Fundația Motivation România marchează Ziua Internațională de Conștientizare cu privire la Leziunile Medulare prin lansarea unei expoziții de fotografii, Abilitățile contează. Expoziția cuprinde imagini care surprind persoane utilizatoare de scaune rulante, în diferite ipostaze, îndeplinind roluri active acasă, la serviciu, în comunitate. Prin expunerea fotografiilor, expoziția are drept obiectiv promovarea abilităților persoanelor cu dizabilități și a unui stil de viață activ în scaunul rulant.
„Expoziția Abilitățile contează pune în valoare oamenii, în deplina manifestare a abilităților lor, pentru a promova incluziunea și a încuraja persoanele cu și fără dizabilități să își cultive pasiunile și să aibă roluri active în comunitățile lor. Le suntem recunoscători atât celor care apar în imagini, cât și celor care le-au suprins, pentru că împreună contribuim la reducerea prejudecăților asociate persoanelor cu dizabilități.”, a declarat Erika Garnier, coordonator al serviciilor dedicate utilizatorilor de scaune rulante în cadrul Fundației Motivation România.
La nivel național, nu există o statistică a numărului de utilizatori de scaune rulante. Raportat la statisticile internaționale, se estimează că 300.000 de români au nevoie de scaune rulante pentru a se deplasa. Estimarea se bazează pe un raport al International Society of Wheelchair Professionals (ISWP), conform căruia 1,5% dintre locuitorii unei țări au nevoie de scaune rulante. Tot conform datelor internaționale, furnizate de Organizația Mondială a Sănătății, în țările aflate în curs de dezvoltare, doar 10% dintre persoanele care au nevoie de un scaun rulant au acces la un astfel de echipament de mobilitate.
Abilitățile contează este o expoziție itinerantă, ce debutează concomitent în București și Galați. Începând din data de 5 septembrie, fotografiile vor fi expuse publicului la galeria ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, Hanul Gabroveni, din strada Lipscani 84-90, sector 3, București. În Galați, expoziția poate fi vizitată la Shopping City Galați, parter.
Abilitățile contează poate fi vizitată gratuit, începând cu luna septembrie, datorită parteneriatelor cu instituțiile publice și private care și-au arătat sprijinul: ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, Ambasada Suediei în România, Centrul Comercial Drumul Taberelor București, Coresi Mall Brașov, Cinema Dacia Cluj, Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” Constanța, Shopping City Galați, Festivalul de fotografie //SECVENȚE, Ploiești.
Proiectul „Advocacy pentru accesul în comunitate al utilizatorilor de scaun rulant” este derulat de Fundația Motivation România în parteneriat cu Asociația Segoia, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Acesta are drept scop sprijinirea incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități prin îmbunătățirea mobilității și sănătății utilizatorilor de scaune rulante.
Mai multe informații despre proiect pot fi găsite accesând link- ul https://motivation.ro/abilitatile-si-drepturile-conteaza/.
Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă.