Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Acoperirea cu rețele fixe capabile să furnizeze internet de bandă largă în România, disponibilă sub formă de hartă

ANCOM logo nou 2024

Peste 93% este gradul de acoperire național, la nivel de localitate, cu tehnologii pe fibră optică capabile să furnizeze servicii de comunicații electronice în bandă largă de cel puțin 1 Gbps, conform studiului ANCOM privind determinarea ariei teritoriale de acoperire a rețelelor publice fixe de comunicații electronice, capabile să furnizeze servicii de comunicații electronice în bandă largă. Din raportările furnizorilor, pe baza cărora a fost realizat studiul, mai reiese că populația din 1.635 de localități nu are acces sau are acces parțial la servicii de internet în bandă largă, cele mai multe astfel de localități fiind în județele Alba și Hunedoara.

Rezultatele studiului sunt disponibile online, sub forma unei hărți realizate la nivel de localitate, disponibilă la adresa: https://vhcn.ancom.ro/.

ANCOM logo nou 2024

Gradul de acoperire în funcție de tehnologia de comunicații electronice

Conform datelor primite de la furnizori și prelucrate de ANCOM în cadrul studiului, gradul de acoperire a localităților din România cu rețele de fibră optică instalate până la nivelul numerelor administrative (tehnologii FTTH/B) este de peste 93%. Următoarele tehnologii care permit furnizarea de internet în bandă largă sunt, în funcție de gradul de acoperire, tehnologiile de comunicații de tip DSL cu o acoperire de peste 33%, tehnologiile de comunicații fără fir la punct fix, precum FWA, cu o acoperire de peste 29% și tehnologiile de comunicații de tip DOCSIS 3 cu o acoperire de peste 22%.

Gradul de acoperire în funcție de viteza de download

După prelucrarea informațiilor primite de la furnizori referitoare la vitezele maxime de download, la nivel național, a reieșit că se pot atinge viteze mai mari sau egale cu 1000 Mbps în peste 93% dintre localitățile din România.

Localități neacoperite cu servicii cu viteze de download de 100 Mbps și superioare

Din analiza datelor prelucrate, se observă că localitățile neacoperite cu servicii cu viteze de download de 100 Mbps și superioare sunt concentrate în general în zone geografice cu acces fizic mai dificil, zone montane de pe cuprinsul arcului carpatic, zone din delta Dunării sau în localități rurale izolate din zone de deal și de câmpie. Așadar, conform studiului, populația din 1.635 de localități din 39 de județe nu are acces sau are acces parțial la servicii de comunicații electronice în bandă largă, printre care enumerăm județele Alba, Hunedoara și Caraș-Severin care au cele mai multe localități neacoperite, respectiv 306, 177 și respectiv 99 de localități.

Studiu

În anul 2023, ANCOM a solicitat furnizorilor de rețele și/sau servicii publice fixe de comunicații electronice informații privind tehnologia de comunicații, viteza maximă de download și de upload și, de asemenea, informații relevante despre investițiile planificate pentru instalarea de noi rețele sau modernizarea ori extinderea rețelelor existente cu rețele de foarte mare capacitate (VHCN) în următorii 3 ani. Studiul a fost realizat pe baza raportărilor a 474 de furnizori.

Pe baza datelor la nivel de adresă administrativă transmise de furnizori, ANCOM a stabilit gradul de acoperire cu rețele capabile să asigure viteze de download al datelor de cel puțin 2, 30, 100, 300, 500 și, respectiv, 1000 Mbps la nivel de localitate. Această abordare urmărește să ofere o perspectivă cât mai exactă asupra gradului de acoperire cu servicii fixe de comunicații electronice, la nivel de localitate, cu posibilitatea de analiză și decizie informată pentru autoritățile centrale și locale referitoare la zonele specifice unde se apreciază ca fiind necesară dezvoltarea infrastructurii și stimularea investițiilor în domeniul comunicațiilor electronice, prin scheme de ajutor de stat sau prin alte fonduri.

Rezultatele studiului ilustrează prelucrarea informațiilor transmise de furnizori cu privire la adresele administrative ce pot fi deservite de furnizorii de comunicații electronice.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.