din Irlanda pana in Romania pentru a hrani copii orfani si familii nevoiase
Un avion special va transporta 70 de vaci de rasă, din Irlanda până în ţara noastră, pentru a fi integrate într-un program de asigurare a hranei pentru copiii unui orfelinat din Oradea şi zeci de familii din judeţul Cluj. În premieră pentru România, animalele, aduse de către Fundaţia Heifer România în parteneriat cu Fundaţia Bothar Irlanda, vor ateriza pe aeroportul din Timişoara vineri, 28 octombrie, orele 12.45.
Vacile provin din rasa Holstein Friza şi sunt aduse în România pentru a asigura necesarul de lapte copiilor instituţionalizaţi şi familiilor fără venituri. Proiectul are la bază două principii după care funcţionează cele două fundaţii: „Helping people to help themselves” – „Ajutăm oamenii să se ajute singuri” şi „Passing on the gift” – „Dar din dar”.
Astfel, 20 dintre văcuţe vor ajunge la orfelinatul Căminul Felix din Oradea, în cadrul proiectului "Milk for orphans" – „Lapte pentru orfani”. Aici, urmând principiul „dar din dar”, fiecare dintre cei 20 de copii care vor primi în îngrijire o vacă va trebui să dăruiască prima femelă născută altui copil orfan care se va ocupa de îngrijirea ei. Acesta, la rândul său, va dărui mai departe prima junică obţinută de la vaca sa.
Cele 20 de juninci provin de la o închisoare din Irlanda (Shelton Abbey Prison) unde au fost îngrijite după conceptul „open prison”: persoanele aflate aici au libertate de mişcare şi se ocupă cu creşterea animalelor.
Potrivit Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului, în România, peste 80.000 de copii între 0-18 ani sunt instituţionalizaţi. Alocaţia zilnică de hrană pentru aceştia este de aproximativ 2 EUR, ceea ce duce la o lipsă de necesităţi alimentare de bază. Prin intermediul programului "Lapte pentru orfani", se urmăreşte ca mai mult de 5.000 de copii din orfelinate situate în partea centrală şi de vest a României să beneficieze de produse lactate. Scopul este de a le asigura acestora alimentaţia potrivită şi de a duce la îmbunătăţirea stării lor generale de sănătate.
Prelucrarea laptelui va fi asigurată de „Asociaţia Crescătorilor de Animale din Coruşu”, a cărei instalaţie de prelucrare a laptelui a fost construită şi echipată cu sprijinul Fundaţiei Heifer România.
Restul de 50 de vaci vor ajunge la familii nevoiaşe din apropierea oraşului Cluj (comuna Râşca, la 90 km de Cluj). Majoritatea familiilor asistate prin acest proiect nu au nici un venit permanent, trăind de pe urma unei gospodării mici, de subzistenţă. Prin intermediul Fundaţiei Heifer România, acestea au acum posibilitatea să-şi câştige mai uşor hrana zilnică având în îngrijire vaci din rasa Holstein Friza, recunoscută pentru producţia ridicată de lapte şi adaptabilitatea rapidă la condiţii climatice diferite.
Şi aceste familii vor urma principiul de bază al Heifer International, “Passing on the gift – Dar din dar”, fiecare dintre ele donând, la rândul lor, primele femele obţinute de la animalele primite. În acest fel, darul iniţial se va multiplica iar lanţul beneficiarilor va creşte. De asemenea, fiecare familie care va primi în îngrijire o vacă în cadrul acestui program va dona câte 300 l lapte pentru copiii din orfelinatele situate în partea centrală şi de vest a României.
“Acest transport este o premieră şi pentru Aeroportul Internaţional Timişoara şi pentru România, demonstrând încă o dată că aeroportul este pregătit pentru a primi orice fel de încărcătură. Noi vrem să dezvoltăm în continuare acest sector şi datorită faptului că în primele nouă luni am înregistrat peste 1000 de tone de marfă. Acţiunea Fundaţiei Heifer este lăudabilă şi vom sprijini în continuare iniţiativele acestei organizaţii umanitare” a declarat Cornel Sămărtinean, Director general Aeroportul Internaţional Timişoara.
Despre Heifer România
Heifer International este o organizaţie umanitară, care de mai bine de 65 de ani oferă asistenţă comunităţilor sărace, din peste 120 de ţări ale lumii, pentru a pune capăt foametei şi sărăciei, în vederea îmbunătăţirii vieţii şi a protejării mediului înconjurător. Heifer România este una din filialele Heifer International, face parte din divizia pentru Europa Centrală şi de Est, şi derulează proiecte în România, Republica Moldova şi Bulgaria.
Pentru mai multe detalii despre Heifer International puteti accesa: www.heifer.org, www.heifer.ro.