- Compania, care deţine singurul brand 100% românesc de accesorii telecom și produse Smart Home, Tellur, și-a sporit veniturile totale cu 35%, în timp ce profitul net a urcat de peste 8 ori, față de aceeași perioadă a anului trecut.
- Exporturile ABN Systems au crescut cu 114% în S1 2021, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar în prezent reprezintă peste 52% din totalul cifrei de afaceri.
- Pentru expansiunea pe piețe internaționale, compania se pregătește de listarea la BVB, până la finele acestui an, cu sprijinul TradeVille.
ABN Systems International, unul dintre liderii pieţei de accesorii telecom și produse Smart Home din România, care deţine brandul Tellur, a înregistrat venituri totale de 50,1 milioane de lei (10.22 milioane de euro), în primul semestru (S1) din 2021, în creştere cu 35%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Principalul motor de creștere a fost reprezentat de vânzările pe piețe internaționale, pe trei continente, inclusiv ale brandului Tellur, care au ajuns să reprezinte peste 52% din totalul cifrei de afaceri în primele șase luni ale acestui an, în creștere puternică față de finalul anului trecut, când ponderea vânzărilor la export era cu puțin peste o treime.
Profitul net al ABN Systems s-a situat la 2,44 milioane de lei (480.000 de euro), în primul semestru din 2021, fiind de peste 8 ori mai mare decât cel înregistrat în perioada similară a anului precedent. În același timp, marja EBITDA s-a dublat, de la 2,5% (S1 2020) la 6,5% (S1 2021). Această tendință confirmă ascensiunea, la nivelul ultimilor ani, a acestui indicator al eficienței operaționale, care a fost de 7,4%, în 2020 și 2019, față de 6,2% (2018), respectiv 6,4% (2017).
Spre deosebire de alte companii din România, a căror orientare către export nu face parte din strategia de creștere a business-ului sau are doar o contribuție limitată la aceasta, în cazul ABN Systems, consolidarea poziției pe piețele de peste hotare și accesarea unora noi este o direcție de dezvoltare prioritară. Astfel, în primul semestru al acestui an, vânzările pe pieţe externe au crescut cu 114%, față de aceeaşi perioadă a anului trecut, depăşind 26 de milioane de lei (5 milioane de euro).
Rezultate bune au fost înregistrate, în S1 din 2021, pe segmentul vânzărilor de produse B2B (Office și Call Center), unde ABN Systems a avut o creştere de 97%. Pe această linie de business, compania a realizat, la începutul acestui an, o mişcare strategică, devenind distribuitor autorizat în România al renumitei mărci Enterprise EPOS – Sennheiser pentru produse destinate mediului B2B, într-un moment în care cererea pe acest segment a crescut cu 40%, față de aceeași perioadă a anului trecut. Noua marcă se alătură unui portofoliu extins de peste 170 de branduri, precum Poly (fost Plantronics), Logitech, Jabra, Panasonic, Tenda, etc.
Totodată, şi vânzările de produse IT, prin reselleri și marile magazine online, au ajuns la 12 milioane de lei (2,4 milioane de euro), cu 70% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
„Rezultatele din primele șase luni ale acestui an atestă evoluția excelentă a companiei noastre pe toţi cei patru piloni de business principali: (1) vânzări pe piețe externe, cu o pondere de peste jumătate din cifra de afaceri; (2) vânzări B2B; (3) distribuție prin marile lanțuri de magazine; și (4) listarea de produse prin retaileri online specializați.
Aceste creşteri înregistrate pe multiple direcţii de business sunt în acord cu strategia noastră de dezvoltare şi reprezintă o confirmare a faptului că aceasta a fost construită şi implementată cu succes şi în acord cu realităţile pieţei. Anul acesta, am adăugat branduri şi clienţi noi în portofoliul ABN Systems, am extins gama de produse proprii, sub brandul Tellur, şi am intrat deja pe noi pieţe online din: Polonia, Olanda, Suedia şi Statele Unite. În viitorul apropiat, avem în plan să ne consolidăm poziţia pe piaţa românească, să creştem în cele peste 25 de state unde suntem prezenţi şi să accesăm noi piețe în ţări din Europa de Vest, țările din fosta URSS, Orientul Apropiat și chiar India,” a declarat George Barbu, CEO al ABN Systems International.
Din 2005 şi până în prezent, ABN Systems a menținut un ritm de creștere organică a business-ului de circa 10% pe an şi are în plan listarea la Bursa de Valori București (BVB), până la sfârşitul acestui an, pentru a-şi finanța dezvoltarea accelerată pe pieţele externe și a-și consolida poziţia pe piaţa autohtonă, prin accesarea unor noi nișe de business. Demersurile pentru oferta premergătoare listării și pentru procesul de listare vor fi făcute împreună cu TradeVille.