Târgul Internaţional GAUDEAMUS – Carte de Învăţătură, „cel mai citit târg de carte, de la cel mai ascultat radio” de peste două decenii, va avea loc în perioada 16 – 20 noiembrie în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo.
Evenimentul, ajuns la ediţia cu numărul 23, este iniţiat şi organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media.
Deschiderea oficială a ediţiei va avea loc miercuri, 16 noiembrie, la ora 12.00.
Târgul Internaţional GAUDEAMUS este principala componentă a Programului LECTURA, proiect de anvergură naţională iniţiat de Radio România în 1994, având ca principal obiectiv susţinerea culturii româneşti prin evenimente expoziţionale dedicate cărţii şi educaţiei.
Palmaresul celor peste 20 de ani în care „Gaudeamus” a ajuns un sinonim pentru „performanţă” în industria evenimentelor dedicate cărţii, numără 96 de târguri organizate în întreaga ţară, peste 2.600.000 de vizitatori şi circa 10.500 de manifestări organizate în acest cadru şi aduce Radio România în postura de lider naţional în domeniu.
Preşedintele de onoare al ediţiei este domnul profesor universitar doctor Liviu Papadima, prorectorul Universităţii din Bucureşti.
Ce vă propune GAUDEAMUS 2016:
– peste 300 de expozanţi – un nucleu puternic şi bine definit de edituri româneşti cu tradiţie, instituţii de învăţământ, difuzori de carte şi publicaţii, asociaţii profesionale şi organizaţii active în domeniile cultură şi educaţie, prezente an de an la Gaudeamus, cărora li se adaugă numeroşi participanţi în premieră;
– peste 850 de evenimente editoriale şi profesionale, record în istoria târgului, care se vor desfăşura la standurile expozanţilor, al Invitatului de onoare, ale partenerilor şi în spaţiile special amenajate de către organizator în incintă (Sala Cupola – nivel 0.00, Bursa de Contacte, Ceainăria Bernschutz&Co – Gaudeamus şi Salonul de Carte pentru Copii „Ion Creangă” – nivelul 3.20, Sala Mircea Sântimbreanu – nivelul 7.70).
– În premieră, Invitatul de onoare al ediţiei este o ţară de dincolo de graniţele Europei: China, prezentă la târg cu un stand generos, cel mai mare alocat până acum pentru ţara aflată în această postură. Standul Chinei va cuprinde mai multe zone cu destinaţii diferite: Expoziţie de Carte, cu peste 2.000 de titluri publicate de cele mai importante edituri din China, Expoziţie Culturală (benzi desenate clasice din China, o selecţie de tipărituri chinezeşti antice şi grafică originală de carte pentru copii, aparţinând unor artişti din China) şi Spaţiul de Evenimente care va găzdui, alături de ceremonia de inaugurare a standului Invitatului de onoare, lansări de carte şi momente de tip profesional şi de schimburi interculturale.
Programul de vizitare a târgului este zilnic între orele 10.00 şi 20.00.
Accesul publicului în incinta Târgului se va face pe baza biletelor (în valoare de 5 lei) şi a abonamentelor de intrare (în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada), care vor constitui totodată şi suportul pentru Tombola GAUDEAMUS. Ca şi la ediţiile precedente însă, numeroase categorii de public, bine reprezentate ca pondere în numărul total de vizitatori, vor beneficia de acces gratuit în incintă: preşcolarii, elevii, studenţii, cadrele didactice, alţi profesionişti din domeniile editorial -educaţional, jurnaliştii, pensionarii, persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, grupurile organizate, sunt cei care pot intra în târg fără plata biletului sau a abonamentului, pe baza documentelor specifice fiecărei categorii (dacă este cazul).
Tombola GAUDEAMUS, derulată pe baza biletelor şi a abonamentelor de intrare, va avea în acest an câteva premii extrem de atractive:
• 3 premii în valoare de câte 4.500 de lei, acordate pe carduri prepaid de BRD Groupe Société Générale;
• 10 eBook reader, oferite de BRD Groupe Société Générale;
• 3 vouchere foto-carte CEWE, în valoare de câte 135 lei.
Ziarul târgului va fi realizat pentru al treilea an consecutiv de către o echipă redacţională de la publicaţia Caţavencii.
Premiile Târgului Internaţional GAUDEAMUS 2016 vor fi decernate duminică, 20 noiembrie, ora 17.00:
– Trofeele GAUDEAMUS (decernate pentru trei dintre expozanţi)
– Cea mai râvnită carte a târgului
– Trofeul Presei „Mircea Sântimbreanu”, pe secţiunile publicaţii, radio, TV, agenţii de presă şi
online – decernat jurnaliştilor acreditaţi care vor reflecta derularea târgului
– Premiul de excelenţă, acordat de Radio România uneia din editurile prezente la târg şi destinat
finanţării totale sau parţiale a unui proiect editorial de importanţă naţională, cu ecouri internaţionale
– Premiile pentru traducere „Antoaneta Ralian”, acordate pentru doi traducători, în şi din limba
română
– Premiul Educaţia, acordat uneia dintre instituţiile de învăţământ prezente la târg
– Premiul Miss Lectura, acordat de organizatori celei mai frumoase vizitatoare iubitoare de carte
Parteneri GAUDEAMUS 2016
Partener principal: BRD Groupe Société Générale
Sponsori: Vodafone România şi Dacia
Proiect cultural susţinut de Ministerul Culturii
Parteneri: Institutul Cultural Român, CEWE România, 7Last Muse, Treasure&Co, Casa de Modă Ilinca, Bernschutz&Co, Borsec, Alka, Display Grup, RATB, Florăria Iris
Parteneri media: TVR, România TV, Media Trust, revista Accente, Agenţia de carte, Bookblog.ro, revista Cariere, Caţavencii, Forbes România, ziarul Metropolis, revista 22, Roaba de cultură, roLOCAL.ro, Spectacular, Suplimentul de cultură, Şapte Seri