Să înceapă muzica!
A mai rămas o zi pănă la lansarea în România al celui mai tare show de divertisment al deceniului. Sâmbătă, 17 septembrie, de la 20.20 Antena 1 aduce în România, X Factor. Să înceapă muzica!
Emoţii, nerăbdare, entuziasm. Acestea sunt cuvintele care definesc starea juraţilor, a prezentatorilor X Factor, a echipei şi, cu siguranţă, a milioane de telespectatori cu mai puţin de 48 de ore înainte de marea premieră X Factor România.
Paula Seling, Mihai Morar şi Adrian Sînă, împreună cu Răzvan şi Dani au cutreierat ţara în lung şi în lat în căutarea românilor cu factorul X, iar momentele la care au asistat ei pe parcursul a luni întregi de căutări pot fi văzute sămbătă şi dminică, de la 20.20, la Antena 1. Prin faţa juriului au trecut în cele cinci sãptãmâni de audiţii peste 600 de concurenţi, iar fenomenul X Factor a reuşit sã cuprindã aproape 10.000 de oameni, veniţi sã asiste la un show cum nu s-a mai auzit. Mulţi dintre ei au trecut pe la Rãzvan şi Dani, cei care pe perioada audiţiilor au rãmas alãturi de susţinãtorii concurenţilor, încercând sã le diminueze emoţiile sau sã îi consoleze, atunci când a fost cazul. Fiecare concurent a avut dreptul sã vinã în backstage cu susţinãtorii lui, iar cât concurenţii au încercat sã convinga juriul cã au factorul X, prezentatorii show-ului, Rãzvan şi Dani, au fost alãturi de aceştia şi i-au ajutat sã treacã peste emoţii.