Agenţia Naţională de Presă AGERPRES şi Sindicatul Jurnaliştilor Profesionişti, afiliat la Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind, anunţă încheierea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de agenţie pentru perioada 2015-2017.
Noul contract stipulează drepturile şi obligaţiile angajaţilor şi ale angajatorului şi conţine norme profesionale vitale pentru independenţa editorială a instituţiei publice de presă, cum ar fi clauza de conştiinţă, Codul Deontologic al Jurnalistului şi Ghidul de Etică în Fotojurnalism. Totodată, documentul prevede funcţionarea unor structuri independente de dialog social la nivelul agenţiei, Consiliul Consultativ al Salariaţilor şi Comisia Paritară, precum şi reprezentarea salariaţilor în diverse foruri – Consiliul Director, Comisia de Etică şi Disciplină, comisiile de promovare, concursuri sau comisiile de achiziţii publice etc.
Având în vedere faptul că salarizarea personalului din AGERPRES se face în baza Legii Salarizării Unitare a Personalului Bugetar, părţile au convenit să facă toate demersurile necesare pentru ca angajaţii agenţiei să beneficieze de drepturi salariale similare cu cele ale colegilor din instituţiile publice sau private de presă.
Contractul Colectiv de Muncă din Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, încheiat pe o perioadă de doi ani, a fost înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă a Municipiului Bucureşti.
Având în vedere ultimele atacuri la adresa prestigiului şi imaginii AGERPRES, facem un apel atât către politicieni, cât şi către colegii din media, să trateze cu respect munca angajaţilor din Agenţia Naţională de Presă, instituţie publică ce împlineşte, în data de 27 martie 2015, 126 de ani de la înfiinţare.