxare monetară şi un impact pozitiv al exporturilor asupra economiei locale.
“Piaţa ocupanţilor spaţiilor de birouri va avea o creştere în performanţa, cu o mai mare activitate în acest sector decât în sectorul investiţional. În timp ce investitorii importanţi continua să caute oportunităţi de clădiri prime, clădirile ce produc venituri sunt puţine, şi în plus, există o temere referitoare la o supra ofertă în piaţă de birouri, temere resimţită şi în ce priveşte stimulentele oferite pentru atragerea chiriaşilor. În orice caz, pe fondul îmbunătăţirii uşoare a cererii, cuplat în parte cu expirarea unor contracte de închiriere şi datorită existenţei unui nivel scăzut al dezvoltărilor speculative, rata de neocupare va începe să scadă şi va avea loc stabilizarea elementelor fundamentale ale pieţei.”, explică Andrei Bârsan, Director Departament Birouri, Activ Property Services.
Piaţa spaţiilor de retail:
În prezent, este în construcţie în total o suprafaţă de 266,000 mp cu livrare în perioada 2014 – 2016. Proiectele aflate în construcţie în prezent şi care constituie suprafaţa totală menţionată sunt: Mega Mall Bucureşti – 70,000 mp, Parklake Plaza – 70,000 mp, Tricodava – 21,700, Shopping City Târgu Jiu – 27,000 mp, Coresi Braşov – 48,000 mp şi cinema multiplex în AFI Palace Ploieşti cu o suprafaţă de 4,1000 mp.
Stocul de spaţii de centre comerciale ce urmează fi finalizate în cursul anului 2014 este de doar 31,170 mp, incluzând Shopping City Târgu Jiu şi cinema multiplex în AFI Palace Ploieşti excluzând suprafaţa parcului de retail Vulcan.
Această valoare a suprafeţei centre comerciale, ce urmează a fi livrată în 2014 este cea mai redusă din ultimii 12 ani.
“În ciuda scăderii din vânzările din sectorul de retail, nu se aşteaptă schimbări importante în piaţa ocupaţională, a retailerilor. Există o notă pozitivă în faptul că, recenta scădere a ratei dobânzii cu 25 puncte de bază şi potenţialul continuării reducerii ratei dobânzii în viitorul apropiat, pot oferi o creştere în piaţă, cu efect în ieftinirea creditului şi încurajarea consumurilor proprii.”, declară Doiniţa Ilie, Asociat, Departamentul Centre Comerciale şi Retail.
Piaţa spaţiilor industriale:
Anul 2013 a fost caracterizat de o oarecare lipsă a dinamicii tranzacţiilor în acest sector, în România. Activitatea a fost redusă, atât în zona ocupanţilor cât şi în zona investitorilor, din acest sector. Îmbunătăţirea economică, în special a exporturilor, va avea un impact şi asupra pieţei locale însă efectul nu se va materializa decât peste aproximativ 2-3 ani. Între timp chiriile sunt într-o tendinţă de
scădere în timp ce yieldurile se menţin constante, la o valoare de aproximativ 10 – 10,5%.
“Privind înainte, îmbunatăţirile în economie apar în acelaşi timp cu îmbunătăţirea cererii interne ajutată de o piaţă a muncii relativ sănătoasă. În acelaşi timp cererea externă ar trebui să se îmbunătăţească pe fondul creşterii economice anticipată în zona euro. În orice caz ştirile economice pozitive vor avea efect peste ceva timp, probabil peste aproximativ 2-3 ani, cu impact asupra menţinerii activităţii în mod sustenabil în sectorul spaţiilor industriale şi logistice din România. Există în continuare o discordantă între cererea şi oferta necesară, precum şi o lipsă a produselor (dezvoltărilor) generatoare de venituri”, concluzionează Costel Florea, Partener, Activ Property Services.
Climatul economic:
Economia românească a continuat să surprindă în mod pozitiv cu o creştere de 1,6% în Q4 raportat la Q3 2013, urmând o creştere de 0,8% în Q2. Exporturile rămân principalul motor al creşterii (o creştere de până la 19,1 % comparativ cu anul anterior), dar în acelaşi timp recolta foarte bună a contribuit pozitiv la această creştere. Creşterea economiei, se preconizează că va deveni din ce în ce mai mult bazată pe export, în timp ce cererea locală va beneficia de sectorul puternic al exportului.
Razvan Gheorghe, managing partner Activ Property Services partener Cushman & Wakefield comenteaza:
“În anul 2013 compania noastră a înregistrat o stabilitate in continuitatea afacerii, ceea ce ne face sa fim increzatori in atingerea obiectivelor de crestere a afacerii pentru acest an si anume o crestere a cifrei de afaceri cu aproximativ 20% comparativ cu anul precedent.
În acelaşi timp am menţinut un portofoliu stabil de clienţi majori şi de asemenea am înregistrat profit la sfârşitul anului.
Începând cu primul trimestru al anului 2014 am constatat o creştere a cifrei de afaceri, Piaţa este în continuare dezechilibrată şi pe anumite segmente cum ar fi piaţa investiţională nu se înregistrează o dinamică mare, motiv pentru care nu aşteptăm modificări importante în acest an pe acest segment.
În anul 2014, pe lângă creşterea cifrei de afaceri ne propunem dezvoltarea unor noi linii de servicii, astfel încât să oferim clienţilor noştri un portofoliu complet, menit să cuprindă şi segmentul de închiriere şi optimizare a portofoliului de proprietăţi, pe lângă serviciile de property management.