Începând cu 15 martie, Târgul de Turism al României îşi va deschide porţile în cadrul Centrului Expoziţional ROMEXPO din Bucureşti.
Aflat la cea de-a XXVII-a ediţie, de primavară, evenimentul va reuni un număr record de participanţi, peste 200, pe o suprafaţă totală de 15.000 mp. Manifestarea expoziţională este dedicată atât profesioniştilor din domeniu, cât şi publicului interesat de călătorii, vacanţe şi programe de recreere.
Şi în acest an, târgul se bucură de o semnificativă participare internaţională 28 de ţări din toată lumea fiind reprezentate prin participări oficiale, de grup sau individuale. Astfel, timp de patru zile, la Romexpo, vor expune cele mai importante firme de profil, agenţii de turism şi tour-operatori, hoteluri şi pensiuni, agenţii de asigurări şi bănci, organizatori de congrese şi turism de afaceri, organizaţii patronale şi asociaţii profesionale, edituri şi instituţii culturale, dar şi reprezentanţi ai presei din domeniu: televiziuni, reviste, site-uri şi blog-uri consacrate.
Cu această ocazie, vor fi prezentate oferte de turism pentru sezonul estival, atât în România, cât şi în strainătate: turism cultural, rural şi de business, turism de tratament, destinaţii exotice, croaziere, turism de aventură etc. Pentru un plus de impact, companiile participante vor prezenta sub conceptul “instant booking” oferte şi discount-uri atractive, valabile doar pe perioada desfăşurării evenimentului.
Organizatorii au conceput şi în acest an, special pentru publicul interesat, un bogat program de evenimente conexe – conferinţe, seminarii, programe artistice, lansări de carte, prezentări de documentare, precum şi expoziţii de fotografie.
Târgul de Turism al României este un eveniment organizat de Romexpo în parteneriat cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România, ANAT – Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România, FPTR – Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc, ANTREC – Asociaţia Naţională de Turism Rural Ecologic şi Cultural şi OPTBR – Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România.
Târgul se va desfăşura în pavilioanele C1, C2, C3, C4, C5 şi C6 din cadrul Centrului Expoziţional ROMEXPO.
Programul de vizitare al expoziţiei este următorul:
15 – 17 martie 2012 între orele 10.00 – 18.00
18 martie 2012 între orele 10.00 – 16.00
Pentru mai multe informaţii vă invităm să accesaţi site-ul dedicat evenimentului: www.targuldeturism.ro
În aceeaşi perioadă cu Târgul de Turism al României se vor desfăşura şi următoarele manifestări expoziţionale:
· TMA – Festival de spiritualitate, medicină alternativă şi terapii complementare -www.tma-expo.ro
· TÂRG DE PRODUSE TRADIŢIONALE ediţia I, 2012 -Târg de produse cu specific românesc – www.targprodusetraditionale.ro
· IMM Forum (14 -16 martie 2012), organizat în parteneriat cu Guvernul României, Camerele de Comerţ şi Industrie din România şi AIPPIMM – www.imm-expo.ro