Iuliana Tudor ne dă întâlnire duminică, 3 noiembrie, ora 21.00, la TVR 1, la o nouă ediţie în care cinci tineri luptă să câştige titlul de „Vedeta populară” şi marele premiu de 100.000 de lei.
O sibiancă, în vârstă de 26 de ani, renunţă la cariera în finanţe-bănci pentru momentele de glorie pe care le poate trăi pe scenă la Vedeta populară. Are o meserie serioasă, genul de carieră pe care o doresc părinţii pentru copiii lor. A terminat Facultatea de Finanţe-Bănci şi a lucrat în domeniu timp de şase luni. Apoi a reflectat şi a decis că altul este drumul ei: şi-a dat demisia de la banca unde lucra şi s-a înscris la Facultatea de Muzică din Târgu Mureş, unde studiază în prezent. Pasiunea pentru muzică a descoperit-o destul de târziu, întâmplător. Pentru a lua un zece la muzică, materie la care nu excela, a învăţat trei cântece de muzică populară şi s-a prezentat în faţa profesorului. A luat 10 şi a rămas cu pasiunea, pe care acum o duce mai departe, participând la concursul de talente din folclorul românesc de la TVR 1. La preselecţiile pentru al patrulea sezon Vedeta populară, a participat şi iubitul ei. Deşi el nu s-a calificat, cei doi s-au şi logodit între timp.
Cea de-a patra ediţie a sezonului patru Vedeta populară va fi la TVR 1 duminică, 3 noiembrie, de la ora 21.00, când Iuliana Tudor ne prezintă, pe lângă concurenta din Sibiu, alţi patru interpreţi dorinici să primească aplauze şi recunoaşterea talentului lor în domeniul folcloric.
Un tânăr din Călmăţuiul de Sus, Teleorman a vrut să studieze chitară la colegiul Dinu Lipatti, dar o întâmplare frumoasă l-a deturnat. A găsit, într-o ladă de zestre, costumul de ginere al bunicului său – straie tradiţionale – şi şi-a schimbat opţiunea, a ales muzica populară. Şi pentru că observă că tinerii de vârsta lui au uitat de simplitate şi dau prea mare importanţă influenţelor din Occident, îşi canalizează energia pentru a transmite generaţiilor viitoare folclorul şi tradiţiile româneşti. Duminica aceasta, se prezintă în faţa publicului şi a juriului la Vedeta populară şi speră să ajungă în semifinala concursului de talente de la TVR 1.
Al treilea concurent al serii este elev în clasa a 11-a, la Seminarul Teologic, face voluntariat la SMURD şi cântă de când avea 4 ani. Vine din Dobrogea, iar dragostea pentru folclor o moşteneşte de la părinţii săi. Tatăl este preot, iar mama – profesoară de română. Povesteşte cu umor că nu-i uşor pentru un copil să aibă aşa părinţi. Când era mic, prietenii lui îl ocoleau. Le era frică să nu-i pârască tatălui său, preot. Deşi tatăl nu şi-a dorit ca el să-i calce pe urme, Andrei este hotărât să îmbrace haina de preot, dar şi să cânte în continuare muzică din Dobrogea.
O gorjeancă de numai 17 ani spune că tot ce vrea este să cânte. S-a născut în Drobeta Turnu Severin şi cântă de când avea 8 ani. În clasa a cincea, s-a mutat la un liceu de muzică, împotriva dorinţei părinţilor. A luptat pentru alegerea ei şi le-a demonstrat că a luat cea mai bună decizie. Bucuria ei sunt aplauzele. Visează să fie mereu aplaudată la scenă deschisă. Duminică seară, vedem cum o primesc publicul şi juriul la Vedeta populară, de la TVR 1.
Iar cea de-a cincea concurentă s-a născut într-un sat din Ucraina, dar cântă româneşte: muzică din Bucovina. Tatăl a îndrumat-o să vină în România, pentru că aici sunt şcoli mai bune şi are şanse mai mari să realizeze ceva cu vocea ei. Are 18 ani şi este plecată de lângă părinţi deja de trei. Îi este tare dor de casa părintească, acolo fiind locul unde îşi încărca bateriile şi unde îi plăcea să scrie poezii. Dar vrea să devină un nume în muzică şi ştie că în România are o şansă. Şi părinţii ei, preot şi învăţătoare, au făcut, la rândul lor, şcoala în România. În satul natal se vorbeşte şi română, şi rusă, dar se ascultă muzică populară românească. Aşa că va cânta şi pentru consătenii ei duminică seară, la Vedeta populară.
Credit foto: Doru Ochea