Fundația Orange a desemnat câștigătorii ediției 2022 a concursului „Susține un ONG!”, program ce încurajează angajații Orange să se implice activ în susținerea comunității. Anul acesta, 9 proiecte menite să contribuie la mai binele societății vor dispune de fondul de finanțare „Susține un ONG”, care se ridică la valoarea de 315.000 lei.
Proiectele câştigătoare au fost selectate pe baza unor criterii de jurizare precum relevanța grupului țintă și a nevoii identificate, impactul estimat asupra beneficiarilor, modul de planificare a implementării proiectului, rezultatele estimate și numărul de beneficiari, bugetul propus, modul general de prezentare a proiectului, precum și posibilitatea implicării voluntarilor Orange în activități din cadrul acestuia. Cei 9 câştigători au fost aleşi de juriul concursului format în acest an din: Lăcrămioara Botezatu – Fondator CSR Media, Dana Oancea – co-fondatoare Carta Diversității din România, Cristian China-Birta – blogger, trainer și speaker, Dragoș Tuta – fondator al Ambasadei Sustenabilității în România, Ovidiu Ana – Director Executiv al Fundației Orange.
Ce este „Susține un ONG!”?
Programul anual „Susține un ONG!” încurajează angajații Orange să facă echipă cu o organizație non-profit și să înscrie în competiție proiecte sociale, pentru implementarea cărora pot obține fondurile necesare. Pe parcursul perioadei de implementare, angajații devin manageri de proiect având oportunitatea să se implice în acțiuni de voluntariat pe termen lung pentru cauza pe care o susțin.
„Am remarcat, în procesul de selecție, implicarea angajaților și modul în care se dedică responsabilității de manager de proiect, chiar dacă este una onorifică. De la an la an, sunt tot mai multe aplicații bine scrise, proiecte cu impact și ONG-uri mai bine pregătite să implementeze acțiunile – ceea ce ne și dorim de la programul „Susține un ONG!” Anul acesta ne-am bucurat că putem finanța și mai multe proiecte, aceasta și datorită unei contribuții suplimentare din partea Orange Services, ceea ce ne-a arătat încă o dată cât de multă pasiune inspiră acest program, aflat deja la cea de-a noua ediție”, a declarat Ovidiu Ana, Director al Fundaţiei Orange.
Proiectele câștigătoare în 2022 sunt:
◾ #30dePașispreCasaSperanței (Raluca Marinescu și Fundația Hospice Casa Speranței)
Proiectul invită la o călătorie în 30 de pași spre Casa Speranței, pe parcusul anului 2022. Acesta este gândit pe trei paliere: conștientizare, educare și mobilizare la acțiune. Printr-o serie de activități organizate în zile speciale (ziua surorilor medicale, ziua gogoșilor, ziua iubitorilor de cărți, ziua filmelor vizionate în aer liber și altele), organizația va construi campanii de comunicare cu un call for action deschis voluntarilor și publicului, invitați să conștientizeze ce înseamnă să trăiești în fiecare zi știind că ai o boală incurabilă. În plus, angajații Hospice Casa Speranței vor avea ocazia de a participa la sesiuni de training utile, organizate de angajații Orange sau de alți specialiști, pentru a crește calitatea serviciilor pe care le oferă beneficiarilor.
◾ BebeBunVenit (Cristina Toma și Asociația La primul Bebe)
Caravana BebeBunVenit va ajunge la mamele din zonele cu cea mai mare rată de mortalitate infantilă, cu proiecții video educative, adaptate vieții și înțelegerii lor, din care află ce au nevoie să știe pentru a depista neregulile în sarcină și pentru a îngriji corespunzător nou-născutul. Prin proiecțiile educative proiectul contribuie la prevenție, ajutând mamele să înțeleagă concepte simple și să evite situații care pot pune în pericol viața bebelușului.
◾ Copii SMART pentru meseriile viitorului (Mihai Mărgăritescu și Fundația Leul Albastru)
Proiectul iși propune să dezvolte abilitățile digitale în rândul copiilor defavorizați, cu scopul de a-i familiariza cu un sistem de învățare modern, de a le trezi interesul pentru educație, prevenind abandonul școlar, și de a-i pregăti pentru alegerea unei meserii din viitorul care se prevede a fi ancorat în lumea digitală. Cei 60 de copii din localitatea rurală Bradu, care nu au acces la resurse tehnologice, vor participa la 3 ateliere digitale: cursuri de programare/codare a dronelor, călătorie virtuală prin tehnologia VR și un atelier de colorare folosind tehnologia AR.
◾ Educație fără bullying (Mădălina Stan și Asociația Bolnavilor de Von Hippel Lindau)
Proiectul își propune gestionarea eficientă a fenomenului de bullying în școli, oferind sprijin comunităților defavorizate pentru a micșora incidența abandonului școlar și, implicit, pentru a crea un mediu de învățare în care copilul să poată deveni participant activ. Acesta este conceput astfel încât profesioniștii domeniului educațional să poată interveni prin diferite strategii în sprijinul victimelor, la nivel individual dar și de grup/clasă.
◾ Hackathon – Pași spre succes (Alexandru Iorga și Touched Romania)
Obiectivul pe termen lung al proiectului este de a contribui la incluziunea școlară și socială a unui grup de 60 de tineri defavorizați din București, pentru a-și atinge potențialul maxim în viață. Acest lucru se va realiza prin intermediul unui program intensiv de dezvoltare personală, de consiliere profesională și de pregătire în domenii alese de tineri, prin care vor dobândi cunștințe și aptitudini care îi vor ajuta să aibă succes în viață și carieră.
◾ Orange Virtual 3D Science Lab (Monica Lia și Fundația Comunitară Prahova)
Proiectul îşi propune ca prin intermediul dotării moderne cu materiale de studiu virtuale și 3D a laboratorului de ştiinţe (biologie-fizică-chimie), să sprijine cei 65 de elevi ai Şcolii Gimnaziale Tinosu – proveniți din familii sărace, 4 copii cu cerinţe educaţionale speciale, iar unul cu dizabilităţi locomotorii – să învețe cu ușurință și bucurie științele exacte.
◾ Oul sau Găina (Ciprian Foghiș și Asociația CERT Transilvania)
Proiectul își dorește să realizeze un context de dezvoltare sustenabilă pentru familii defavorizate din Munții Apuseni, contribuind la asigurarea sursei de hrană prin autogospodărire și educație comunitară. Familiile vor primi „kitul” de creștere și înmulțire a găinilor ouătoare, alături de educație în vederea înmulțirii găinilor și valorificării acestora.
◾ Turist în Banat (Andrei Amarghioalei și Asociația Acasă în Banat)
Proiectul vine în sprijinul comunităților locale cu potențial turistic ridicat, dar care necesită o intervenție energică pentru dezvoltarea infrastructurii turistice. Acesta îșipropune transformarea comunei Prigor din Banatul Montan într-o destinație turistică accesibilă, atractivă și sustenabilă pentru comunitatea locală. Acesta intervene în sprijinul comunității locale pentru a o ajuta să dezvolte o economie bazată pe turism, pentru a se prezenta turiștilor la adevărata ei valoare: case grănicerești vechi de peste 200 de ani, peste 20 de mori de apă, clădiri istorice, tradiții și meșteșuguri, dar și numeroase atracții naturale spectaculoase ce așteaptă să fie descoperite. Toate acestea vor fi introduse într-un sistem coerent, ușor accesibil și bine semnalizat.
◾ Bibliotecă și educație digitală pentru copiii din Pechea (Oana Batușariu și Fundația Inimă de Copil)
Accesul la educație, prin resurse tradiționale sau digitale, fără bariere de spațiu și context social, este în continuare o provocare, mai ales în mediul rural. Proiectul are ca scop refacerea spațiului dedicat centrului social de zi din comuna Pechea, Galați și dotarea centrului cu echipament care să faciliteze accesul la resurse educaționale tradiționale și digitale, pentru facilitarea sesiunilor interactive de învățare dedicate copiilor din centru și nu numai.
Detalii despre evoluția proiectelor câștigătoare vor fi prezentate periodic pe pagina de Facebook și website-ul Fundației Orange.