Pentru a marca cea de-a 30-a aniversare a World Wide Web (WWW), peste 11.000 de respondenți din Europa, Orientul Mijlociu și Africa au împărtășit lucrurile pe care serviciul web le-a făcut posibile pentru ei până acum, precum și ce speră că va face acesta posibil pentru generațiile viitoare.
În timp ce web-ul a livrat numeroase „premiere”, de la primul site web (info.cern.ch – 1990) și prima comandă online (pizza – 1994), până la prima conexiune la internet în spațiu (Cisco – 2010), ambițiile oamenilor pentru viitorul internetului evidențiază într-o proporție covârșitoare ce poate face acesta posibil pentru societate.
Facilitarea „accesului la educație” se află pe primul loc în lista aspirațiilor pentru viitorul internetului (63%), urmat de facilitarea „accesului la asistență medicală” (57%).
Bazate pe un studiu la care au participat respondenți din 13 țări din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, concluziile arată impactul enorm pe care l-a avut World Wide Web, în calitate de cea mai mare aplicație de pe internet, în conectarea oamenilor și a informațiilor, în ultimii 30 de ani.
Principalele concluzii ale studiului:
Ultimii 30 de ani: Cel mai important lucru pe care internetul l-a făcut posibil pentru utilizatori este acela de „a fi la curent și informați” (74%), urmat de „divertisment” (71%) și de „a păstra legătura cu familia și prietenii” (70%). Industria de divertisment (39%) este considerată principala beneficiară a progreselor tehnologice până în prezent, urmată de industria financiară (31%).
Următorii 30 de ani: Un acces mai facil la educație este principalul lucru pe care respondenții la studiu doresc să-l facă posibil internetul în următorii 30 de ani (63%), urmat de acces mai facil la asistență medicală (57%). Întrebați care industrii vor beneficia cel mai mult de dezvoltările tehnologice, prima alegere a fost „asistența medicală” (34%), urmată de „educație” (32%).
Cel mai popular impact: „conectarea oamenilor” (39%), „o comunicare îmbunătățită” (35%) și „noi modalități de învățare” (35%) sunt văzute ca principalele trei modalități prin care web-ul a influențat societatea până azi.
Nu putem trăi fără el: Peste o treime (39%) dintre oameni nu-și pot imagina viața privată fără internet.
„Trăim într-o lume hiper-conectată. Până în 2022, vom vedea mai mult trafic în rețelele globale decât în întreaga istorie a internetului. Acest trafic provine de la noi toți și, din ce în ce mai mult, de la aparatele noastre. Studiul arată impactul pe care l-au avut World Wide Web și Internetul asupra vieții noastre, precum și așteptările oamenilor pentru viitor. Pentru a realiza acest potențial, organizațiile – fie ele în domeniul sănătății, al educației sau în oricare altă industrie – trebuie să fie capabile să înțeleagă puterea conexiunilor și să obțină valoare de la acestea, într-un mod sigur. În plus, ele trebuie să gestioneze complexitatea care vine odată cu explozia conectării oamenilor, locurilor, ideilor și lucrurilor într-o rețea”, a declarat Wendy Mars, președinte, Cisco EMEAR.
Pentru a marca cea de-a 30-a aniversare a Web-ului, Cisco a adunat o colecție de 30 de „premiere mondiale” care au fost posibile datorită acestei tehnologii incredibile.
30 de premiere WWW
Înainte de web
Primul email: 1971
Textul primului mesaj electronic a constat în “ceva de genul QWERTYUIOP”. Trimis de inginerul în calculatoare Ray Tomlinson, în 1971, e-mailul a fost pur și simplu un mesaj test trimis către el însuși. E-mailul a fost trimis de la un computer la alt computer aflat chiar lângă acesta, în Cambridge, Massachusetts, dar prin intermediul rețelei de calculatoare ARPANET, precursoarea Internetului
Primul exemplu de IoT: anii 1980
Unul dintre primele exemple de Internet of Things (IoT) vine de la începutul anilor 1980 și a fost un automat Coca Cola, aflat la Carnegie Melon University. Programatorii locali se conectau prin Internet la aparatul frigorific și verificau dacă este băutură disponibilă și dacă aceasta este rece, înainte de a merge să o ia.
Începuturile Internetului: 1986
Routerele multiprotocol ale Cisco au condus la primul val de convergență de networking, care a dus la apariția Internetului.
1. Se inventează World Wide Web! – 1989
Omul de știință englez Sir Tim Berners-Lee inventează World Wide Web în 1989. În martie 1989, Tim își expunea viziunea asupra a ceea ce va deveni web-ul într-un document numit “Information Management: A Proposal”. Web-ul a devenit apoi cea mai mare și singura aplicație de pe Internet
2. Primul website și primul server din lume sunt disponibile la CERN, Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară – 1990
Rulează pe computerul NeXT al lui Tim Berners-Lee, pe care se găsește scris mesajul „Acesta este un server. NU ÎL OPRIȚI!”
3. Primul acces la Internet pe dial-up – 1992
Accesul la Internet pe dial-up a fost introdus prima oară în Marea Britanie de Pipex, în martie 1992, după ce a luat naștere în 1991 ca primul furnizor de Internet comercial din Marea Britanie.
4. Interior Gateway Routing Protocol (IGRP) – 1992
Cisco a câștigat primul său patent, numărul 5.088.032 pentru IGRP, o metodă de rutare între rețelele de calculatoare. Protocolul de rutare proprietar a fost dezvoltat pentru a depăși limitările protocolului bazat pe standarde.
5. Primul smartphone – 1992
Primul smartphone a fost lansat în 1992, s-a numit Simon Personal Communicator și a fost creat de IBM.
6. Primele imagini pe web – 1993
Marc Andreessen propune eticheta IMG HTML pentru a permite afișarea imaginilor pe Web.
7. Prima comandă pentru o achiziție online – 1994
Una dintre primele achiziții de pizza via web: o pizza pepperoni cu ciuperci și extra brânză de la Pizza Hut.
8. Primul lucru cumpărat pe web – 1994
Prima tranzacție online este considerată cea din august 1994 făcută de Dan Kohn, care a creat un website numit NetMarket, potrivit the Shopify video. Pe 11 august, Kohn a vândut un CD cu Sting „Ten Summoner’s Tales” unui prieten din Philadelphia.
9. Primul banner reclamă – 1994
Apare primul banner reclamă pentru hotwired.com, cu textul „Ai făcut vreodată click pe mouse chiar AICI? —> VEI FACE.”
10. Este dezvoltat protocolul SSL – 1994
Pe măsură ce creștea preocuparea pentru securitatea cibernetică și a internetului, Netscape Communications inventează protocolul Secure Sockets Layer (SSL).
11. Primul motor de căutare care oferă căutare de text integral – 1994
Pe 27 ianuarie 1994, la Universitatea din Washington, Brian Pinkerton începe să lucreze la WebCrawler, care era la bază o aplicație pentru desktop. Pe 15 martie 1994, el a generat o listă a primelor 25 de website-uri.
12. Primul client al Amazon cumpără o carte – 1994
Pe 3 aprilie 1995, un client neașteptat, pe nume John Wainwright, a achiziționat un exemplar din cartea lui Hofstadter numită „Fluid Concepts and Creative Analogies”, de la o nouă librărie online numită Amazon. Wainwright nu știa că achiziția sa era prima pentru o companie care a schimbat fundamental modul de a face cumpărături.
13. Online banking – 1994
În octombrie 1994, Stanford Federal Credit Union a devenit prima instituție financiară care oferea internet banking tuturor clienților.
14. Primul blog publicat pe web – 1994
Primul blog recunoscut pe web a fost Links.net și a fost creat de un student în 1994
15. Primul serviciu gratuit de email web-based – 1996
Jack Smith, împreună cu Sabeer Bhatia, au pus bazele primul serviciu gratuit de email web-based, Hotmail.com, în 1996
16. Unul dintre primele filmulețe virale – 1996
La mijlocul anilor 1990, o interpretare simplă 3D a unui bebeluș dansând era ceva nemaivăzut. Oamenii nu se mai săturau de el. Creat la început ca un demo pentru 3D Studio Max, omulețul acesta a apărut la TV, în filme și reclame zeci de ani după aceea.
17. Prima campanie online de crowdfunding – 1996-1997
Formația rock britanică Marillion și-a sponsorizat prin strângere de fonduri (crowdfund) turneul, prin donații online de la fani
18. Wi-Fi – 1997
WiFi a fost inventat și lansat prima oară pentru consumatori în 1997, când a fost creat protocolul 802.11. Acest lucru a dus la crearea IEEE802.11, ce se referă la un set de standarde care definesc comunicarea pentru wireless local area networks (WLANs).
19. Primul site de social media – 1997
Primul site recunoscut de social media, Six Degrees, a fost creat în 1997. Acesta le permite utilizatorilor să își creeze un profil și să se împrietenească cu alți utilizatori. În 1999, a devenit cunoscut primul site pentru blogging, dând naștere unui curent social media popular până în zilele noastre.
20. Lansarea oficială a Google și prima căutare pe motorul Google – 1998
Google a fost înființat în 1998 de informaticienii Larry Page și Sergey Brin, studenți doctoranzi la Stanford University în California.
21. Primul serviciu de streaming din lume – 1998
Contrar a ceea ce se crede, Netflix nu a fost primul serviciu de streaming. Tedium, o companie de telecomunicații cu sediul în Hong Kong, a lansat iTV în 1998. Cu numai trei săptămâni înainte ca Netflix să trimită primul DVD.
22. Primul atac cibernetic – 1998
Robert Tappan Morris, fiul celebrului criptografist Robert Morris Sr., avea vreo douăzeci și ceva de ani și era absolvent de Cornell când a vrut să știe cât de mare este internetul. Adică, cât de multe dispozitive sunt conectate la el. Așa că a scris un program care mergea de la un computer la altul și cerea fiecărui aparat să trimită înapoi un semnal la serverul de control, care ținea socoteala.
Programul său a devenit primul dintr-un anumit tip de atac cibernetic numit „distributed denial of service”, în care unui mare număr de dispozitive conectate la internet, inclusiv computere, camere web și alte gadget-uri inteligente, li se cere să trimită mult trafic spre o adresă unică, supraîncărcând-o cu atât de multă activitate, încât fie sistemul se închide, fie conexiunea la rețea este complet blocată.
23. Prima postare pe Wikipedia – 2001
Wikipedia a început să funcționeze pe 15 ianuarie 2001, la două zile după ce domeniul a fost înregistrat de Jimmy Wales și Larry Sanger. Una dintre primele pagini create pe 16 ianuarie a fost o pagină despre UuU
24. Google Maps – lumea pe ecranul tău – apariția hărților digitale în mainstream – 2005
Google a achiziționat compania Where 2 Technologies – împreună cu o a doua companie numită Keyhole, care dezvolta un software de vizualizare geospațială ce va deveni Google Earth – iar noua echipă de 50 de persoane a pus bazele Google Maps.
25. Primul video pe YouTube – ‘Me at the zoo’ – 2005
În 2005, unul dintre co-fondatorii YouTube, Jawed Karim, a postat un scurt video cu el însuși în fața țarcului cu elefanți de la grădina zoologică. Asta era cu mult înainte ca Google să cumpere YouTube cu 1,6 miliarde de dolari și toată lumea să vrea să fie o celebritate pe YouTube. Un singur puști și niște animale de la grădina zoologică au demarat o revoluție video pe internet.
26. Primul tweet din lume – 2006
Pe 21 martie 2006, co-fondatorul Twitter Jack Dorsey a tastat 24 de caractere din limita de 140, scriind astfel primul tweet din lume. Zece ani mai târziu, Twitter a devenit o modalitate importantă de comunicare în rândul celor peste 300 de milioane de utilizatori!
27. Se lansează iPhone, și odată cu el revoluția smartphone – 2007
Revoluția web-ului mobil așa cum îl știm.
28. Prima conexiune Internet în spațiu – 2010
Cisco pune routerul de Internet în spațiu
29. Prima oară când utilizarea internetului mobil o depășește pe cea a internetului fix – 2014
În ianuarie 2014, utilizarea internetului mobil depășește utilizarea internetului fix în Statele Unite
30. Internetul atinge un Zettabyte de trafic – 2016
Internetul colectiv la nivel internațional atinge pragul de un Zettabyte, pe 9 septembrie 2016
Metodologia
Această cercetare a fost efectuată online pentru Cisco de către Opinion Matters, în perioada 27.02.2019 – 08.03.2019, pe un eșantion format din 11.070 de respondenți adulți (numărul minim necesar este de 250 de respondenți cu vârste cuprinse între 16-24 de ani și peste 55 de ani) din Belgia, Franța, Germania, Arabia Saudită, Italia, Olanda, Luxemburg, Polonia, Africa de Sud, Spania, Elveția, Emiratele Arabe Unite și Marea Britanie. Toate cercetările realizate respectă Codurile de conduită ale MRS (2010) în Marea Britanie, precum și liniile directoare ICC/ESOMAR World Research. Opinion Matters este înregistrată la Information Commissioner’s Office și respectă pe deplin Legea privind protecția datelor (1998).