- STRATEGIA ŠKODA 2030 intitulată URMĂTORUL NIVEL definește pietrele de temelie pentru succesul companiei pe parcursul următorului deceniu, ce va fi un deceniu al transformărilor
- O marcă puternică în Europa: ŠKODA AUTO are ca obiectiv ocuparea locului 5 în topul vânzărilor din Europa
- Accent și mai pronunțat pe mobilitatea electrică: cel puțin încă 3 modele 100% electrice noi; creșterea la 50-70% a cotei automobilelor electrice din vânzările totale ale mărcii ŠKODA în Europa
- Noi piețe de desfacere: în curs de a deveni lideră între mărcile europene în India, Rusia și Africa de Nord
- Simply Clever 2.0: ŠKODA AUTO un benchmark pentru experiența Simply Clever a clienților
- Compania și-a înăsprit considerabil obiectivele de mediu: până în 2030, emisiile flotei sale se vor reduce cu peste 50% față de 2020
- Obiective financiare ambițioase: leadership-ul în privința costurilor între concurenții europeni principali și marjă de rentabilitate sustenabilă, de minimum 8%.
Mladá Boleslav/ Praga – Direcția succesului companiei ŠKODA AUTO pentru următorul deceniu este dată de STRATEGIA ŠKODA 2030, intitulată URMĂTORUL NIVEL. Aceasta definește obiective ambițioase pentru internaționalizare, electrificare și digitalizare. Producătorul auto ceh și-a propus să devină una dintre cele 5 cele mai bine vândute mărci în Europa până în 2030 și totodată să fie liderul între mărcile europene pe piețele emergente din India, Rusia și Africa de Nord. De asemenea, în colaborare cu partenerii săi politici și de business, precum și cu Grupul Volkswagen, ŠKODA AUTO lucrează la dezvoltarea pieței sale de proveniență, Republica Cehă, cu obiectivul de a o transforma într-un hub al mobilității electrice, pentru a păstra locurile de muncă și a crea chiar noi oportunități de angajare. În noua strategie sunt ferm ancorate și obiective de sustenabilitate și diversitate. La implementarea strategiei, principiile esențiale vor fi eficiența și simplitatea
Președintele ŠKODA AUTO, Thomas Schäfer a explicat: ”Cu noua noastră STRATEGIE ŠKODA 2030 – URMĂTORUL NIVEL, dăm soluțiile specifice privind modul în care vom ghida ŠKODA AUTO cu succes de-a lungul procesului său de transformare și ne vom asigura că în 2030 compania se va situa într-o poziție chiar și mai puternică decât astăzi. Marca noastră are un potențial incredibil. Vom profita din plin de acesta în anii următori și ne vom stabili obiective ambițioase. Intenționăm să fim unul dintre primii cinci producători de automobile din Europa ca volum de vânzări și să fim liderul între mărcile europene pe piețele emergente din India, Rusia și Africa de Nord. Totodată, ne vom dezvolta piața de proveniență, Republica Cehă, într-un centru de mobilitate electrică, astfel încât să putem păstra locurile de muncă și să creăm chiar locuri de muncă noi. ŠKODA intră în acest viitor palpitant de pe o poziție puternică și abia aștept să colaborez cu echipa internațională a familiei ŠKODA, formată din peste 43.000 de membri, precum și cu partenerul nostru social, sindicatul KOVO, pentru a aduce compania la nivelul următor în anii ce vor urma.”
Noua STRATEGIE ŠKODA 2030 – URMĂTORUL NIVEL construiește pe baza succesului strategiei precedente, Strategia 2025. Compania a definit o nouă viziune și o nouă misiune pentru parcursul său viitor. Noua viziune este: Vom ajuta lumea să trăiască mai smart. Iar noua misiune este: Mobilitate modernă accesibilă, cu tot ceea ce este necesar, plus surprize pe care le veți adora. Totodată, ŠKODA AUTO își menține valorile deja consacrate ale mărcii: simplificat, surprinzător și uman.
Cele trei priorități esențiale EXTINDERE, EXPLORARE și IMPLICARE orientează direcția
Noua strategiei STRATEGIE ŠKODA 2030 – URMĂTORUL NIVEL se orientează în funcție de cele trei priorități sintetizate sub titlurile EXTINDERE, EXPLORARE și IMPLICARE. Obiectivul fundamental al priorității EXTINDERE este de a dezvolta ŠKODA într-una dintre cele mai bine vândute cinci mărci de automobile din Europa. Pe de o parte, această țintă va fi atinsă prin consolidarea și mai accentuată a poziției mărcii în segmentele de intrare pe piață, cu modele specifice. Plutonul acestor modele este deschis de noua FABIA, cu un preț de pornire de sub 14.000 euro. Pe de altă parte, gama de produse va fi extinsă, urmând să includă cel puțin încă trei modele 100% electrice până în 2030. Acestea vor fi situate sub ENYAQ iV ca preț și ca dimensiuni. ŠKODA AUTO își propune să atingă în Europa o cotă de 50-70% a vânzărilor de automobile electrice din vânzările sale totale.
Asigurarea viitorului pieței de proveniență: Republica Cehă va deveni un hub pentru mobilitatea electrică
Pentru a se asigura că atât ŠKODA AUTO, cât și piața sa de proveniență, Republica Cehă, devin mai puternice în urma procesului de transformare, compania colaborează cu partenerii săi pentru a transforma țara într-un hub pentru mobilitatea electrică. În acest sens, până în 2030 vor fi produse automobile electrice și componente pentru autovehiculele electrice la toate cele trei unități de producție ŠKODA AUTO din Republica Cehă, adică în Mladá Boleslav, Kvasiny și Vrchlabí. Aici sunt fabricate deja baterii de tracțiune de înaltă tensiune pentru modele hibride plug-in SUPERB iV și OCTAVIA iV, precum și pentru modelele altor mărci ale Grupului. La începutul anului viitor, în Mladá Boleslav va fi lansată și producția de sisteme de baterii pentru automobilul 100% electric ENYAQ iV. Adițional, producătorul ceh de automobile lucrează cu partenerii săi pentru a crea o structură de aprovizionare specifică mobilităţii electrice.
În curs de a deveni lideră între mărcile europene în India, Rusia și Africa de Nord
Prioritatea EXPLORARE include impunerea mărcii ŠKODA ca lider între mărcile europene pe piețele emergente India, Rusia și Africa de Nord până în 2030. Aceasta va avea ca rezultat un potențial global de vânzări de 1,5 milioane de unități per an. Compania este responsabilă pentru aceste regiuni în cadrul Grupului Volkswagen. Recent marca a demarat și producția modelului KUSHAQ. Este primul model ŠKODA ce va fi lansat pe piața indiană în cadrul proiectului INDIA 2.0. Pe termen mediu, există, de asemenea, planuri de a oferi KUSHAQ și pe alte piețe emergente.
‘Simply Clever 2.0’: ŠKODA își va păstra caracterul funcțional și în epoca digitală
A treia prioritate este IMPLICAREA, ce include obiectivele specifice experienței digitale a clientului, sustenabilității, diversității, educației și instruirii. Printre altele, producătorul auto ceh intenționează astfel să devină o referință prin Experiența Simply Clever oferită utilizatorilor. Fiecare client trebuie să poată opera intuitiv o ŠKODA sau un serviciu ŠKODA, încă de la început. Unul dintre primele proiecte esențiale este PowerPass, ce simplifică încărcarea automobilelor electrice ŠKODA. Acest serviciu va fi disponibil pe peste 30 de piețe și poate fi utilizat în peste 210.000 de puncte de încărcare din Europa. Totodată, chiar și achiziția unei ŠKODA va deveni o experiență și mai plăcută. De exemplu, compania își extinde conceptul showroom-ului virtual și și-a stabilit obiectivul de a vinde on-line una din cinci autoturisme ŠKODA deja din 2025. Clienții din Belgia, Olanda, Polonia și Republica Cehă beneficiază încă de pe acum de avantajele acestei opțiuni.
Înăsprirea considerabilă a obiectivelor de mediu: reducerea emisiilor flotei cu peste 50%
ŠKODA AUTO își intensifică eforturile în direcția asigurării sustenabilității și își stabilește obiective și mai stricte în privința protecției mediului. Compania urmărește reducerea emisiilor flotei sale cu peste 50% în comparație cu 2020, iar până în 2030 va produce autovehicule cu emisii nete de carbon zero la toate fabricile sale din Republica Cehă și India. Producția din Vrchlabí este deja neutră din punctul de vedere al emisiilor de CO₂, încă de la finele anului trecut. De asemenea, STRATEGIA ŠKODA 2030 – URMĂTORUL NIVEL pune accent acum și mai mare pe subiectul diversității. Astfel, până în anul 2030, una din patru poziții de management va fi ocupată de o femeie. Pentru ŠKODA AUTO, diversitatea, incluziunea și egalitatea sunt componente integrante ale unei culturi de companie ce se caracterizează prin deschidere și toleranță. Mai mult, ca parte a procesului său radical de transformare, producătorul auto ceh încurajează în continuare instruirea și dezvoltarea angajaților săi și va investi aproape 500 de milioane de euro între anii 2022 și 2030, cu scopul primordial de a menține locurile de muncă și pe viitor.
Eficiența și simplificarea sunt principiile ce ghidează procesul de implementare a obiectivelor strategice
Pentru a putea să atingă obiectivele STRATEGIEI ŠKODA 2030 – URMĂTORUL NIVEL, compania își va centra eforturile în jurul eficienței și al simplificării. Acestea sunt două puncte forte ce caracterizează dintotdeauna producătorul auto ceh. Scopul este de a obține leadership-ul în domeniul costurilor între concurenții europeni principali, precum și o marjă de rentabilitate sustenabilă, de minimum 8%. Totodată, compania își simplifică în mod coerent și permanent procesele, reducând birocrația și complexitatea, pentru a deveni și mai agilă. De exemplu, prin electrificarea treptată a gamei sale de modele, ŠKODA urmărește simplificarea complexității ofertei sale cu 40% pe termen mediu.