Ambasada Republicii Kazahstan în România, în parteneriat cu KMG International, aduce publicului cinefil românesc trei filme de artă ale cinematografiei kazahe, în cadrul celei de-a 4-a ediție a Festivalului Filmului Kazah. Evenimentul este unul dintre cele mai mari evenimente de acest gen din regiune, găzduit de cinematograful Elvire Popesco în perioada 11-12 decembrie.
“2018 marchează aniversarea a 100 de ani de existență pentru România și a 27 de ani de independență pentru Kazahstan. Cele trei filme prezentate în cadrul Festivalului abordează subiecte puternic înrădăcinate în cultura kazahă și vor fi împărtășite publicul român pentru a sărbători cele două evenimente ce au contribuit la formarea identităților noastre naționale. Aceste filme sunt mijloace prin care ne reafirmăm credința în valorile noastre universale și devotamentul pe care îl avem pentru propria cultură”- a declarat Daulet Batrashev, Ambasadorul Republicii Kazahstan în România.
“Suntem susținători ai parteneriatului cultural româno-kazah, contribuind prin proiecte culturale relevante de peste 10 ani. Credem că educația și cultura joacă un rol esențial în dezvoltarea comunităților, obiectiv pe care l-am fixat cu mult timp în urmă și pe care îl dezvoltăm nu numai prin cultură și educație, ci și prin proiecte de mediu și de sănătate publică. Ne menținem acest angajament prin susținerea celei de-a patra ediții a Festivalului Filmului Kazah, ce va aduce cultura și valorile Kazahstanului mai aproape de publicul român” – Alexey Golovin, vicepreședintele al Grupului KMG International.
Pe durata celor două zile de festival, vor fi vizionate următoarele filme:
Marți, 11 decembrie, 19:30 – Paris Song | Amre (2018)
Miercuri, 12 decembrie, 18:00 – Spirit | Aruakh (2018)
Miercuri, 12 decembrie, 20:00 – Destin| Talan (2018)
La sfârșitul proiecțiilor, actorii și reprezentanții studioului KazakhFilm se vor alătura publicului pentru o sesiune de întrebări și răspunsuri. Criticul de film Irina Margareta Nistor va participa la deschiderea festivalului.
Partenerii evenimentului sunt Institutul Francez/Cinematograful Elvire Popesco și Studioul Kazakhfilm. Biletele, în valoare de 15 lei, pot fi achiziționate de la casieriile cinematografului Elvire Popesco sau online de pe site-urile de vânzare bilete. Accesul publicului este gratuit pe 10 decembrie, la gala de deschidere a festivalului.
De mai bine de 11 ani, KMG International dezvoltă proiecte ce promovează cultura și identitatea românească în Kazahstan (prin intermediul parteneriatului cu Asociația Dacia – fondată de kazahii de origine română, care trăiesc în regiunea Karaganda din Kazahstan), precum și cultura kazahă în România, prin evenimente precum Festivalul Filmului Kazah (a patra ediție în 2018), Festivalul orașului Astana, găzduit de Muzeul Satulului “Dimitrie Gusti”. Grupul susține și promovează, prin parteneriatul său cu organizatorii Concursului Internațional George Enescu – tinerele talente, laureați ai Concursului Internațional George Enescu de origine kazahă (Erzhan Kulibaev – vioară, Amir Tebenikhin – pian).