Madalina Manole a realizat pictorialul pentru revista Tango intr-un moment important al vietii sale, cel in care se pregateste sa devina mama pentru prima oara. Intr-un cadru romantic, inconjurata de natura ce renaste la inceput de primavara, Madalina transmite emotia, vibratia, nelinistea, lumina din sufletul femeii ce poarta in pantec rodul dragostei sale.
“M-am vazut intotdeauna mama de baiat si cred ca o sa fac o treaba buna. Cu siguranta nu voi fi acaparatoare pentru ca am avut destul de tras cu o soacra care nu-l avea decât pe el. O sa fie un voinic care va cunoaste ce este disciplina si respectul, care o sa stie de foarte mic in ce lume extrem de neprietenoasa a venit si ce va trebui sa faca pentru a supravietui.”
Tot in numarul de martie al revistei Tango, Mioara Roman ne-a acordat un interviu emotionant, presarat cu amintiri si destainuiri. O incursiune in trecutul domniei sale, o lectie de eleganta, decenta si rafinament, ilustrata cu imagini din albumul personal.
“Nu sunt genul sa ma sinucid din amor pentru sotul meu, la 50 de ani. Astea fac parte din viata. Este adevarat, insa, ca dupa niste ani de presiune din toate partile, am facut o cadere psihica care a necesitat tratament si o internare. Din pacate, aceleasi probleme si presiuni au fost cele care au contribuit decisiv la destramarea familiei noastre. Era bunul nostru cel mai de pret. Si l-am pierdut. Nimic pe lume nu merita sa pui in primejdie linistea familiei.”
Horatiu Malaele, actorul, regizorul, caricaturistul ne-a impartasit cateva dintre crezurile sale, a povestit despre primul film pe care l-a regizat si ne-a oferit sansa sa descoperim omul care a stat mereu in umbra artistului pe care il stim, il apreciem si il aplaudam la scena deschisa.
Tango: Cand ati cunoscut-o pe sotia dumneavoastra?
Horatiu Malaele: Bancul este: “Am cunoscut-o intamplator, nu pot invinui pe nimeni.” Anecdota cam aici s-ar invarti. Am cunoscut-o acum foarte multi ani si ii multumesc lui Dumnezeu ca s-a intamplat asa pentru ca este un om cu totul special cu care m-am inteles foarte bine.
Din pleiada exceptionala a interviurilor Tango oferite in aceasta luna cititorilor face parte si cel acordat lui Alice Nastase de Nina Cassian, marea scriitoare care ne-a onorat si ne-a fermecat cu prezenta sa, la sfarsitul anului trecut, cu prilejul lansarii volumelor “Confidente fictive” si “Spectacol in aer liber”, la Editura Cartile Tango.
In dosarul lunii martie Simona Catrina, Aurora Liiceanu si Mihaela Burda dezbat cu luciditate situatiile in care “O iei razna din prea multa iubire”, iar Analia Selis, Sanda Ladosi si Claudiu Bleont vorbesc despre gesturile nebunesti facute din dragoste.
{mosloadposition user10}