Acționarii Norofert SA (BVB: NRF), principalul producător român de inputuri organice listat la Bursa de Valori București, au aprobat săptămâna trecută distribuirea de dividende sub forma de acțiuni gratuite, bugetul pentru anul 2020, și au numit-o pe Iuliana Mușat, membru independent al Consiliului de Administrație.
Dividendele sub formă de acțiuni gratuite vor fi acordate în urma redistribuirii a 2.407.182 lei din profitul Norofert aferent anului 2019. Acționarii au aprobat în cadrul AGA o majorare de capital a companiei cu 2.407.182 lei, prin emiterea de 6.017.955 acțiuni noi cu o valoare nominală de 0,4 lei pe acțiune.
Acțiunile gratuite vor fi alocate conform formulei trei acțiuni noi pentru fiecare acțiune deținută.
Totodată, Iuliana Mușat a fost aleasă membru independent al Consiliului de Administrație, înlocuindu-l pe Cristian Logofătu, care și-a depus demisia la sfârșitul lunii martie 2020.
Iuliana Mușat are peste 20 ani de experiență pe piețele de capital și în domeniul financiar. Ea a asistat atât companii de stat, cât și private în IPO-uri și tranzacții majore derulate la Bursa de Valori București.
În prezent, Iuliana ocupă funcția de Investment Banking Senior Director în cadrul Raiffeisen Bank România, deținând anterior funcția de CFO și COO la Raiffeisen Capital & Investment. Între anii 2000 și 2014, a făcut parte din Consiliul de Administrație al aceleiași instituții.
“Mă simt onorată de încrederea pe care mi-au acordat-o acționarii Norofert și totodată sunt foarte bucuroasă la gândul că voi avea ocazia să colaborez cu o echipa dinamică și profesionistă care a construit și dezvoltat o poveste de succes, 100% românească” a declarat Iuliana Mușat, Membru Independent, Consiliul de Administrație Norofert.
Iuliana Mușat deține experiență și cunoștințe vaste în management financiar, sisteme de raportare și control, precum și în implementarea procedurilor și standardelor de eficiență și management al riscului. Având în vedere înțelegerea amplă a reglementărilor și mecanismelor de funcționare ale piețelor de capital, noul membru al consiliului va aduce un plus de valoare tuturor acționarilor Norofert. Iuliana Mușat va face parte din consiliul Norofert alături de Vlad Popescu, președinte, și Zuzanna Kurek, membru neexecutiv.
În cadrul aceleași AGA, acționarii Norofert au aprobat și bugetul pentru 2020. Anul acesta, grupul vizează venituri consolidate de 13.380.000 de lei și un profit de 5 milioane de lei. În ciuda situației actuale create de COVID-19, Norofert și-a menținut previziunile pentru acest an deoarece, chiar și în plină criză, sectorul agricol continuă să funcționeze în condiții cât mai aproape de normalitate.
În același timp, în săptămânile trecute, România s-a confruntat cu o seceta severă care a avut un impact semnificativ asupra sectorului agricol în mare parte a Europei.
„Până în prezent, 2020 a fost un an destul de provocator pentru sectorul agricol românesc. Partea pozitivă a acestei situații este că, ne-a oferit oportunitatea unică să inovăm și să ne construim în continuare relația cu clienții noștri. Pentru a-i ajuta să treacă cu bine de această perioadă de secetă severă din întreaga regiune CEE, am lansat un nou produs anti-arșiță numit GRAAL. GRAAL este un produs ce ameliorează efectele secetei prelungite, acționând prin aport de colonii de microorganisme care mențin umiditatea în sol pentru un timp îndelungat. Am început deja să livrăm clienților noștri primele loturi din acest produs, pentru a-i ajuta să-și salveze cât mai mult din recolte, în ciuda condițiilor meteorologice nefavorabile”, a declarat Vlad Popescu, Președinte, Consiliul de Administrație Norofert.
De la listarea pe piața AeRO pe 3 martie, acțiunile NRF au avut o evoluție pozitivă, în special ținând cont de contextul actual, iar capitalizarea de piață a companiei a crescut cu 83% față de valoarea la momentul plasamentului privat, sau cu 52,5%, raportat la valoarea companiei din prima zi de tranzacționare. Evoluția companiei a fost susținută de o lichiditate ridicată întrucât 32,25% din companie, respectiv 654,319 din acțiunile NRF și-au schimbat acționarii între 3 martie și 6 mai 2020.
Free-float-ul Norofert, acțiunile care pot fi tranzacționate liber nefiind blocate de investitori semnificativi, este de 30,27%. Activitatea intensă de tranzacționare a fost susținută și de baza largă de acționari, care la sfârșitul lunii aprilie număra peste 400 de investitori.