Achim Rietze, Strategy Lead la Google ZOO – think tank-ul de creaţie Google pentru branduri şi agenţii – va fi Preşedintele Juriului Effie 2019. Achim deţine un număr impresionant de premii de eficienţă şi este un membru constant în juriul Euro Effie, GWA Effie şi AME @ New York Festivals.
„Sunt onorat să conduc juriul Effie de anul acesta. Effie este o platformă excelentă de prezentare a companiilor şi oamenilor care creează proiecte cu adevărat eficiente şi o oportunitate frumoasă pentru industria noastră de a face schimb de cunoştinţe şi experienţe.”
Achim şi-a început cariera în 2001 la reţeaua globală Young & Rubicam, înainte de a se alătura echipei Jung von Matt în 2006 – „cea mai premiată agenţie din lume, pe toate mediile de comunicare, în 2007” (conform Big One Show). A fondat apoi propria divizie de strategie ca membru în LLR – un spin off al lui Jung von Matt, cu care a câştigat 9 CannesLions în primul an de existenţă, devenind „Newcomer Agency of the Year 2009″ în Germania. Ȋn 2015 a intrat în echipa Google.
Creative Strategist-ul, acum în vârstă de 43 de ani, este implicat în Account Planning Group Germany de peste 10 ani şi a fost parte din board în 2013, reprezentând interesele comunităţii de planneri. Este totodată membru al asociaţiei industriale globale pentru Virtual Reality şi Augmented Reality.
Google ZOO înseamnă o echipă extrem de experimentată de strategi, creativi şi specialişti în tehnologie, pasionaţi şi concentrați pe definirea viitorului marketingului într-o lume digitală. Bazându-se pe formula de lucru „sprint methodology”, colaborează cu branduri şi partenerii lor de creaţie pentru a utiliza tehnologiile şi platformele Google în moduri unice şi inovatoare – de la experienţe de tip Live VR pentru Red Bull Air Race sau experimenţe high tech în industria de fashion precum Project Muze pentru Zalando şi până la YouTube pre-rolls cu oferte exclusive pentru Yoox.
Juriul Romanian Effie Awards 2019 va fi format din peste 100 de reprezentanţi ai industriei de marketing şi comunicare, specialişti cu mare experienţă din companii, agenţii de publicitate, media şi digital, researchers, consultanţi de marketing şi reprezentanţi ai mediului academic din marketing şi comunicare.
Ȋnscrierile în competiţia Romanian Effie Awards continuǎ pânǎ pe 25 aprilie. Procesul de jurizare se va desfǎşura în 2 etape: Runda 1 pentru stabilirea finaliştilor în zilele de 15 şi 16 mai şi Runda 2 pentru stabilirea câştigătorilor în data de 6 iunie. Gala de Anunţare a Finaliştilor va avea loc pe 28 mai şi Gala de Premiere Effie Awards 2019 pe 10 iunie.
Romanian Effie Awards 2019 este un proiect organizat de IAA România şi UAPR, prezentat de Kaufland şi susţinut de Coca-Cola şi Doncafé.
Parteneri strategici: Deloitte, Facebook şi Institutul Cervantes.
Creative Partner: Jazz Communication.