Sute de oameni din toate colțurile țării sunt așteptați în luna iunie în satul Valeapai, din județul Caraș Severin, unde va avea loc a V-a ediție a evenimentului „Color the Village.” Proiectul Asociației Acasă în Banat este un adevărat festival al faptelor bune deoarece, timp de 3 zile consecutiv, voluntarii zugrăvesc fațadele a 30 de case dintr-un sat bănățean.
Evenimentul va avea loc în satul Valeapai, județul Caraș Severin, în perioada 8-10 iunie 2023. Voluntarii se vor putea înscrie începând cu luna aprilie.
Asociația Acasă în Banat a ales pentru ediția a V-a satul Valeapai (comuna Ramna, județul Caraș Severin), un sat aflat la 60 km distanță de Timișoara, într-o zonă colinară și are câteva sute de locuitori. Satul este unul tradițional, care mai păstrează unele elemente ale arhitecturii sătești specifice zonei de tranziție dintre Banatul de Munte și cel de Câmpie.
„De când am demarat proiectul Color the Village, satul Valeapai a fost mereu în gândurile noastre pentru că practic, totul a pornit de aici. Asociația Acasă în Banat are sediul în Valeapai, și credem că acum, la a V-a ediție, a venit momentul să punem în valoare frumusețea acestui sat, să fie văzut de toți așa cum l-am văzut noi când am venit prima dată aici.” a declarat președintele Asociației Acasă în Banat, Radu Trifan.
„Proiectul care se va desfășura în perioada 8-10 iunie 2023 este foarte important atât pentru satul și comunitatea din Valeapai, cât și pentru comuna Ramna deoarece cu această ocazie, satul se va face cunoscut. Cu siguranță va fi un eveniment fără precedent pentru viața satului, iar noi, ca administrație locală, vom veni în sprijinul organizatorilor cu ce va fi nevoie.”, a spus Magdalena Ciurea, primarul comunei Ramna.
Pentru Asociația Acasă în Banat provocările ediției din acest an vor fi refacerea unor elemente decorative, folosirea de materiale și tehnici tradiționale, dar și promovarea obiectivelor turistice care se află aici: castelul Atanasievici, biserica de la 1830, fosta moară a familiei Riesz, Locul fosilifer, Munții Areniș și arealul natural al Pogănișului.
Color the Village/Colorează Satul se află la a cincea ediție și, an de an, are loc într-un sat din Banat, alternativ din județele Timiș și Caraș-Severin. Edițiile precedente au avut loc la Fărășești (2022), Ilidia (2021), Racovița (2020) și Eftimie Murgu (2019). Proiectul Asociației Acasă în Banat este unic în țară și își propune să pune în valoare arhitectura tipică din această zonă. În cele trei zile, sute de voluntari muncesc contra cronometru pentru a reuși să își atingă ținta.
Evenimentul este organizat de Asociația Acasă în Banat și se bucură de sprijinul Azur România și Primăriei Comunei Ramna.