7 companii au cumparat caietele de sarcini puse in vanzare in perioada 01 – 09 iulie de catre ANCOM pentru derularea procedurilor de selectie comparativa de acordare a licentelor de utilizare a frecventelor radio in sistem digital terestru. In vederea participarii la procedurile de selectie organizate pentru acordarea primelor doua multiplexe de televiziune digitala terestra DVB-T, urmatoarele companii au achizitionat caietele de sarcini: S.C. RCS & RDS S.A., S.C. Romtelecom S.A., TDF S.A.S., Societatea Nationala de Radiocomunicatii S.A., Media Sat S.R.L., Österreichische Rundfunksender GmbH & Co KG (ORS) si General Satellite Sofia.
Dintre cei 7 cumparatori ai caietelor de sarcini puse in vanzare de ANCOM, compania General Satellite Sofia a cumparat numai caietul de sarcini pentru acordarea primului multiplex de televiziune digitala terestra, iar celelalte sase companii au cumparat ambele caiete de sarcini pentru acordarea primelor 2 multiplexe de televiziune digitala terestra.
Potrivit graficului de desfasurare a procedurilor de selectie, termenul limita de depunere a ofertelor este 31 august pentru ambele multiplexe, urmand ca stabilirea castigatorilor sa aiba loc la data de 28 septembrie 2010 pentru primul multiplex si la data de 8 octombrie 2010 pentru cel de-al doilea. In situatia in care analiza ofertelor presupune procesarea unui volum mare de informatii, ANCOM poate prelungi termenele de stabilire a castigatorului si, respectiv, de depunere a contestatiei.
Procedurile de selectie comparativa se vor desfasura in trei etape: etapa de calificare, in care comisia desemnata de ANCOM va verifica daca ofertantii indeplinesc conditiile minime stabilite prin caietele de sarcini, etapa de evaluare a ofertelor, in care se vor evalua numai ofertele acelor participanti declarati calificati si, respectiv, etapa de desemnare a castigatorilor, in care cele doua licente de utilizare a frecventelor radio in sistem digital terestru vor fi acordate ofertantilor care acumuleaza cel mai mare punctaj. Participantii la procedurile de selectie comparative pot depune contestatie privind rezultatul licitatiei in termen de 3 zile lucratoare de la data primirii instiintarii privind rezultatul licitatiei, urmand ca in termen de 7 zile de la data depunerii contestatiilor o comisie desemnata de ANCOM sa solutioneze contestatiile.
{mosloadposition user9}