Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

A 10-a ediţie a Bayer Agro Arena: 3000 de fermieri în 6 locaţii cheie pentru agricultura din România

· Bayer Agro Arena, eveniment – reper în domeniul agricol a ajuns la cea de-a 10-a ediţie
· Peste 3000 de fermieri sunt aşeptaţi în cele 6 locaţii din judeţele Brăila, Olt, Timiş, Bihor, Neamţ şi Covasna
· Programul va include dialoguri în câmp, prezentări de tehnologii şi informaţii utile, precum şi lansarea unei platforme integrate de servicii şi a unei aplicaţii mobile unice pe piaţa din România

Bayer Agro Arena aniversează în acest an cea de-a 10-a ediţie şi aşteaptă fermierii cu informaţii de actualitate, prezentări de tehnologii şi lansări inedite pentru agricultura din România. Evenimentul de deschidere are loc pe 24 mai 2016 la Însurăţei, în judeţul Brăila.


Sub deviza «dragostea pentru pământ, efortul şi pasiunea pentru agricultură», Agro Arena îşi propune să ofere fermierilor din principalele zone agricole ale României o perspectivă îndrăzneaţă asupra celor mai noi soluţii şi tehnologii agricole şi să descopere calitatea «experienţei Bayer». Tehnologiile Bayer acoperă întregul spectru de tratamente fitosanitare de protecție: de la semănat, pe întreg parcursul perioadei de vegetație până la recoltare, precum și protecția recoltelor împotriva dăunătorilor de depozit.

Bayer Agro Services: cel mai extins portofoliu de servicii pentru fermieri

Evenimentul va fi marcat de lansarea Bayer Agro Services, o platformă integrată de servicii interne şi externe pe care compania le pune la dispoziţia clienţilor săi. Printre acestea se remarcă serviciile externe de cartare agrochimică pentru culturi în câmp, vii şi livezi si analize de apă prin parteneriatul cu Cartagris; asistenţă financiară în parteneriat cu Raiffeisen Bank, dar şi conducerea defensivă şi experienţe auto, alături de Academia Titi Aur. Toate serviciile externe pot fi accesate prin cel mai de succes program de loialitate adresat fermierilor, Bayer Fidelis.

Inovaţia devine mai accesibilă

Preocuparea Bayer de a oferi fermierilor tehnologii de ultimă generaţie s-a extins către segmentul telefoanelor inteligente. Un element de noutate în acest sens pentru piaţa din România este lansarea unui smart App Bayer, ce cuprinde informaţii utile despre produse, culturi, boli, dăunători, soluţiile şi serviciile Bayer. Odată instalată pe telefonul mobil, aplicaţia poate funcţiona şi în lipsa conexiunii la internet, ceea ce o face extrem de utilă pentru fermieri pe perioada activităţilor agricole.

Prezenţi în principalele zone agricole ale României

Calendarul complet al Bayer Agro Arena 2016 cuprinde 6 locaţii, respectiv:  24 mai – Însurăţei, jud. Brăila; 27 mai – Caracal, jud. Olt; 7 iunie – Cărpiniş, jud. Timiş; 10 iunie – Marghita, jud. Bihor; 15 iunie – Zănești, jud. Neamț; 21 iunie – Tg. Secuiesc, jud. Covasna.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.