Volumul Portretul lui M de Matei Calinescu, publicat la Editura Polirom in 2003, a aparut in acest an in traducere la prestigioasa editura americana Indiana University Press sub titlul Mathew’s Enigma. A Father’s Portrait of His Autistic Son. Traducerea ii apartine Angelei Jianu, cea care l-a mai tradus pentru publicul american si pe Norman Manea, cu Intoarcerea huliganului.
Volumul lui Matei Calinescu este, in fapt, un portret biografic al fiului sau, nascut pe 24 august 1977, in Bloomington, Indiana, Statele Unite ale Americii, si decedat, inainte de a fi implinit 26 de ani, la 1 martie 2003, in orasul natal. Portretul lui M a fost scris in primele patruzeci de zile de la moartea acestuia, „in acele patruzeci de zile simbolice de dupa moartea oricui”, dupa cum precizeaza insusi autorul.
„In acele zile n-am putut face nimic altceva decit sa ma gindesc la el scriind, transcriind fragmente despre el din vechile mele jurnale intermitente, incercind sa deslusesc adevarul fragil al unor amintiri care m-au cutreierat in tot acest timp si care, stiam, urmau sa se risipeasca inevitabil in tirziul cetos al memoriei. N-am numarat zilele, dar intimplarea a facut ca in cea de-a patruzecea sa ma simt impacat cu durerea mea, inseninat in tristete”, marturiseste Matei Calinescu.
Titlul volumului in limba engleza a fost modificat – Portretul lui M devenind in editia americana Matthew’s Enigma. A Father’s Portrait of His Autistic Son. „Aceasta carte extraordinara este o meditatie profunda asupra fragilitatii si a enigmei insesi existentei umane”, scrie Norman Manea pe coperta a IV-a.
In viziunea criticului literar Daniel-Cristea Enache, Portretul lui M ramine o carte luminoasa, deoarece „durerea parintelui nu se exprima prin viziuni morbide si nu coloreaza in negru (fie el si funerar) existenta si rosturile ei, ori acea cupola metafizica sub care dramele omenesti capata, uneori, un sens. Suferinta sorbita pina la fund cristalizeaza, in paginile lui Matei Calinescu, intr-o incercare de cuprindere si intelegere a povestii lui M; intr-o aprofundare a lectiei pe care acesta i-a oferit-o tatalui, ca si celor din jur(…)”.
Indiana University Press este o editura universitara recunoscuta in toata lumea, specializata pe domenii precum stiintele umaniste si sociale. Cartea lui Matei Calinescu a fost inclusa de editura intr-un program de lectura adresat publicului de pe Internet realizat cu ocazia Ziua Mondiala a Autismului, eveniment marcat anual pe 2 aprilie.
{mosloadposition user10}