- Actiunile companiei Bursa de Valori Bucuresti vor fi incluse, din 19 septembrie, in indicii FTSE Russell dedicati pietelor emergente, FTSE Global Micro Cap.
- Bursa de Valori Bucuresti va fi a saptea companie romaneasca prezenta in indicii FTSE Global Micro Cap, alaturi de Aquila, Bittnet Systems, Conpet, Purcari Wineries, Sphera Franchise Group si Transport Trade Services.
- Alte sase companii romanesti sunt incluse in indicii FTSE Global All Cap: Banca Transilvania, MedLife, Nuclearelectrica, OMV Petrom, One United Properties si TeraPlast.
- Anuntul publicat vineri seara, 19 august de furnizorul global de indici FTSE Russell aduce noutati si pentru alte companii romanesti incluse in indicii FTSE Russell dedicati pietelor emergente.
- Romania va avea astfel, din 19 septembrie, 13 companii listate incluse in indicii FTSE Russell dedicati pietelor emergente.
Actiunile companiei Bursei de Valori Bucuresti (BVB), companie listata in 2010 pe propria piata reglementata la vedere, in categoria Premium, vor fi incluse, din 19 septembrie in indicii FTSE Russell dedicati pietelor emergente. Actiunile BVB vor intra in componenta FTSE Global Micro Cap, includerea fiind anuntata de furnizorul global de indici in urma revizuirii trimestriale publicata vineri, 19 august.
Bursa de Valori Bucuresti va fi a saptea companie romaneasca prezenta in indicii FTSE Global Micro Cap, alaturi de Aquila, Bittnet Systems, Conpet, Purcari Wineries, Sphera Franchise Group si Transport Trade Services. In total, Romania va avea din 19 septembrie 13 companii incluse in indicii FTSE Russell dedicati pietelor emergente, sapte in indicii FTSE Global Micro Cap si sase in indicii FTSE Global All Cap.
„Includerea actiunilor Bursei de Valori Bucuresti in indicii FTSE Global Micro Cap confirma actiunile noastre continue si sustinute din ultimii ani pentru cresterea lichiditatii. Totodata, primim o reconfirmare internationala in ceea ce priveste potentialul pietei de capital din Romania. Bursa de Valori Bucuresti se alatura celorlalte 12 companii deja incluse in indicii furnizorului global de indici FTSE Russell si creste astfel reprezentativitatea Romaniei in acesti indici si, mai ales, diversifica domeniile de activitate ale companiilor listate cu care suntem prezenti in indicii FTSE Russell dedicati pietelor emergente”, a declarat Radu Hanga, Presedintele Bursei de Valori Bucuresti.
”Includerea actiunilor companiei noastre in indicii FTSE Russell reprezinta o dovada a efortului sustinut pentru atingerea de noi performante la Bursa de Valori Bucuresti. Suntem a treisprezecea companie romaneasca inclusa in indicii FTSE Russell, iar acest lucru ne reconfirma faptul ca am devenit o piata atractiva pentru investitorii institutionali globali. Proiectele noastre care sa sustina imbunatatirea lichiditatii pietei continua, astfel amintim de proiectul Contrapartii Centrale, programul destinat Market Maker-ului Emitentului, cresterea continua a numarului de companii acoperite prin rapoarte de analiza in cadrul proiectului BVB Research Hub, promovarea acestor companii in randul investitorilor, implementarea standardelor ESG si suntem convinsi ca rezultatele se vor vedea si de acum inainte”, a declarat Adrian Tanase, Director General Bursa de Valori Bucuresti.
Anuntul publicat vineri seara, 19 august de furnizorul global de indici FTSE Russell aduce noutati si pentru alte companii romanesti incluse in indicii FTSE Russell dedicati pietelor emergente, astfel: actiunile Bittnet Systems (BNET) vor fi reincluse in indicii FTSE Micro Cap din 19 septembrie, actiunile Impact Developer & Contractor (IMP) vor fi excluse din indicii FTSE Global Micro Cap, capitalizarea bursiera totala a companiei fiind peste pragul maxim al indicelui FTSE Micro Cap, actiunile MedLife Romania (M) si One United Properties (ONE) vor trece de la categoria Small Cap la Mid Cap, actiunile companiilor Banca Transilvania (TLV), OMV Petrom (SNP) si Nuclearelectrica (SNN) vor trece de la categoria Mid Cap la Large Cap.
Bursa de Valori Bucuresti este singurul operator de piete de valori mobiliare din Romania. Compania este listata pe propria piata din anul 2010 si face parte din Grupul BVB care cuprinde si Depozitarul Central, institutia responsabila pentru operatiunile de registru si decontare in Romania, iar in octombrie 2019 a luat fiinta contrapartea centrala CCP.RO, institutie care va prelua functia de compensare a tranzactiilor cu valori mobiliare in Romania si care va contribui la relansarea pietei de produse derivate la bursa locala.
Actiunile BVB sunt incluse in BET, indicele principal al Bursei de Valori Bucuresti, BET-TR, indicele care include si dividendele acordate de companiile din BET, BET-XT, BET-BK, BETPlus, BET-XT-TR, BET-TRN si BET-XT-TRN. La finalul sedintei bursiere din 19 august, emitentul Bursa de Valori Bucuresti avea o capitalizare de 207 miliarde RON (41 miliarde EUR).
Bursa de valori Bucuresti administreaza doua piete distincte, Piata Reglementata si Sistemul Multilateral de Tranzactionare, pe care sunt listate o varietate de instrumente financiare precum actiuni, obligatiuni, unitati de fond, certificate, produse structurate, drepturi de preferinta. Pe Piata Reglementata sunt listate actiunile a 83 de companii din sectoare de activitate diverse si de o importanta deosebita pentru economia Romaniei, cu o capitalizare de 192 miliarde RON (19 august 2022). Astfel, vedem o foarte buna reprezentare a sectorului financiar (35%), energie (30%), utilitati (16%), sanatate (5%), constructii (4%) etc. Pe piata AeRO, segmentul de actiuni al Sistemului Multilateral de Tranzactionare, sunt listate actiunile a peste 290 de companii, cu o capitalizare de 15 miliarde RON (19 august 2022). Pana la jumatatea acestui an, au avut loc 28 de listari de actiuni si obligatiuni, dintre care 10 de actiuni si 18 de obligatiuni, cu o valoare totala de 1,16 miliarde EUR.
In materie de proiecte speciale, alaturi de proiectul Contrapartii Centrale (CCP), Bursa de Valori deruleaza programul Made in Romania, al carui scop este acela de a gasi viitoarele motoare ale economiei romanesti si proiectul BVB Research Hub lansat in mai 2021, care vizeaza imbunatatirea acoperirii cu rapoarte de analiza pentru emitentii locali si cresterea accesului la analiza fundamentala pentru investitorii locali. De asemenea, Bursa de Valori Bucuresti continua proiectul ESG initiat in 2020, prin colaborarea cu Sustainalytics, unul dintre liderii globali pe acest segment, anul acesta fiind publicate primele scoruri ESG pentru unele dintre companiile listate la bursa. Tot anul acesta a fost lansat primul Ghid privind raportarea ESG cu sprijinul BERD si al companiei de consultanta specializata in sustenabilitate, Steward Redqueen.
Pe 1 decembrie 2022, Bursa de Valori Bucuresti va implini 140 de ani de la deschiderea oficiala a bursei, dupa o perioada de peste 70 de ani in care au functionat in Romania doar burse de comert.