- Intrată pe piața din SUA în primul semestru al anului trecut, odată cu începutul acestui an ABN Systems International SA a deschis o subsidiară în Texas, cu obiectivul principal de a susține ritmul de creștere a vânzărilor și de a deservi cât mai bine clienții din America de Nord.
- Ținând seama de vânzările înregistrate pe piața nord-americană și de potențialul de creștere pe această piață, ABN Systems International SA anticipează că afacerile din SUA le-ar putea depășit pe cele din Europa, până la finalul acestui an.
- Toate produsele Tellur sunt compatibile cu sistemul electric folosit în SUA și au fost deja certificate pentru această piață.
- ABN Systems International se pregătește de listarea la Bursa de Valori București, marcând două premiere – prima Ofertă Publică Inițială de pe piața AeRO și primul IPO al unei companii de tehnologie din România. În urma ofertei, capitalizarea anticipată a companiei se ridică la 99,09 milioane de lei (20,03 milioane de euro).
ABN Systems International, unul dintre liderii pieţei de accesorii telecom și produse Smart Home din România, care deţine brandul de accesorii IT&C și produse Smart Home, Tellur, a deschis o subsidiară în SUA, pentru extinderea vânzărilor brandului propriu, care se vinde în această țară din prima jumătatea a anului 2021. Până la finele acestui an, compania estimează că vânzările din SUA ale brandului Tellur le-ar putea depăși pe cele din Europa.
ABN Systems International LLC este subsidiara nord-americană, fiind deținută în proporție de 100% de către ABN Systems International SA și înregistrată în Houston, Texas, statul aflat pe locul al doilea ca pondere în Produsul Intern Brut al SUA, ca mărime a populației, respectiv ca rată de creștere economică în 2021 (4,3%).
ABN Systems are un reprezentant în Texas, certificat potrivit legislației americane, iar până la sfârșitul anului și-ar putea mări echipa pentru susținerea ritmului de creștere a vânzărilor. Pe lângă sporirea vânzărilor, compania din Texas ar putea servi ca bază pentru accesarea altor piețe din vecinătatea SUA, inclusiv în America de Sud.
„Deschiderea unei subsidiare în SUA va susține creșterea rapidă pe aceasta piață si atestă angajamentul nostru de a ne extinde, cât mai rapid, pe piețele externe, după ce, în ultimii ani, am efectuat investiții semnificative în infrastructura de business, dobândind know-how și flexibilitate, pentru a ne adapta specificului fiecăreia dintre cele aproape 30 de țări unde avem vânzări. Produsele sub brandul propriu, Tellur, mai ales cele din gama Smart Home, și-au demonstrat atractivitatea, iar noi suntem pregătiți pentru a valorifica oportunitățile care ni se deschid pe această piață în ascensiune puternică. Finanțarea atrasă prin IPO, ne va asigura capitalul de lucru necesar extinderii, iar prin rezultatele ce le vom obține și care se vor reflecta în cifra de afaceri și profitabilitatea companiei vom reconfirma încrederea investitorilor noștri,” consideră George Barbu, CEO al ABN Systems International.
Toate produsele Tellur sunt compatibile cu sistemul electric folosit în SUA sunt deja certificate pentru aceasta piață, iar în topul celor mai vândute, în cursul anului 2021, se numără Headset-ul Bluetooth Vox 55, Boxa portabilă Callisto și Senzorul de geam și ușă.
Pe lângă intenția de a crește vânzările din SUA, ABN Systems International este în curs de autorizare a produselor Tellur pe două mari piețe, India și Egipt. Până la jumătatea acestui an, compania ar putea intra și pe piețele din Canada și Mexic.
Pe 4 ianuarie 2022, ABN Systems International a încheiat prima Ofertă Publică Inițială de pe piața AeRO a Bursei de Valori București, în urma căreia a atras 5,48 milioane de lei (1,10 milioane de euro), sumă care va fi utilizată la consolidarea poziției pe piețele externe unde înregistrează deja vânzări, precum și pentru accesarea de noi piețe. Capitalizarea anticipată a companiei se ridică la 99,09 milioane de lei (20,03 milioane de euro).