29% dintre produsele analizate conțin BHT o substanță cu potențial carcinogen
23% dintre produsele analizate conțin clorhidrat de aluminiu o substanță cu potențial toxic asupra creierului
Asociaţia Pro Consumatori (APC) a realizat un nou studiu în cadrul Campaniei naţionale de informare şi educare “Să învăţăm să gândim în termeni chimici”.
În perioada 6 iulie – 10 iulie 2016 au fost achiziționate din marile structuri comerciale 31 de deodorante tip roll-on în vederea analizării compoziţiei chimice a acestora. Analiza a fost realizată de către o echipă de experţi ai Consiliului Consumatorilor din Danemarca care lucrează în cadrul unui proiect intitulat “Gândeşte în termeni chimici”, menit să-i ajute pe consumatori să evite substanţele chimice cu potenţial nociv din produsele cosmetice. Consiliul Consumatorilor din Danemarca este o organizaţie cu o experienţă de 69 de ani în domeniul protecţiei consumatorilor, cu 120 de angajaţi şi un buget anual de 11 milioane euro, din care 2,4 milioane euro reprezintă valoarea unui grant finanţat de către statul danez. Totodată, organizaţia are reprezentant atât în board-ul Organizaţiei Europene a Consumatorilor, cât şi în cel al Organizaţiei Mondiale a Consumatorilor. În fiecare an, această organizaţie realizează circa 100 de teste/studii asupra produselor/servicilor comercializate pe piaţa daneză, în acest fel se asigură un nivel ridicat de protecţie consumatorului danez.
Studiile realizate de APC au scos în evidenţă încărcătura chimică ridicată a multor produse alimentare şi nealimentare. Copiii şi femeile gravide reprezintă categoriile de consumatori cele mai expuse şi vulnerabile la substanţele chimice din produsele destinate satisfacerii nevoilor de bază. Alegerea unui produs cosmetic sau de îngrijire personală nu mai este un lucru atât de ușor de făcut, datorită multitudinii de ingrediente de natură chimică folosite la fabricarea acestor produse, dar și aspectelor ce țin de etichetare, coroborate și cu unele lipsuri de natură legislativă. Această campanie de informare se adresează tuturor celor care sunt preocupați de propria sănătate. La fel ca în toate acțiunile sale, APC România își asumă misiunea să aducă la cunoștința consumatorilor informațiile necesare utilizării cosmeticelor și produselor de îngrijire personală.
Parfumurile sintetice (fragrance) pot avea peste 200 de ingrediente în compoziția lor și conțin cantități mari de toxine și chimicale neafișate. Experții din Danemarca au identificat următoarele substanțe aromatizante care pot provoca alergii: Alpha-isomethyl ionone, Benzyl alcohol, Benzyl benzoate, Benzyl cinnamate, Benzyl salicylate, Butylphenyl methylpropional, Coumarin, Cinnamyl alcohol, Citral, Citronellol, Eugenol, Geraniol, Hexyl cinnamal, Hydroxyisohexyl 3-cyclohexene carboxaldehyde, Isoeugenol, Limonene și Linalool. De multe ori, parfumurile sintetice conțin ftalați care au rolul de a face persistent mirosul și care pătrund foarte rapid în piele crescând semnificativ riscul de diabet de tip 2. De asemenea, parfumul sintetic provoacă iritații ale pielii, dermatite, migrene, amețeli, tuse violentă, hiperpigmentare.
Triclosanul este o substanţă antifungică şi antibacteriană, regăsită în 7% dintre produsele analizate, care poate modifica nivelul testosteronului în organismul unei femei, provocând apariţia unor trăsături masculine (creşterea masei musculare, mărirea pilozităţii în zone cum ar fi faţa, mâinile, pieptul etc), iar în cazul bărbaţilor să crească nivelul estrogenului din organism, provocând sensibilităţi fizice sau psihice, stări de nervozitate şi irascibilitate.Totodată, poate crește rezistența la bacterii și este potențial carcinogen.Utilizarea triclosanului în produsele cosmetice a fost restrânsă de Comisia Europeană în 2014.
Deodorantele tip roll on pentru bărbaţi în care se regăseşte triclosan:
-
Adidas 24h Deo Stick Pure Game 0% alcohols (Fabricat în Monaco);
Deodorantele tip roll on pentru femei în care se regăseşte tricolsan:
-
Nectar of Beauty 24 h (Carrefour) (Fabricat în Franţa).
BHT (Hidroxitoluen butilat) (există în 29% dintre produsele analizate) este un compus chimic utilizat ca antioxidant în produsele cosmetice, cu rol de prevenire sau încetinire a deteriorării cosmeticelor sau produselor de îngrijire personală, deteriorare datorată reacțiilor chimice cu oxigenul. BHT poate provoca leziuni la nivelul ficatului în concentrații mari și apariția de tumori, poate produce astm și probleme de comportament la copii, este alergen pentru piele și ochi și de asemenea este potențial cancerigen şi posibil perturbator al sistemului endocrin.
.
Deodorantele tip roll on pentru bărbaţi în care se regăseşte BHT:
-
Adidas 24 h Deo Stick Pure Game 0% alcohol (Fabricat în Monaco);
-
Dove Men + Care Cool Fresh 48% Alcohol (Fabricat în Rusia);
-
Intesa Pour Homme Deodorant Freschezza Delicata Stick No alcohol Ylang-Ylong (Italia);
-
Malitia Profumo D’Instesa Uomo Vetyvet (Fabricat în Italia);
-
Rexona Men MotionSense Invisible Black+White 48h (Fabricat în Rusia);
Deodorantele tip roll on pentru femei în care se regăseşte BHT:
-
Adidas 6 in 1 Cool & Care 48h Anti-Perspirant (Fabricat în Spania).
-
Bionsen Caringtouch Gentle & Soothing 24 h (Fabricat în San Marino);
-
Dove natural touch dead sea minerals 48 h (Fabricat în Rusia);
-
Nivea Invisible for Black & White 48 h (Fabricat în Germania).
Conservanți care eliberează formaldehida (DMDM Hydantoin, Imidazolidinil urea) se regăsesc în 10 % dintre produsele analizate. Acești ingredienți eliberează încet, dar continuu cantități mici de formaldehidă, chimicale cancerigene. Efectele toxice ale acestor conservanți sunt multiple: dermatite de contact, dureri articulare, alergii, depresie, dureri de cap, dureri în piept, infecții ale urechii, oboseală cronică, amețeală, insomnie.
Deodorantele tip roll on pentru bărbaţi în care se regăseşte DMDM Hydantoin:
-
STR 8 Body Refresh Adventure 24h (Fabricat în Franţa).
Deodorantele tip roll on pentru bărbaţi în care se regăseşte Imidazolidinil urea:
-
Up Deo Stick for Men Lotus 24h (Fabricat în România).
Deodorantele tip roll on unisex în care se regăseşte Imidazolidinil urea:
-
Deo Stick Activ Lotus 24h (Fabricat în România).
Siloxani (ciclopentasiloxan, cyclomethicone) sunt ingrediente pe bază de silicon şi sunt folosiţi în industria cosmetică pentru a înmuia, netezi şi hidrata, motiv pentru care se regăsesc în cremele hidratante, pentru a facilita alunecarea deodorantelor solide pe piele. Sunt suspectaţi pentru producerea de perturbări ale sistemului endocrin, imunitar şi aparatului reproducător. Sunt nocive pentru mediul înconjurător.
Ciclopentasiloxan (există în 13% dintre produsele analizate)
Deodorantele tip roll on pentru bărbaţi în care se regăseşte Ciclopentasiloxane:
-
Dove Men + Care Cool Fresh % Alcohol 48h (Fabricat în Rusia);
-
Gillette Endurance High Performance Arctic Ice 48h (Fabricat în Marea Britanie);
-
Rexona Men MotionSense Invisible Black + White 48h (Fabricat în Rusia);
Deodorantele tip roll on pentru femei în care se regăseşte Ciclopentasiloxane:
-
Dove natural touch dead sea minerals 48 h (Fabricat în Rusia);
Cyclomethicone (există în 10 % dintre produsele analizate)
Deodorantele tip roll on pentru bărbaţi în care se regăseşte Cyclomethicone:
-
Mennen Speed Stick Gel 48 h (Fabricat în Polonia);
Deodorantele tip roll on pentru femei în care se regăseşte Cyclomethicone:
-
Lady Speed Stick Pro 5 in 1 48h (Fabricat în Polonia);
-
Nivea Invisible for Black & White 48 h (Fabricat în Germania);
Iodopropinil butyl carbamat (se regăseşte în 3% dintre produsele analizate) este un conservant folosit ca alternativă la parabeni, protejează cosmeticele şi produsele de îngrijire personală prin prevenirea sau întârzierea fermentării şi alterării lor. Poate provoca iritaţii ale pielii şi ușoare riscuri de toxicitate gastrointestinală și a ficatului.Conform Directivei UE 1223/2009, Iodopropynyl Butylcarbamate poate fi folosit în cosmetice şi produse de îngrijire personală în concentraţii de până la 0.0075% în antiperspirante/deodorante.
Deodorantele tip roll on pentru bărbaţi în care se regăseşte Iodopropinil butyl carbamat:
-
STR 8 Body Refresh Adventure 24h (Fabricat in Franţa).
Clorhidrat de aluminiu (există în 23% dintre produsele analizate) este un ingredient cu rol de antiperspirant, astringent şi deodorant. Deodorantele care conţin clorhidratul de aluminiu nu trebuie aplicate pe zone cu răni deschise, cum ar fi micile tăieturi provocate de lama de ras, iritaţiile sau coşurile. Aluminiul pătrunde în organism prin leziunile de la nivelul pielii şi poate provoca efecte toxice asupra ficatului, rinichilor, oaselor sau creierului.
De aceea, Agenția franceză de siguranță sanitară (Afssaps) le recomandă producătorilor de cosmetice reducerea la 0,6% a cantităţii de aluminiu din deodorante şi antiperspirante.
Deodorantele tip roll on pentru bărbaţi în care se regăseşte Clorhidrat de aluminiu:
-
Garnier Men 72h (Fabricat în Franţa);
-
Men Activ Science Nonstop 48h (Fabricat în Franţa);
-
STR 8 Body Refresh Adventure 24h (Fabricat în Franţa).
Deodorantele tip roll on pentru femei în care se regăseşte Clorhidrat de aluminiu:
-
Garnier Mineral Invisil Clear Original 48h (Fabricat în Polonia);
-
Lycia Original 48h (Fabricat în Italia);
-
Nectar of Beauty 24 h (Carrefour) (Fabricat în Franţa).
-
Rexona Motion Sense Aloe Vera 48h (Fabricat în Marea Britanie);
“Din pacate, omul modern este înconjurat de „otrăvuri cu acțiune lentă“, pe care corpul adulților și, mai ales, al copiilor le absoarbe prin căile respiratorii, prin piele, chiar şi prin aparatul digestiv, îmbolnăvindu-se treptat și, deseori, ireparabil. Prin această campanie, ne propunem să-i îndrumăm pe consumatori în vederea realizării alegerilor potrivite a produselor cosmetice din punct de vedere al conţinutului în substanţe chimice, astfel încât să nu se expună unor riscuri cu privire la sănătate. Limbajul în domeniul produselor cosmetice a cunoscut o dezvoltare accelerată în ultimele decenii ca urmare a apariției numeroaselor substanţe şi tehnologii noi. Pentru consumatori, acest limbaj, preluat masiv de comercianți, poate provoca neînțelegeri sau chiar confuzii, cu efecte nedorite pentru utilizatori. Alegerea unui deodorant nu este un lucru atât de ușor precum pare la prima vedere. În primul rând, trebuie să avem în vedere cui îi este destinat acest tip de produs, femeile însărcinate şi vârstnicii fiind consumatorii cei mai vulnerabili la astfel de produse. Având în vedere că în acest tip de produs predomină ingredientele de natură chimică, consumatorii cu probleme de sănătate trebuie să se informeze în prealabil la medicul dermatolog. Deodorantele ar trebui tratate cu cea mai mare grijă, în special de către Ministerul Sănătăţii, care ar trebui să realizeze controale periodice și testări ale produselor cosmetice. În prezent, agenţii economici pot comercializa orice produs cosmetic numai în baza unei notificări adresate Ministerului Sănătăţii, care de fapt înseamnă doar o luare în evidenţă a acestora. Având în vedere compoziția chimică a unor deodorante, ne exprimăm temerea în legătură cu potențialul cancerigen, mutagen sau toxic al unor ingrediente, care creează o lipsă de siguranță pentru consumatori. Solicităm în mod public Ministerului Sănătății să realizeze o analiză a compoziției chimice a deodorantelor comercializate în prezent pe piața românească, în vederea interzicerii/retragerii produselor nesigure pentru sănătatea consumatorilor”, a declarat conf. univ. dr. Costel Stanciu – președintele Asociației Pro Consumatori.