dedicata aniversarii a 97 de ani ai academicianului Mihai Sora
Emisiunea este difuzată duminică, de la ora 19.00, la TVR 2 şi TVR HD şi online pe TVR+
Duminică, 10 noiembrie, telespectatorii vor putea urmări o ediţie specială a emisiunii „Academicienii”, care îl are ca invitat pe academicianul Mihai Şora, care a împlinit recent 97 de ani. Emisiunea este difuzată de la ora 19.00, la TVR 2, TVR HD şi online pe TVR+.
Regizorul Ioan Cărmăzan va încerca să descopere personalitatea unuia dintre cei mai cunoscuţi filosofi şi eseişti români, cu o prezenţă discretă, dar relevantă printre reperele intelectualităţii.
Mihai Şora s-a născut în 7 noiembrie 1916, la Ianova, în judeţul Timiş, în plină desfăşurare a Primului Război Mondial, tatăl său fiind preot ortodox. Fiind atras de filosofie, îşi face studiile în cadrul Universităţii din Bucureşti, unde urmează cursurile susţinute de Nae Ionescu şi de Mircea Vulcănescu, precum şi seminariile lui Mircea Eliade.
La începutul anului 1939 pleacă la Paris cu o bursă de studii, pentru a realiza, sub conducerea lui Jean Laporte, teza de doctorat cu titlul „La notion de la grâce chez Pascal”. În iunie 1940 părăseşte Parisul şi se stabileşte la Grenoble (între 1940 şi 1945), în anii ce urmează scriind prima sa carte – „Du dialogue interior”, care a fost publicată în 1947.
Printre volumele care îi poartă semnătura se numără „Sarea pământului” (1978), „A fi, a face, a avea” (1985), „Firul ierbii” (1998), „Câteva crochiuri şi evocări” (2000), „Locuri comune” (2004).
Mihai Şora a primit Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1978 pentru „Sarea pământului” şi pe 1998 pentru „Firul ierbii”. Cunoscutul filosof a devenit membru de onoare al Academiei Române în anul 2012.
Despre emisiunea „Academicienii”
Academia Română este una dintre cele mai importante instituţii culturale ale României, istoria şi dezvoltarea sa împletindu-se cu aceea a ţării noastre. Deţinătoarea unui patrimoniu redutabil de informaţie culturală şi istorică, Academia a fost sursa unei cronici moderne, iar prin această nouă producţie, Televiziunea Publică reflectă nu numai realizările de vârf ale cunoaşterii ştiinţifice şi culturale, ci şi personalităţile academicienilor. Moderator al noii emisiuni, Ioan Cărmăzan vrea să arate prin aceste dialoguri că „dincolo de titlurile lor știinţifice, dincolo de implicarea lor în cultură, ştiinţa… sunt Oameni”. Savanţii aflaţi în bibliografiile ştiinţifice mondiale, complet necunoscuţi publicului larg, devin un altfel de eroi ai timpului nostru.
Ediţiile anterioare ale seriei de interviuri „Academicienii” sunt disponibile online pe TVR+, în arhiva TVR+ dedicată emisiunii „Academicienii” (realizator Daniela Mitache).