Simtel Team (BVB: SMTL), companie românească de inginerie și tehnologie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București și lider național în domeniul energiei regenerabile, anunță numirea de către acționarii companiei a unui Consiliu de Administrație în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din data de 25 aprilie 2023. Consiliul este compus din cinci membri – Iulian Nedea, Sergiu Bazarciuc, Radu Vilău, cofondatori ai companiei, Adrian Netea, profesionist în investiții și Mihai Tudor, un executiv cu experiență vastă în motivarea și creșterea echipelor în cadrul companiilor.
„Simtel Team se află într-o etapă de creștere accelerată pe fondul solicitărilor tot mai numeroase pentru soluțiile de energie regenerabilă, aspect reflectat la nivelul bugetului de venituri și cheltuieli pe care l-am propus pentru anul 2023, aprobat de acționarii noștri în cadrul AGA anuală – o cifră de afaceri la nivel consolidat de 296,1 milioane de lei, EBITDA de 31,5 milioane de lei și un profit net de 25,6 milioane de lei. În perioada următoare, vom demara procedurile pentru transferul acțiunilor companiei pe Piața Principală a BVB, prin pregătirea situațiilor financiare conform standardelor IFRS. Acest transfer este un pas natural, având în vedere evoluția companiei, precum și posibilitatea de a atrage în acționariat și investitori instituționali. Prin urmare, am avut în vedere ca în noul Consiliu de Administrație să aducem alături de noi oameni cu experiență desăvârșită în dezvoltarea și implementarea de strategii de creștere a afacerilor. Împreună cu Sergiu și Radu, le mulțumim lui Adrian și Mihai că au venit alături de noi, precum și acționarilor pentru votul de încredere acordat”, a declarat Iulian Nedea, cofondator și CEO al Simtel Team.
În vederea alinierii companiei la cerințele de guvernanță corporativă ale Pieței Principale, acționarii au numit un Consiliu de Administrație format din cinci membri, dintre care doi neexecutivi și independenți. Adrian Netea este un profesionist în investiții, cu o experiență de peste 12 ani în finanțe corporative, private equity, evaluarea companiilor, dezvoltare de strategie de expansiune și planuri de afaceri. În prezent, Adrian Netea este Director de Investiții în cadrul Morphosis Capital, un fond de private equity cu 50 de milioane de euro capital subscris. Mihai Tudor, cel de-al doilea membru neexecutiv și independent, este un executiv cu peste 18 ani de experiență în management, motivarea și creșterea echipelor, planificarea resurselor, dezvoltarea planurilor de carieră, recrutarea și selecția resurselor cheie.
Pe lângă numirea unui Consiliu de Administrație, în cadrul AGA acționarii au aprobat operațiunea de acordare de dividende în numerar, în valoare totală de 2.044.023,8 lei, dividend brut. Astfel, acționarii care vor deține acțiuni SMTL la data de 14 iulie 2023 vor fi eligibili pentru primirea unui dividend brut pe acțiune de 0,26 lei. Data plății dividendului este 1 august 2023.
În 2022, la nivel individual, Simtel Team a înregistrat o cifră de afaceri de 137 de milioane de lei, o creștere cu 134% față de anul 2021, și un profit net de 11,6 milioane de lei, o apreciere cu 88% comparativ cu 2021. Divizia de energie verde a avut cea mai mare contribuție la cifra de afaceri, de 77%, telecomunicațiile au reprezentat 21%, în timp ce alte linii de business au contribuit cu 2%.
Pentru anul acesta, compania estimează că va construi centrale electrice fotovoltaice cu o putere instalată de aproximativ 80 MWp, comparativ cu 45 MWp instalați în 2022. De asemenea, conducerea are în vedere creșterea numărului de proiecte și în Republica Moldova, unde a deschis o filială la finalul anului trecut.
În ultimii patru ani, Simtel Team a proiectat și pus in funcțiune numeroase centrale electrice fotovoltaice pentru clienți din diverse industrii. Parcurile fotovoltaice pe care le operează Simtel însumează peste 200 MWp instalați și produc anual 260.000 MWh, echivalentul consumului a 73.000 de locuințe într-un an, reducând cu 156.000 de tone pe an emisiile de gaze cu efect de seră, ajutând astfel la protejarea mediului înconjurător și având un impact pozitiv asupra sănătății și a calității vieții comunităților, în special în zonele urbane dens populate.
Simtel Team este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 1 iulie 2021, având, în prezent, o capitalizare de piață de aproximativ 247 milioane de lei.