Reprezentanța Comisiei Europene în România continuă campania „Da, ne pasă” cu o serie de vizite la proiecte finanțate de UE, în timpul Președinției olandeze a Consiliului Uniunii Europene. Obiectivul este recunoașterea realizărilor României în ce privește utilizarea sprijinului acordat de UE.
Tema celei de a treia vizite este economia socială, iar proiectele pe care le vom vizita sunt exemple de bune practici în integrarea grupurilor dezavantajate.
Vizita va avea loc marți, 31 mai, începând cu ora 10.00. Primul proiect vizitat va fi atelierul de ceramică, Clay Play, urmat de o vizită la Mamapan – o brutărie care oferă locuri de muncă pentru 11 femei din grupuri vulnerabile. În final, Atelierele Kotys, unde se încearcă revitalizarea unor meserii care sunt în declin, meseria de sticlar și cea de lucrător în fier, unde vom asista și la o demostrație de fabricare a sticlei.
Campania urmărește familiarizarea ambasadorilor statelor membre UE la București cu proiectele finanțate din fonduri europene iar prima ediție a avut loc în 2014, în timpul Președinției italiene.
Pagini Utile
• Agenda vizitei