În topul preferințelor vizitatorilor de muzee, România se află la mijlocul clasamentului european, devansând țări cu tradiție
În ultimul deceniu, turismul cultural – istoric a luat o amploare fără precedent, stimulat de interesul publicului larg pentru monumentele istorice.
Conform Organizaţiei Mondiale a Turismului, la sfârșitul deceniului trecut, numărul turiștilor ajunsese la aproape 900 de milioane de persoane.
Aproximativ 10,3 % dintre aceștia, respectiv peste 92 de milioane de oameni, vizitau Europa Centrală şi de Est.
Pentru anul 2020 se estimează aproximativ 1,6 miliarde de turişti pe tot globul și cca. 700 de milioane în Europa.
Legătura dintre turism și dezvoltarea economică este directă și imediată, în condițiile în care numai seriviciile turistice asigură în medie 4% din produsul brut al UE.
Țara noastră, deși a fost o prezență mai puțin vizibilă o lungă perioadă de timp, a urcat constant în clasamentele pe obiective culturale preferate de turişti. Astfel, în topul preferințelor vizitatorilor de muzee, România se află la mijlocul clasamentului european, devansând țări cu tradiție, precum Grecia sau Rusia.
Publicul interesat de patrimoniul cultural imobil este format, în general, din participanţi la programele publice educaționale, iar pentru sporirea interesului acestora, este nevoie de o abordare proactivă, modernă.
Soluția IT propusă de SIVECO pentru valorificarea patrimoniului cultural al României, constă într-o platformă virtuală care răspunde nevoilor actuale de informare a publicului larg, contribuind în același timp și la conservarea acestuia pentru a fi disponibil și generațiilor viitoare.
Prin intermediul platformei viruale, utilizatorii beneficiază de o experienţă multimedia completă prin conectarea la cultura trecută şi prezentă a comunității locale sau regionale, cei interesaţi având posibilitatea să navigheze simultan prin colecţiile unor biblioteci virtuale.
“Platforma virtuală multimedia este un instrument educativ, ludic și interactiv de promovare a patrimoniului cultural al unei comunități locale, prin intermediul internetului. Oricine poate explora biblioteca virtuală, cuprinzând documente scrise, imagini, fonograme și videograme, hărți tematice digitale și tururi virtuale însoțite de explicații plus diverse combinații de asemenea formate”, declară Florin Anton, Directorul Departamentului eLearning din cadrul SIVECO România.
Soluția informatică presupune realizarea unui itinerariu virtual care să conțină replicile digitale complexe a monumentelor cu valoare istorică, culturală și spirituală incontestabilă pentru comunitatea locală, susținând astfel valorificarea turistică a patrimoniului cultural imobil din orice localitate sau regiune.
Prin intermediul acestei platforme informațiile sunt prezentate în mod interactiv, fiind astfel preluate şi înţelese de potențialii vizitatori mult mai ușor.
Accesul la platforma virtuală se realizează printr-o interfață WEB, accesibilă printr-un browser consacrat.
Implementarea platformei virtuală necesită resurse hardware și software, respectiv o infrastructură de servere, sisteme de securitate, biblioteca virtuală și hărți tematice digitale.
Cele 4 componente ale platformei virtuale se pliază perfect pe cerințele actuale ale turismului românesc:
1. Turul virtual pentru un monument istoric este un sistem complet de vedere (360 de grade) al unui spațiu cu care un utilizator poate interacţiona. Prin intermediul unui tur virtual, utilizatorul simte că este prezent în acel spațiu, controlând mișcarea în interiorul zonei (zoom in și zoom out), oferindu-i posibilitatea de a se concentra pe domeniile sale de interes.
2. Conținutul digital (biblioteca virtuală) cu privire la istoria monumentelor și realizarea de spații virtuale dedicate acestora este integrat în cadrul unei biblioteci virtuale interactive. Publicul vizitator online are posibilitatea să acceseze realități virtuale animate, dinamice, prin procedee grafice de modelare 2D sau 3D a unor obiecte, monumente, medii și personaje fictive (avataruri).
3. Hărțile tematice digitale facilitează poziționarea principalelor obiective culturale pe hărți digitale, astfel încât utilizatorii pot planifica trasee culturale diverse, în funcție de propriile interese.
4. Website-ul de prezentare a instituțiilor din cadrul patrimoniului cultural imobil din regiune, prezintă turiștilor interesați informații despre insituții sau monumente, inclusiv accesibilitatea și localizare acestora.
Câteva dintre beneficiile imediate ale adoptării unui astfel de instrument modern de promovare de către insituțiile și organizațiile (primării, ONG-uri, unități de cult, PFA sau societăți comerciale) care dețin în administrare un patrimoniu cultural sunt:
• dezvoltarea sustenabilă și durabilă a culturii locale
• păstrarea și transmiterea patrimoniului istoric al localităților
• dezvoltarea turismului local cu efecte economice directe
• dobândirea de abilități IT la nivelul funcționarilor din primării, dar și al locuitorilor din localitățile respective
• încurajarea mobilității culturale în spaţiul virtual.