S-au incheiat cursurile celei de-a doua editii a Scolii de creatie ADC*RO, care s-a desfasurat in perioada februarie – iunie 2009.
Bilantul numara 42 de absolventi si 7 burse acordate de catre Art Directors Club Romania celor mai merituosi dintre ei. O noutate a acestei editii o reprezinta premierea celor mai bune lucrari pentru fiecare brief primit in cadrul scolii. Astfel, au mai fost acordate 6 premii speciale care constau in abonamente pe o perioada de un an la Luerzer’s Archive, atat pentru varianta tiparita cat si pentru online. Premiile au fost oferite de Prior Books – distribuitorul Luerzer’s Archive in Romania – partener al Scolii de creatie ADC*RO.
“In mod evident aceasta a doua editie a scolii a fost "mai eficienta" decat prima. Fie si numai daca privim prin prisma principalei critici adusa primei editii – "la ce bun, daca nimeni nu s-a angajat dupa ea?" Dincolo de faptul ca nici macar nu e adevarat ca nimeni din "prima promotie" nu s-a angajat in publicitate, iata ca la aceasta a doua editie avem deja 3 oameni din "Top5" care urmeaza sa se angajaze la agentii importante in zilele imediat urmatoare. Dar pana la urma si acest lucru e mai putin important, pentru ca are lumea o gramada de timp sa intre in advertising – cunosc oameni foarte buni care s-au angajat pe la 27 de ani. Important e ca la jurizarea finala a fost evident ca lumea avea – la medie – marfa mai buna decat anul trecut. A fost deci bine ca am acceptat mai putini studenti, a fost bine ca am dat mai putine briefuri (si astfel am putut lucra ceva mai pe-ndelete cu ei la tutoriate) si a fost bine ca am micsorat "top-ul final". Lucrarile au fost mai bune si lumea a gandit mai bine. E minunat cand te uiti cum au evoluat multi dintre "aspiranti" – daca te uiti cu ce au fost admisi la testul initial si ce lucrari si-au bagat, finalmente, in portofolii” declara Serban Alexandrescu, Creative Director Headvertising.
Daniel Dobrin, Francesca Muresan, Vladi Paunescu, Florin Aron Padurean, Corvin Cristian, Laur Raboj, Paula Ionescu sunt studentii cu cele mai mari medii, care au fost rasplatiti cu returnarea taxei de participare la cursurile scolii. Cele mai bune rezolvari ale briefurilor pentru fiecare mediu de comunicare au venit din partea studentilor Vladi Paunescu (TV), Francesca Muresan (Radio si Print), Daniel Dobrin (Online, Campanie si Print) si Aurelian Cezar Cherciu (Outdoor).
“Au trecut doi ani si ce a inceput ca o discutie la bere despre o experienta Australiana (multumim Liviu David, doi ani departe de casa nu au fost in zadar!) a devenit nu doar o realitate ci si cel mai important, cel mai pe bune eveniment al breslei creative romanesti. Este cel mai important pentru ca nimic nu a mai reusit sa adune atatia directori de creatie impreuna la o masa in ultimii 10 ani, dar si pentru ca cei mai talentati si mai buni tineri din Romania nu mai vor neaparat sa lucreze in banking, sau imobiliare ci alaturi de noi. E bine pentru ca asta arata ca industria noastra are un viitor, adica are cine sa ne scoata la pensie. Daca nu credeti aflati atunci ca anul acesta am avut doi tutori noi: Andrei Tripsa si Stefan Vasilachi, doi director de creatie din noua generatie.
Tot anul acesta am schimbat modelul de jurizare a portofoliilor studentilor, judecand topul lucrarilor pe brief, la fel ca intr-o competitie creativa. Acum pot spune ca Scoala are deja un portofliu in regula, bun de expus si cine stie, poate la anul se vor gasi clienti interesati de anumite lucrari sau chiar de o sponsorizare a unui brief in cadrul Scolii ADC” considera Adrian Botan, Deputy Managing Director, CEE Creative Director McCann Erickson si Vicepresedinte ADC Romania.
Bursieri sau nu, toti studentii Scolii ADC*RO, alaturi de tutori si colegii lor din industria de publicitate au sarbatorit pana in zori joi, 18 iunie, in El Grande Comandante, in cadrul petrecerii oferite de Ursus si Jim Beam.
Scoala de creatie ADC*RO este primul proiect Art Directors Club Romania(ADC*RO), o initiativa a Uniunii Agentiilor de Publicitate din Romania (UAPR), organizat pentru a doua editie consecutiv de Millenium Communications.
{mosloadposition user10}