Companiile locale, atât cele românești, cât și filialele de organizații multinaționale, apreciază utilitatea directă și valoarea adăugată adusă de o soluție ERP, după cum arată un studiu derulat de Entersoft, furnizor de soluții software pentru business, în perioada ianuarie-februarie 2017.
Astfel, 76% dintre participanţii la studiu consideră că un ERP este util în derularea activităţii şi ajută angajaţii să-şi îndeplinească mai uşor sarcinile. Totodată, 41% dintre aceştia apreciază simplitatea și ușurința în exploatare, ambele facilitând procesul de adopţie şi creșterea nivelului de utilizare.
Din perspectivă financiară, 47% dintre participanţii la studiu consideră foarte importantă rata de amortizare a unui ERP, ceea ce arată că raportul cost/funcţionalităţi este foarte relevant pe piaţa locală. Aproximativ 35% dintre intervievați consideră importantă obținerea de rapoarte manageriale prin intermediul unei soluţii integrate.
„Tot mai mulți manageri și antreprenori locali încep să înțeleagă că achiziția unui ERP nu înseamnă simpla livrare a unui produs, ci dezvoltarea unei soluții. Deja, peste 30% dintre clienții noștri pun un accent deosebit pe serviciile post-implementare, pentru a obține beneficiile maxime oferite de soluție, chiar dacă e necesară alocarea unui buget suplimentar. De aceea, consultanții Entersoft sunt alături de clienți pe tot parcusul proiectului pentru a le propune cele mai fiabile soluții și a le optimiza procesele interne”, afirmă Cristi Cozic, Country Manager la Entersoft România.
Studiul a mai relevat că peste 80% dintre clientii Entersoft sunt multumiți de soluțiile și serviciile primite. De altfel, 30% din creșterea înregistrată în 2016 de către companie a fost susținută de extinderea contractelor aflate în derulare, ceea ce confirmă nivelul ridicat de apreciere a soluțiilor Entersoft pe piața locală.
Entersoft derulează periodic astfel de studii, iar rezultatele obţinute sunt integrate în strategia de abordare specifică fiecărei pieţe naţionale. Pentru a răspunde problemelor practice, Entersoft investeşte permanent în dezvoltarea produselor, dar şi în echipa locală de consultanţi. Divizia de Cercetare-Dezvoltare localizată în Atena are ca obiectiv simplificarea constantă a interfeţei şi fluidizarea modului de utilizare pentru că angajaţii să adopte cât mai rapid soluțiile Entersoft.