Turneul SoNoRo Conac din acest an continuă cu două concerte în luna mai, în spații extraordinare – Casa din Viscri a Regelui Charles al III-lea (miercuri, 15 mai, ora 19:00) și Casa Balș din Iași, în Sala Eduard Caudella (luni, 20 mai, ora 19:00), fiind susținute de muzicienii Răzvan Popovici (violă), Alexandru Spînu (violă) și Cristiana Mihart (pian).
Ediția din acest an a turneului este intitulată „L’heure bleue”, titlul fiind inspirat de acel interval cu lumina albastră de la finalul zilei, în care predomină liniștea – un atribut esențial în spațiile de concerte.
Proiectul SoNoRo Conac a ajuns la ediția a XII-a și a reușit să pună pe harta culturală a României peste 120 de clădiri a căror istorie transcende timpul. Multe dintre aceste spații au fost consolidate în urma concertelor de muzică de cameră SoNoRo Conac – un gest prin care organizatorii și-au dorit să atragă atenția autorităților și localnicilor. Aceste clădiri au devenit ulterior spații pentru evenimente culturale și au fost redate comunităților și turiștilor.
SoNoRo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal BRD – Groupe Société Générale, cu scopul de a intermedia contexte favorabile salvării unor monumente importante din patrimoniul românesc.
“Sunt foarte fericit că avem ocazia să susținem primul concert de muzică clasică în Casa din Viscri a Regelui Charles al III-lea, de când acest spațiu a fost deschis publicului. De fapt, acest concert reprezintă împlinirea obiectivului SoNoRo Conac pe care l-am avut încă de la început – acela de a susține concerte în spații care aveau nevoie de consolidare și în locuri care meritau să fie restituite comunităților. Cu multă generozitate, regele Charles al III-lea și-a inclus casa în circuitul turistic din Transilvania, și acest fapt nu poate decât să ne bucure peste măsură!
În același timp, cel de-al doilea concert din luna mai, în Casa Balș din Iași, onorează existența unei clădiri foarte vechi, în stil neoclasic, în care s-a jucat prima piesă de teatru în limba română. Tot aici, pianistul și compozitorul Franz Liszt a susținut un concert în anul 1847. Sunt bucuros că în acest spațiu funcționează Filarmonica Moldova şi Universitatea de Arte „George Enescu”, deoarece mi-am dorit mereu, în toate proiectele SoNoRo, să favorizez întâlnirea dintre arte, deci vom ajunge într-un loc în care coexistă muzica și artele vizuale.
Vă așteptăm, așadar, la concertele lunii mai și vă invităm să ne urmați și în ultima parte a turneului SoNoRo Conac din luna iunie!”, declară Răzvan Popovici, Directorul turneului SoNoRo Conac.
The King’s House Viscri
Casa din Viscri a Regelui Charles al III-lea este deschisă publicului anual, în perioada aprilie–octombrie. Proprietatea tradițională săsească din satul Viscri, parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, găzduiește în șura reconvertită expoziția permanentă de artă și carte botanică Transylvania Florilegium, precum și o serie de expoziții temporare.
„Întrucât turiștii care vizitează Viscri au fost întotdeauna dornici să vadă și să afle cât mai multe despre legătura pe care Majestatea Sa Regele Charles al III-lea o are cu satul, Fundația Regelui a decis în 2021 să transforme casa din Viscri într-o casă deschisă publicului, care vorbește despre pasiunea acestuia pentru arhitectura tradițională, agricultura durabilă, protecția biodiversității și a valoroasei noastre moșteniri culturale — cu alte cuvinte, despre dragostea Majestății Sale pentru România.” – Mihai Grigore, Administrator The King’s House Viscri
În timp ce se plimbă prin grădină, vizitatorii vor afla informații despre școlile de vară organizate de Fundația regelui în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România (OAR), precum și despre un proiect special de grădinărit implementat pentru copiii din sat.
Peste 38.000 turiști români și străini au trecut pragul casei regelui în anul 2023. Vizitând casa din Viscri, redeschisă sezonul acesta sub numele „The King’s House”, turiștii vor descoperi o gospodărie săsească simplă, tradițională și pot degusta produse locale în cafenea. Magazinul de suveniruri aduce în prim-plan o selecție de produse de la artiști și artizani locali. Cea mai mare parte a profiturilor generate de casă sunt direcționate către proiecte în folosul comunității.
Casa Balș din Iași
Clădirea care a aparţinut vistiernicului Alecu Balş a fost ridicată în jurul anului 1815, în stil neoclasic caracteristic sfârşitului secolului al XVIII-lea şi începutului secolului al XIX-lea. Ulterior, edificiul a găzduit Institutul francez Sacré Coeur al călugăriţelor din Ordinul Notre Dame de Sion, deja existent în Iaşi la începutul secolului al XIX-lea. Între anii 1900-1910, a fost construită o completare, în prelungirea vechii Case Balş, din strada Cuza Vodă, nr. 29.
În salonul situat la primul etaj al Casei Balş s-a jucat, în 1817, prima piesă de teatru în limba română, iar în 18 ianuarie 1847 a avut loc un concert susţinut de marele pianist şi compozitor Franz Liszt.
Ansamblul din str. Cuza Vodă cuprinde în prezent Casa Alecu Balş, Filarmonica Moldova şi Universitatea de Arte „George Enescu”. După o lungă perioadă de timp în care clădirea a avut diverse funcțiuni, au urmat proiecte de consolidare şi refuncţionalizare realizate parţial, cu întreruperi pentru lungi perioade de timp.
La primul etaj se află Sala „Eduard Caudella”, destinată inițial studiului și repetițiilor orchestrei universității, cu o capacitate de 144 de locuri. În prezent, aceasta este utilizată şi pentru concerte şi spectacole de teatru. Al doilea etaj şi „mansarda”, amenajată în podul înalt, cuprind săli de studiu, precum şi un spaţiu larg pentru orchestră.
Accesul la concerte este liber, în baza invitației sau a rezevării locului. Mai multe detalii despre programul concertelor și a modalității de rezervare a locului sunt disponibile pe https://conac.sonoro.org/.
Informații despre SoNoRo Conac pe rețelele sociale:
Facebook: https://www.facebook.com/festivalulSoNoRo/
Instagram: https://www.instagram.com/sonoroconac/.