“ANRCTI poate demara procesul de acordare a licenţelor necesare pentru introducerea sistemelor BWA în România, licenţe ce vor permite implementarea la nivel naţional a unor tehnologii precum WiMax”, a declarat Dan Georgescu, Preşedintele ANRCTI, după publicarea în Monitorul Oficial de vineri, 11 iulie, a hotărârii de Guvern care stabileşte taxa de licenţă pentru acordarea dreptului de utilizare a frecvenţelor radio în benzile de frecvenţe 3600–3657 MHz şi 3700-3757 MHz. Taxa de licenţă a fost stabilită de Executiv la echivalentul în lei a 7.500.000 euro.
În urma organizării de către ANRCTI a procedurii de selecţie, vor fi acordate două licenţe de utilizare a frecvenţelor radio, în benzile de frecvenţe 3600–3657 MHz, respectiv 3700-3757 MHz, în scopul furnizării de reţele publice de comunicaţii electronice şi de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului şi a introducerii sistemelor BWA (Broadband Wireles Access – acces pe suport radio de bandă largă). O a treia licenţă va fi acordată Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii, Radiocom. Costurile ocazionate de eliberarea benzilor de frecvenţe de către Radiocom vor fi acoperite din sumele încasate cu titlu de taxă de licenţă, în limita a 50%, din acestea, restul sumei încasate constituindu-se venit la bugetul de stat.
Până la sfârşitul acestei săptămâni, ANRCTI va supune consultării publice proiectul deciziei prin care stabileşte modul de desfăşurare a procedurii de selecţie comparativă, precum şi cuantumul taxei ce va fi achitată de Societatea Naţională de Radiocomunicaţii pentru licenţa de utilizare a spectrului radio în benzile de frecvenţe 3657-3685 MHz şi 3757-3785 MHz. Taxa pe care o va achita Radiocom se va calcula proporţional cu durata de valabilitate a dreptului de utilizare a spectrului radio, precum şi cu lărgimea de bandă alocată.
ANRCTI estimează că procesul de acordare a licenţelor de utilizare a benzilor de frecvenţe 3600–3657 MHz şi 3700-3757 MHz va dura aproximativ 6 luni de la data demarării procedurii. Implementarea sistemelor Broadband Wireless Access la nivel naţional va contribui la eliminarea barierelor din calea dezvoltării comunicaţiilor electronice în bandă largă, la asigurarea accesului la internet de bandă largă în regiunile defavorizate, sărace sau izolate, precum şi la utilizarea eficientă a spectrului de frecvenţe radio pentru servicii de bandă largă.
{mosloadposition user10}