Recomandări AMC 26 – 30 iunie
Finalul lunii iunie aduce, la AMC, un film de acțiune în care Jason Statham se umple de adrenalină, o peliculă pentru care Julianne Moore a fost laureată la Festivalul de la Veneția și un celebru muzical semnat de Martin Scorsese. Cireașa de pe tort o constituie premiera celui de-al doilea sezon din „Preacher”, serial original AMC, inspirat de benzile desenate omonime!
26 iunie: „Curierul 3” (2009), ora 14:05, AMC
· Aceasta este a treia parte a francizei „Curierul”, care a fost creată de Luc Besson. Filmul continuă povestea lui Frank Martin (Jason Statham), un curier care livrează orice fel de colete, fără a pune întrebări. De această dată, eroul nostru este forțat să transporte un pachet și pe Valentina (Natalya Rudakova) – fiica unui demnitar ucrainean – la Budapesta. Când descoperă că pachetul nu este deloc ceea ce pare și că pe urmele lor se află urmăritori periculoși, Frank ia frâiele în mâini.
27 iunie: „Departe de paradis” (2002), ora 18:50, AMC
· Cathy Whitaker (Julianne Moore, laureată la Veneția pentru rol) are tot ce şi-ar putea dori o femeie: o casă frumoasă în suburbiile din Hartford, prieteni bine situaţi, doi copii adorabili și sănătoși şi un soţ atrăgător (Denis Quaid), care câştigă bine, în publicitate. Dar aparenţele pot fi înşelătoare, mai ales în societatea intolerantă şi vigilentă a anilor ’50, în care trăiesc Cathy şi Frank.
29 iunie:
· „New York, New York” (1977), ora 11:15, AMC: Pelicula muzicală a lui Martin Scorsese este centrată pe povestea de dragoste furtunoasă dintre Jimmy (Robert De Niro) și Francine (Liza Minnelli). El este un saxofonist egoist. Ea este cântăreaţă într-un bar. După un început ezitant, relația lor înflorește și ajung în fața altarului, dar căsnicia se destramă încet, dar sigur…
· PREMIERĂ – „Preacher”, sezonul 2, episoadele 1 și 2, ora 22:00, AMC: AMC prezintă, în premieră, al doilea sezon din „Preacher”, din 29 iunie, în fiecare joi, de la ora 22:00. Inspirat de popularele benzi desenate omonime, serialul este centrat pe Jesse Custer (Dominic Cooper), un predicator dintr-un orășel texan, care – în primul sezon –primește puterea de a ordona celor din jur să facă exact ceea ce le spune el. La finalul acestuia, descoperă că Dumnezeu a dispărut din Rai și pornește în · căutarea Lui. În seria a doua, alături de Tulip (Ruth Negga) – marea iubire a lui Jesse – și Cassidy (Joseph Gilgun) – un vampir irlandez de 119 ani –, protagonistul ajunge în New Orleans, unde dă piept cu gangsteri locali, agenți secreți periculoși și Saint of Killers (Graham McTavish), un cowboy din Iad, imposibil de oprit și însetat de sânge.