in toate regiunile Romaniei
Comisia Europeană a adoptat Programul Operațional Regional 2014-2020 pentru România, în valoare de 8,2 miliarde euro. Din aceștia, 6,7 miliarde provin din Fondul European de Dezvoltare Regională.
Adoptarea a fost urmată de o ceremonie de semnare simbolică organizată la sediul Comisiei Europene de la Bruxelles, la care au participat comisarul european pentru politică regională Corina Crețu și ministrul dezvoltării regionale și administrației publice Sevil Shhaideh.
Comisarul european pentru politică regională Corina Crețu a declarat:
„Am adoptat astăzi unul dintre cele mai mari programe de investiții din Uniunea Europeană. Acesta va aduce beneficii concrete pentru toți cetățenii României. Prin sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii, facilitarea unui acces mai bun la servicii sociale pentru toți cetățenii, în special pentru cei mai săraci și mai vulnerabili, aceste investiții vor duce la îmbunătățirea semnificativă a vieții românilor. În plus, investițiile în eficiența energetică vor scădea facturile la energie pentru consumatorii casnici și vor proteja mediul. Le doresc românilor să profite la maximum de oportunitățile oferite de acest program”.
Ministrul dezvoltării regionale și administrației publice Sevil Shhaideh a adăugat:
„Programul Operațional Regional, programul cu cea mai mare contribuție la dezvoltarea regională a României, prevede alocările financiare pentru cele 11 axe prioritare (plus axa 12 – Asistență Tehnică) în care vor fi investiți în următorii 7 ani cei 8,25 miliarde euro alocați României pentru dezvoltare regională. Marcăm, practic, începutul unei noi etape în dezvoltarea României.”
Investițiile din cadrul programului vor fi folosite pentru a îmbunătăți calitatea vieții la oraș, pentru crearea și amenajarea de spații verzi, pentru un transport accesibil și curat și pentru dezvoltarea zonelor urbane defavorizate. Programul va sprijini, de asemenea, serviciile publice orientate spre creșterea calității serviciilor de sănătate, spre includerea comunităților marginalizate și spre adaptarea educației și a formărilor profesionale la nevoile pieței de muncă. Un accent special va fi pus pe creșterea eficienței energetice a clădirilor, pentru a contribui în mod semnificativ la tranziția către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon.
Aceste investiții sunt menite să sprijine IMM-urile din sectoarele economice cu potențial de creștere accelerată. De asemenea, programul va putea fi folosit pentru a finanța investițiile în reabilitarea drumurilor care servesc la creșterea conectivității regionale și la consolidarea legăturilor cu rețeaua TEN – T.
În cadrul programului, sunt stabilite un număr de rezultate ambițioase care vor trebui realizate până la sfârșitul perioadei:
- Mai mult de 5.000 de IMM-uri vor fi sprijinite, ceea ce va duce la o creștere de aproape 50% a productivității muncii în regiunile mai puțin dezvoltate;
- Mai mult de 28% din populația cu vârsta cuprinsă între 30 și 34 va avea studii post-liceale;
- 500.000 oameni vor beneficia de servicii comunitare mai bune și de servicii îmbunătățite de asistență medicală primară, în special în regiunile mai puțin dezvoltate;
- Consumul de energie în clădirile publice și private va fi redus;
- Îmbunătățirea transportului public urban: creșterea cu aproximativ 140 de milioane a numărului de pasageri în fiecare an, în special în regiunile mai puțin dezvoltate;
- Reabilitarea a mai mult de 2.000 de km de drumuri care va duce la îmbunătățirea conectivității regionale;
- Creșterea cu aproximativ 4% a ponderii IMM-urilor care colaborează între ele în cadrul industriilor inovative;
- Creșterea cu 10% a ratei de supraviețuire a IMM-urilor;
- Crearea a 224.000 mp de spații verzi în orașe;
- Renovarea a 45 de monumente de patrimoniu cultural.
Informații suplimentare
Pe data de 6 august 2014, Comisia Europeană a adoptat un Acord de Parteneriat cu România prin care a fost stabilită strategia pentru utilizarea optimă a fondurilor structurale și de investiții europene în România pentru perioada 2014-2020 (IP-14-907). În cadrul politicii de coeziune a Uniunii Europene, România va primi 23 miliarde de euro pentru perioada 2014-2020.
Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER) urmărește consolidarea coeziunii economice și sociale în cadrul Uniunii Europene, prin reducerea dezechilibrelor dintre regiunile sale. FEDER va investi mai mult de 197 miliarde de euro în regiunile Europei de-a lungul perioadei
2014-2020.
Pagini Utile