de Christopher Dembik, director strategie macro Saxo Bank
Impulsul global de creditare e din nou în scădere, mai ales în piețele dezvoltate, din cauza normalizării politicilor monetare. Mesajul dat aici e că ne îndreptăm spre o încetinire a creșterii economice și a cererii. Asta dacă nu cumva lumea se pregătește de o intervenție concertată în 2019.
Ne așteptăm ca impulsul să rămână puternic în trimestrele următoare, mai ales datorită Chinei, care se concentrează pe măsuri menite să contracareze impactul tensiunilor comerciale cu SUA. Stimulente masive fiscale și monetare sunt mai puțin probabile, pentru că politicienii de la Beijing se tem de instabilitatea yuanului. Cu toate acestea, noi politici și o nouă deschidere a pieței sunt foarte probabile în primul trimestru din 2019, inclusiv reducerea tarifelor la mai multe produse și o reducere a cerințelor bancare privind rezervele financiare.
Semnele unui trend bearish pe piața americană încep să se adune și vor forța, în cele din urmă, Fed-ul să pună frână politicii sale cel puțin pe perioada primului trimestru din 2019, dacă nu mai mult
China este cel mai important contributor pozitiv la impulsul global de creditare
Impulsul global de creditare, al doilea derivat important al creșterii creditului global și un vector important al activității economice, e din nou în scădere – 3,5% din PIB față de 5,9% în trimestrul anterior. Acum, jumătate dintre țările pe care le monitorizăm, reprezentând 69,4% din PIB-ul global, au înregistrat o decelerare a impulsului de creditare.
Cu câteva excepții notabile, cum ar fi SUA, Japonia și Marea Britanie, impulsul a scăzut în piețele dezvoltate, în timp ce piețele emergente au înregistrat o creștere a fluxului de noi credite. Impulsul de creditare mai ridicat în statele emergente poate fi interpretat drept o consecință directă a măsurilor luate pentru susținerea activității economice confruntate cu trenduri potrivnice (lichiditate redusă, costuri mai mare de finanțare în USD și condiții generale de finanțare deteriorate).
În schimb, trendul negativ observat în piețele dezvoltate se datorează normalizării politicilor monetare. În zona euro, impulsul de creditare e subapreciat, aproape de 0, ceea ce demonstrează că un nou ciclu de creditare, mult mai restrictiv, se află la început. Mesajul pe care îl dă aici impulsul global de creditare e legat de creștere și cererea internă – strâns coordonate cu impulsul de creditare – aflate în scădere. Asta dacă nu cumva apare o intervenție masivă, globală, în 2019.
China, motorul creditării globale
La fel ca în trimestrul precedent, China este principalul contributor pozitiv la impulsul global de creditare. Dacă am exclude China, impulsul global de creditare ar fi aproape 0. Stimulul chinez reprezintă 34% din creșterea globală, ceea ce echivalează cu contribuția însumată a SUA și zonei Euro, sau cu 70% din creșterea pieței asiatice de manufatură în piețele emergente. Impulsul a fost revizuit pozitiv trimestrul trecut, la 7,4% din PIB, deși acum e la 6,6% din PIB.
Ne așteptăm ca impulsul de creditare să rămână puternic în China în următoarele trimestre, pentru că Beijingul trebuie să ia măsuri pentru a contracara efectele războiului comercial. Stimulente fiscale la scară largă și un stimul monetar sunt, probabil, scoase din calcul, pentru că autoritățile chineze sunt îngrijorate de cursul yuanului. Cu toate acestea, probabilitatea apariției unor noi politici de deschidere a pieței, inclusiv reducerea tarifelor la și mai multe produse coroborată cu o relaxare a condițiilor de rezervă bancară, este foarte mare în primul trimestru din 2019.
Stat cu stat: încotro ne îndreptăm?
Riscul de scădere rămâne ridicat în Marea Britanie
Impulsul de credtare din Marea Britanie rămâne unul dintre cele mai scăzute din piețele dezvoltate, deși a intrat din nou în teritoriu pozitiv. Cu toate acestea, nu avem motive de optimism pentru economia britanică în 2019. Ne așteptăm la o și mai mare decelerare a creșterii economice – deși acum creșterea este deasupra nivelului potențial. Toți ceilalți indicatori ar putea scădea, pe fondul unei anxietăți generalizate legate de Brexit.
Indicatorul UK OECD – menit să anticipeze evoluția economiei britanice pe următoarele 6-9 luni – e în scădere de… 15 luni! Ritmul anual a pornit de la -0.6%. Acum a ajuns la -1.34% – o schimbare majoră în ultimele 10 luni! În plus, înmatriculările de autoturisme noi – un indicator major pentru economia britanică – sunt în scădere din 2016, coroborate cu scăderea încrederii consumatorilor. În 20 de luni, am înregistrat o scădere de 15%: de la 2,7 milioane de mașini noi, la 2,3 milioane! Ritmul s-a accelerat în ultimele luni, din cauza perspectivei șanselor crescute de ”no-deal” cu UE.
Deși riscul unei recesiuni rămâne limitat pe 2019, perspeciva noastră asupra economiei britanice rămâne negativă: orice scenariu post-Brexit e mai rău decât rămânerea în Uniunea Europeană.
Economia SUA, pregătită de scădere
Așa cum am notat mai devreme, impulsul de creditare din SUA a recuperat de la -1.1% din PIB la 0.7% din PIB în trimestrul precedent. Această accelerare poate fi explicată prin creșterea cererii de împrumuturi comerciale și industriale de la începutul lui 2018 și de încrederea în economie exprimată de investițiile private solide, legate de reforma fiscală a lui Trump.
Cu toate acestea, acești factori nu sunt sustenabili pe termen lung iar impulsul de creditare, odată cu creșterea PIB, sunt așteptate să scadă. Proiecția noastră pentru PIB-ul SUA este sub consens, la 1.9% pe anul acesta. Încetinirea creșterii pieței imobiliare cunoaște și ea o accelerare, ceea ce arată că economia nu e atât de puternică precum crede administrația americană.
Temerile legate de creșterea dobânzilor sunt cea mai mare piedică în creșterea pieței imobiliare. Deși nu au un impact foarte mare pe consum – indicele de încredere e mare acum – vor afecta vânzările retail și creditele, mai devreme sau mai târziu. Semnele unui trend bearish pe piața americană încep să se adune și vor forța, în cele din urmă, Fed-ul să pună frână politicii sale cel puțin pe perioada primului trimestru din 2019, dacă nu mai mult și dacă nu se îmbunătățește situația din China.
Australia, în dificultate
Impulsul de creditare al Australiei este încă în contracție: -1.9% din PIB; a fost așa din Q3 2016. Țara a ieșit cel mai repede din criza financiară, pentru că a acumulat rapid datorii publice și individuale. Înainte de criză, impulsul de creditare era la 6.8% din PIB.
Dar creșterea alimentată de datorii nu poate ține la nesfârșit, iar acum a sosit vremea plății. 2019 va fi un an periculos pentru economia australiană: va avea de suferit din cauza Chinei (încetinirea creșterii) și a recomandărilor comisiei regale legate de condiții mai restrictive privind împrumuturile.
În multe orașe – cum ar fi Sydney și Melbourne – returnarea împrumuturilor e peste marja de risc (30% din media veniturilor). Orice accelerare a scăderii prețurilor imobiliare ar putea pune în dificultate multe gospodării din Australia, forțând Banca de Rezerve a Australiei să intervină pentru a susține prețurile, cel mai probabil prin relaxare cantitativă.
Japonia, și ea pe drumul spre încetinire
Impulsul de creditare din Japonia a fost în teritoriu negativ de la finele lui 2017 și abia acum a reintrat timid în cel al expansiunii, la 0.07% din PIB. Această cădere a urmat unei perioade de doi ani de creștere solidă a creditării – începută în 2016 – care a susținut economia prin consum și investiții private.
În ultimii ani, în contextul unui yen puternic, Japonia a devenit mai puțin dependentă de cererea externă, ceea ce ar putea să o ajute pe viitor să administreze mai bine șocurile războiului comercial condus de SUA. Dar, ca și altădată, există riscul ca aceste creșteri să fie efemere și am putea experimenta acest lucru în trimestrul al III-lea din 2019. În fine, nu prea avem cine știe ce așteptări de la Banca Japoniei anul acesta, în sensul în care nu are deocamdată motive pentru vreo intervenție.