In scopul sprijinirii de catre societatea civila a Programului National de Pregatire a Mediului de Afaceri pentru Aderare, patronat de Presedintele Romaniei si coordonat de Ministerul Integrarii Europene, Casa Europei “EUROLINK”, sub egida Platformei central-europene CEFTAC (www.ceftac.ro), a demarat cu sprijinul prefecturilor din zona de vest si al altor importanti parteneri locali ciclul sesiunilor intensive de informare, training si consultanta deschise managerilor, intreprinzatorilor privati si comunitatilor locale dornice sa realizeze proiecte cu fonduri europene post-aderare.
Echipa mixta de experti guvernamentali si de traineri proprii ai retelei EUROLINK din tara, au prezentat stadiul actual de pregatire institutionala in vederea operationalizarii programelor cu Fonduri Structurale si de Coeziune care fac posibila, imediat dupa aderare, utilizarea potentiala a 8 milioane de euro in medie pe zi. Atat colectivitatile locale, cat si intreprinderile mici si mijlocii interesate sa depuna proiecte au fost indemnate sa inceapa de indata intocmirea complicatelor dosare tehnice necesare (studiu de piata, calcul de fezabilitate, analize de risc, proiect tehnic, bugetare etc) pentru a se putea incadra in timp, avand in vedere aplicarea principiului “primul venit, primul servit”, ca si selectarea proiectului cel mai avantajos din punctul de vedere al obiectivelor programelor.
La initiativa reprezentantilor Federatiei Regionale a IMM, a Centrului Euroregional pentru IMM si Cooperatie de la Timisoara, beneficiiind de medierea Academiei de Advocacy din Timisoara, ca si de participarea reprezentantilor Agentiei de Dezvoltare Economica a Judetului Timis si a sprijinului moral al ADR VEST si al Oficiului Teritorial al ANIMMC, cei 80 de invitati si participanti la lucrarile desfasurate in parteneriat si la sediul Camerei de Comert, Industrie si Agricultura Timisoara, au mandatat pe organizatorii evenimentului sa transmita catre autoritatile centrale de coordonare si de management, cat si catre Comisia Europeana urmatoarele solicitari exprese si doleante:
1. Pentru evitarea oricaror intarzieri si suspiciuni asupra informarii institutiilor si companiilor interesate, stabilirea pana la data de 14 aprilie a.c. a unor termene publice precise asupra regulamentelor de functionare a asa-numitelor programe complement, a tututor “regulilor jocului “ si schema clara a agentiilor de implementare;
2. Apropierea intregului proces de selectare si gestionare a proiectelor in raport cu agentiile de dezvoltare si cu organizatiile profesionale regionale ale mediului de afaceri care au perspectiva specificului si nevoilor concrete ale zonei;
3. Necesitatea urgenta a stabilirii de catre autoritatile de management (ministerele) a unor termene clare pentru publicarea ghidurilor solicitantilor, orientarilor tehnico-procedurale si a listei anexelor obligatorii pentru depunerea proiectelor, precum si angajarea si formarea resurselor umane (circa 4000 de experti) pentru agentiile intermediare ce vor gestiona fondurile, ca si pentru organizatiile ordonatoare de fonduri;
4. Impunerea pana la data operationalizarii programelor a unor norme precise autoritatilor centrale, cat si judetene/locale legate de asigurarea prin bugete a co-finantarii proiectelor, ca si identificarea, impreuna cu sistemul bancar si alte organisme de creditare/asigurare, a modului de acoperire a derularii financiare a proiectelor inainte de finalizarea acestora.
5. Stabilizarea si publicarea in timp util a modificarilor cu privire la sistemul parteneriatului public-privat, deschis inclusiv organizatiilor neguvernamentale in care pot sa se deruleze proiectele de anvergura post-aderare;
6. Anuntarea in termen de maxim o luna a unor termene si responsabilitati precise pe care urmeaza sa le aiba Autoritatea de Sprijin pentru Cadru Comunitar si agentia specializata a Ministerului Finantelor Publice.
In favoarea accelerarii si dinamizarii adminsitrative a absorbtiei fondurilor, aceste puncte sunt de acum supuse dezbaterii publice si vor face obiectul unui MEMORANDUM catre parlamentarii romani euro-observatori la Parlamentul European, catre forurile politice si administrative din Romania si UE, direct implicate in cadrul procesului. In acelasi context, organizatorii au pledat pentru necesitatea formarii unor consortii solide de parteneri (colectivitati locale, organizatii profesionale ale mediului de afaceri, tip camere de comert, patronate, agentii de consultanta, precum si organizatii non-guvernamentale), care sa poata prelua eficient si nepartizanal procesul de derulare si administrare a proiectelor mari.
Dezbaterile au beneficiat de mediatizarea deosebita prin preluarea esentei discutiilor in cadrul emisiunilor specializate, realizate de Radio Romania Actualitati si TVR Timisoara. In acest context, reprezentantul zonal al ANIMMC a anuntat ca va sprijini in mod direct prin reteaua sa teritoriala organizarea in parteneriat a urmatoarelor sesiuni de informare, training si consultanta programate sa aiba loc in luna aprilie la Baia Mare, Constanta si Iasi.
La solicitarea expresa a participantilor, a nevoii acestora de orientare si consiliere in vederea formarii consortiilor, selectarii celor mai adecvate agentii de consultanta partenere, ca si a procesului de derulare a programelor, Casa Europei a decis sa consacre o sectiune speciala a paginii de web www.HouseofEurope.ro, continand ultimele noutati, materiale bibliografice, contacte utile privind Fondurile Structurale si de Coeziune Social-Economica, precum si calendarul urmatoarelor evenimente coordoante in cadrul proiectului ce urmeaza sa aiba loc in tara si la Bruxelles, cu sprijinul Biroului de Lobby deschis prin asistenta tehnica a agentiei PHAETON GALA.
Evenimentul de la Timisoara a fost posibil cu sprijinul urmatorilor sponsori: Alpha Bank, SCPA Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, SCPA Hahui si Asociatii si Prim Consulting Group.
{mosloadposition user10}