ACER își consolidează prezența pe piața românească și în regiune prin încheierea unui nou parteneriat de distribuție cu compania ALEF Distribution RO, parte din grupul ALEF Nula, distribuitor regional pentru Europa de Est.
Parteneriatul, activ începând cu luna Mai a acestui an, vizează distribuirea gamelor de produse și soluții ACER destinate segmentului profesional, de la notebook-uri din seria Acer TravelMate, la desktop-uri Veriton, monitoare și proiectoare și va acoperi canalele de distribuție ce livrează soluții pentru SMB (întreprinderi mici și mijlocii), companii mari și ISP.
“Ne propunem să aducem mai aproape de clienții noștri soluțiile profesionale ACER din gama TravelMate și Veriton (laptopuri și desktop-uri), laptopuri ultra-subțiri, monitoare și videoproiectoare destinate segmentului business, în contextul în care cererea din piață se schimbă și apar oportunități de creștere atât din zona soluțiilor destinate întreprinderilor mici și mijlocii, cât și din segmentul educație. Odată cu transformarea ACER într-o companie de hardware + software + servicii, s-a lărgit mult și gama de produse comercializate. Atacăm piața de soluții destinate SMB cu PC-uri bazate pe arhitectura Intel, iar segmentul educațional cu modele de Chromebook-uri, laptopuri bazate pe sistemul de operare Chrome, alături de un nou partener de distribuție.” – a declarat Constantin Balmuș, șeful reprezentanței ACER în România.
“Principalul nostru obiectiv este dezvoltarea în direcția distribuției cu valoare adăugată. Urmărind în mod constant necesitățile pietei, am identificat în ultima perioadă creșterea interesului pentru oferirea unor soluții complete, la un nivel ridicat de performanță, care să acopere nevoia din ce în ce mai complexă a clientului final. În acest context, prin parteneriatul cu ACER ne propunem să satisfacem cererea în creștere a canalului nostru de distribuție privind soluțiile profesionale destinate segmentului SMB (întreprinderi mici și mijlocii), companii mari și ISP. Gama de produse, dublată de un departament tehnic puternic care să poată oferi partenerilor consultanță în proiectele dezvoltate, reprezintă un element important în strategia curentă a organizației noastre.” – a declarat Dragoș Popescu, director general ALEF Distribution RO.
Fondată în anul 1994, ALEF a generat venituri de aproximativ 180 milioane USD, bazându-se pe un număr de peste 220 angajați, experți în domeniile acoperite. Cu sediul central în Praga, Cehia, ALEF Nula este unul dintre cei mai mari distribuitori de echipamente, soluții și servicii IT avand in portofoliul grupului branduri de rezonanță precum Cisco, Microsoft, Fujitsu, NetApp, Asus, Brother și mulți alții. Compania promovează și distribuie componente, accesorii și sisteme IT destinate atât pieței consumer, cât și soluțiilor de business.
Fondată în anul 1976, ACER este o companie care furnizează componente hardware, software și servicii, investind în cercetare, proiectare, marketing, vânzări și suport pentru produse inovatoare, care îmbunătățesc viața oamenilor. Portofoliul de produse Acer include PC-uri, monitoare, proiectoare, servere, tablete, smartphone-uri şi produse de tip wearables. Firma dezvoltă, de asemenea, și soluții cloud care reunesc Internet of Things. Acer a sărbătorit în 2016 40 de ani de la înființare și este una din primele 5 companii furnizoare de PC-uri din lume. Are peste 7,000 de angajați în întreaga lume și o prezență în peste 160 de țări. Vă rugăm să vizitați www.acer.com pentru mai multe informații.