În data de 10 septembrie 2021, One United Properties (BVB: ONE), unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, s-a întrunit, în cadrul primei Adunări Generale a Acționarilor (AGA) de la momentul listării companiei la Bursa de Valori București.
În cadrul AGA, acționarii au aprobat, printre alte puncte de pe ordinea de zi, distribuirea a 32,5 milioane de lei dividende în numerar, capitalizarea primelor de emisiune rezultate în urma derulării ofertei publice ce a avut loc în acest an și emiterea ulterioară de acțiuni gratuite în proporție de 4 acțiuni noi pentru fiecare 5 acțiuni deținute, precum și introducerea unei noi clase de acțiuni.
„Vreau să mulțumesc acționarilor noștri pentru sprijinul acordat, care ne-a permis finalizarea primei Adunări Generale organizate ulterior derulării ofertei publice, de care suntem extrem de încântați. Am apreciat foarte mult sprijinul acordat de investitorii ONE cu privire la toate propunerile noastre, acesta fiind un alt semnal valoros al încrederii acestora în strategia noastră. Atât eu, cât și Consiliul de Administrație suntem pe deplin mulțumiți cu rezultatul de astăzi și așteptăm cu nerăbdare continuarea parteneriatului cu acționarii noștri, în călătoria pe care am inițiat-o la începutul acestui an. În numele Consiliului, al conducerii și întregului personal, pot spune că așteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu sârguință și să valorificăm toate oportunitățile care se ivesc în parcursul companiei, în prezent și viitor,” a declarat Claudio Cisullo, Președintele Consiliului de Administrație al One United Properties.
Acționarii ONE și-au putut exprima opțiunile de vot în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor (AGOA) și a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor (AGEA) în persoană și online prin intermediul soluției eVote. Cvorumul cu privire la punctele individuale de pe ordinea de zi a AGOA și AGEA a fost peste 90%. În cadrul AGOA, acționarii au aprobat plata unor dividende în valoare de 32,5 milioane de lei, sau aproximativ 0,02273 lei pe acțiune, acesta urmând a fi plătit în data de 11 octombrie 2021 acționarilor care dețin acțiuni ONE la data de înregistrare 28 septembrie 2021. Acționarii au aprobat de asemenea numirea domnului Daniel Dineș sau reprezentantul său adecvat, ca invitat permanent la ședințele Consiliului de Administrație al One United Properties.
În cadrul AGEA, acționarii au aprobat operațiunea de majorare a capitalului social cu suma de până la 228,8 milioane lei și emiterea a până la 1.144.062.353 acțiuni noi cu o valoare nominală de 0,2 lei pe acțiune prin încorporarea a aproximativ 80% din primele de emisiune rezultate în urma derulării ofertei publice care a avut loc în perioada 22 iunie – 2 iulie 2021. Noile acțiuni vor fi distribuite în proporție de 4 acțiuni noi pentru fiecare 5 acțiuni deținute, acționarilor care vor deține acțiuni ONE la data de înregistrare 17 decembrie 2021.
În urma votului favorabil al acționarilor, One United Properties va introduce o nouă clasă de acțiuni cu 5 drepturi de vot, denumite acțiuni Clasa B. Acțiunile din Clasa A vor continua să reprezinte 1 drept de vot. Acțiunile din Clasa B vor fi atribuite exclusiv companiilor Vinci VER Holding S.R.L. și OA Liviu Holding Invest S.R.L., deținute integral de cei doi acționari fondatori, respectiv Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu în calitatea acestora de asociați unici, în urma conversiei unui total de 22,74% din acțiunile existente din Clasa A deținute de cele două companii, în proporții egale.
Restul acțiunilor deținute de aceste companii, respectiv 18,39% și 18,39% din capitalul social total al One United Properties, vor rămâne acțiuni din Clasa A. Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu s-au abținut de la votarea punctului respectiv de pe ordinea de zi, în timp ce aproximativ 97,6% din voturile exprimate cu privire la acest punct au reprezentat voturi în favoarea introducerii Clasei B de acțiuni.
Acțiunile din Clasa A și Clasa B au același drept de dividende, oferind, prin urmare, un drept egal la dividende tuturor acționarilor. Acțiunile din Clasa B nu vor putea fi tranzacționate public și vor fi transferabile exclusiv între cei doi acționari fondatori și afiliații acestora. Dacă acțiunile din Clasa B sunt transferate unor persoane care nu sunt acționarii fondatori sau afiliații acestora, aceste acțiuni vor fi convertite automat în acțiuni din Clasa A, ceea ce înseamnă că vor pierde drepturile de vot suplimentare. După conversie, o acțiune din Clasa B va fi convertită într-o acțiune din clasă A, menținând astfel aceeași participare la profiturile companiei.
Chiar dacă acțiunile cu drept de vot multiplu nu sunt încă cunoscute în România, există companii care au două clase de acțiuni care oferă aceleași drepturi de dividende, indiferent de clasa de acțiuni, dar drepturi de vot diferite pentru membrii fondatori. Aceste acțiuni cu vot multiplu sunt prezente atât în piețele din Europa, cât și din SUA, fiind utilizate, spre exemplu, de companiile listate la bursa din New York, NASDAQ și bursa din Varșovia. Potrivit furnizorului global de indici MSCI, în Europa, structurile de vot multiplu sunt predominante pe piețele scandinave unde reprezintă 68% din pondere în Suedia, 53% în Danemarca și 38% în Finlanda, urmată de Italia – 30%. În plus, constituenții drepturilor de vot multiplu au avut o pondere de 20% în MSC Emerging Market Index conform cercetării din 2018.
Opțiunea de a introduce cele două clase de acțiuni cu drepturi de vot multiplu este susținută atât de argumente juridice românești și europene, cât și de jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, prin decizia nr. 1148/2011 din 16 martie 2011, a stabilit că prevederile Legii societăților comerciale nr. 31/1990 acordă acționarilor libertatea de a stabili prin actul constitutiv că anumite acțiuni dau dreptul la mai mult de un drept de vot pe acțiune. Pe lângă aceasta, legislația românească privind piețele de capital recunoaște în mod repetat posibilitatea de a stabili clase de acțiuni cu drepturi de vot multiplu în art. 42 și art. 43, art. 69 alin. (1) din Legea nr. 24/2017, art. 2 alin. (2) litera e), art. 188 și art. 201 din Regulamentul nr. 5/2018.
În data de 30 august 2021, One United Properties a raportat rezultatele pentru prima jumătate a anului 2021. Compania a înregistrat o cifră de afaceri record de 434 milioane lei în primele șase luni ale anului, o creștere de 96% față de aceeași perioadă din 2020 și un profit net de 147,5 milioane lei, o creștere de 267%.
În data de 9 septembrie 2021, Bursa de Valori București a anunțat că începând cu 20 septembrie, acțiunile ONE vor fi incluse în indicele BET – cel mai important indice pentru piața de capital din România, care urmărește evoluția celor mai lichide acțiuni.
MSCI research:
https://www.msci.com/documents/1296102/8328554/Discussion+Paper_Voting+rights.pdf/d3ba68f1-856a-4e76-85b6-af580c5420d7