A doua emisiune de obligațiuni a retailer-ului online și a producătorului de telefoane mobile și gadget-uri iHunt începe tranzacționarea pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al BVB, sub simbolul bursier HUNT25.
Radu Hanga, Președinte BVB: „Succesul celor două runde de finanțare derulate de iHunt în decurs de trei luni pe piața de capital demonstrează că investitorii de la BVB sunt atenți la oportunitățile de investiție și sunt dispuși să investească în companiile cu perspective de dezvoltare. În ultimii doi ani și jumătate am văzut că interesul pentru finanțarea prin piața de capital este într-o continuă creștere”.
Cezar Stroe, Fondator și Director General, iHunt: „Ne face o deosebită onoare să listăm a doua runda de obligaţiuni iHunt, sub simbolul HUNT25. Investitorii de pe Bursa de Valori București au răspuns rapid la nevoia noastră de finanțare prin suprasubscrierea și închiderea anticipată a emisiunii de obligațiuni HUNT25, care vine la mai puțin de trei luni distanță de HUNT23, astfel încât se reflectă încrederea investitorilor în business-ul iHunt”.
Ovidiu Dumitrescu, Director General Adjunct, TradeVille: „Este îmbucurător să vedem un emitent care își ia în serios nu doar business-ul, ci și conexiunea cu piața de capital. iHunt reușește să aibă o dinamică ridicată și să finanțeze oportunități de afaceri prin intermediul bursei într-un exemplu de flexibilitate și încredere pe care îl găsesc admirabil”.
Retailer-ul online și producătorul de telefoane mobile și gadget-uri iHunt (HUNT) listează a doua sa emisiune de obligațiuni corporative la Bursa de Valori București (BVB), pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT). Emisiunea are o valoare nominală de 7 milioane lei și cuprinde 70.000 de obligațiuni cu o maturitate de patru ani și o valoare nominală de 100 lei/ obligațiune. Obligațiunile au fost emise în ianuarie 2021 și au o dobândă fixă de 8,75% p.a., plătibilă semestrial.
„Succesul celor două runde de finanțare derulate de iHunt în decurs de trei luni pe piața de capital demonstrează că investitorii de la BVB sunt atenți la oportunitățile de investiție și sunt dispuși să investească în companiile cu perspective de dezvoltare. În ultimii aproape doi ani și jumătate am văzut că interesul pentru finanțarea prin piața de capital este într-o continuă creștere, pentru că vorbim de 43 de runde de finanțare prin obligațiuni, cu o valoare de peste 2,4 miliarde euro. De asemenea, 8 companii s-au listat în acest interval de timp, iar capitalizarea lor a ajuns la peste 170 milioane de euro. Interesul antreprenorilor, dar și al Statului, pentru atragerea de finanțare prin piața de capital a atras și atenția investitorilor activi, dar și noi investitori în piață, astfel că numărul acestora a urcat cu 12.000 anul trecut, la 66.000. Vedem că această dinamică va continua în acest an, peste 20 de companii fiind în diverse etape de pregătire pentru venirea la BVB”, a declarat Radu Hanga, Președintele Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București.
„Ne face o deosebită onoare să listăm a doua runda de obligaţiuni iHunt, sub simbolul HUNT25. Investitorii de pe Bursa de Valori București au răspuns rapid la nevoia noastră de finanțare prin suprasubscrierea și închiderea anticipată a emisiunii de obligațiuni HUNT25, care vine la mai puțin de trei luni distanță de HUNT23, astfel încât se reflectă încrederea investitorilor în business-ul iHunt. Finanțarea dobândită grație încrederii investitorilor întregește planul de dezvoltare iHunt pe 2021″, a afirmat Cezar Stroe, Fondatorul și Directorul General al iHunt.
Societatea a derulat în ianuarie 2021 un plasament privat pentru vânzare de obligațiuni, intermediat de SSIF TradeVille. Investitorii au plasat ordine de subscriere în valoare de peste 8,6 milioane lei, față de valoarea vizată de iHunt, de 7 milioane lei, astfel că plasamentul s-a încheiat încă din prima zi. Obligațiunile au fost emise la finalul lunii ianuarie și au fost alocate unui număr de 84 investitori de retail.
„Este îmbucurător să vedem un emitent care își ia în serios nu doar business-ul, ci și conexiunea cu piața de capital. iHunt reușește să aibă o dinamică ridicată și să finanțeze oportunități de afaceri prin intermediul bursei într-un exemplu de flexibilitate și încredere pe care îl găsesc admirabil. Ne dorim să vedem cât mai multe companii care urmează aceeași cale și care intră într-un parteneriat cu piața benefic ambelor părți”, a afirmat Ovidiu-George Dumitrescu, CFA, Directorul General Adjunct al TradeVille.
iHunt Technology Import Export și-a început activitatea în anul 2015, ca importator direct de telefoane mobile și accesorii din China, cu doi angajați și cu un capital social de 200 lei. Societatea s-a dezvoltat rapid, iar în iulie 2019 s-a listat pe piața AeRO din cadrul Sistemului Multilateral de Tranzacționare al BVB. La finalul primei zile de tranzacționate pe AeRO, iHunt avea o capitalizare de 12,2 milioane lei, iar în prezent, societatea are o capitalizare de aproape 98 milioane lei.
Societatea este finalistă a ediției 2019 a programului Made in Romania: Liga BVB, derulat de BVB pentru susținerea și familiarizarea antreprenorilor români cu mecanismele pieței de capital și accesarea de finanțare.
iHunt vinde produsele atât prin intermediul magazinului online ihunt.ro, cât și prin peste 200 de magazine fizice ”iHunt-Partener”.
Pe lângă oferta de produse sub brandul propriu, iHunt comercializează și produse din portofoliul altor producători din China. Societatea a dobândit parteneriate avantajoase și solide cu furnizorii, jucători puternici pe piața chineză. Ponderea telefoanelor mobile marca iHunt în volumul total al vânzărilor de telefoane a crescut în ritm accelerat în fiecare an, de la 44% în 2018, la 85% în 2019 și peste 95% în primul semestru al anului 2020.
Dacă în anul înființării, iHunt a înregistrat o cifră de afaceri de 2,4 milioane lei, aceasta a crescut constant, astfel că în 2020, societatea a consemnat o cifră de afaceri de 42,6 milioane lei (+71% față de 2019). iHunt a consemnat un profit 6,1 milioane lei, față de 631.000 de lei în 2019, potrivit rezultatelor financiare preliminare pentru 2020.
Fondatorul iHunt, Cezar Stroe, deține 74,28% din acțiunile societății, iar tatăl său, Corneliu Stroe, are 5,15% din titluri. Diferența de puțin peste 20% din acțiuni este în portofoliile altor investitori.