Unul din patru români suferă la un moment dat de anxietate, iar, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, depresia este principala cauză de dizabilitate la nivel mondial, afectând peste 300 de milioane de oameni de toate vârstele. Cauzele pot fi multiple, la fel și soluțiile. Pentru a înțelege ce se află în spatele suferinței, dar și cum se pot schimba perspectivele de viață atunci când manifestările depresiei și anxietății devin ele însele un mod nefericit de a exista, Editura Trei propune cititorilor 7 lecturi esențiale, pornind de la întrebarea „Cum putem dobândi libertatea interioară, cea care ne îngăduie să abordăm, cu seninătate, culmile și abisurile existenţei și ne permite să ne desprindem de cauzele suferinţei?” a celor trei autori Christophe André, Alexandre Jollien, Matthieu Ricard.
1. Libertatea interioară. Cum să ne eliberăm de temerile, prejudecățile, și dependențele noastre, Christophe André, Alexandre Jollien, Matthieu Ricard
Cea mai recentă apariție editorială a Editurii Trei, „Libertatea interioară” le aduce cititorilor o continuare foarte frumoasă a dialogurilor din „Trei prieteni, în căutarea înţelepciunii”, purtate între psihiatrul Christophe André, filosoful Alexandre Jollien și călugărul budist Matthieu Ricard, despre temele esențiale ale prezentului.
Încă din copilărie, viaţa ne este copleșită de temeri, prejudecăţi și de alte mii și mii de condiţionări care stau în calea fericirii noastre. Dacă vrem să ne câștigăm libertatea, va fi nevoie să smulgem rând pe rând toate aceste gratii, pe care noi înșine le-am forjat sau care ne-au fost impuse de societatea de azi, dominată de performanţă, consum și competiţie, consideră cei trei autori. Ei îi invită pe cititori să parcurgă un itinerariu menit să ne scoată din închisorile noastre mentale și să ne apropie de semenii noștri. Christophe André este medic psihiatru și unul dintre cei mai mari specialiști francezi în psihologia emoţiilor. Alexandre Jollien, filosof și eseist, a fost premiat de Academia Franceză pentru cartea „Éloge de la faiblesse” și a contribuit la volumul colectiv „Meditaţi cu noi”, coordonat de Christophe André. Matthieu Ricard, fost cercetător în biologie, a devenit călugăr budist și interpretul în spaţiul francofon al lui Dalai Lama.
2. Cum să-ți controlezi anxietatea – Bret A. Moore
Pentru cei care se confruntă cu stresul crescut, cu îngrijoarea, frica sau panica, autorul oferă o serie de sugestii pentru de a ține anxietatea sub control, discutând despre tiparele mentale care exacerbează temerile (gândirea în „alb-sau-negru”, „catastrofizarea” etc.) și despre simptomele somatice ale panicii. Propune, de asemenea, o serie de tehnici utile: de la contestarea gândurilor iraționale la meditația de tip „mindfulness”, de la modificarea rutinelor cotidiene de somn și alimentație, la exercițiile fizice și de relaxare (imagerie), de la reorganizarea mediului la expunerea treptată la evenimentele înfricoșătoare.
Bret A. Moore, psiholog clinician american, este autorul unor cărți dedicate tulburărilor de anxietate, psihofarmacologiei și stresului posttraumatic.
3. Legături pierdute. Cauze reale ale depresiei și soluții surprinzătoare – Johann Hari
Scrisă de jurnalistul Johann Hari, cartea „Legături pierdute” abordează un subiect dureros, dincolo de teorie și statistici: propria sa experiență și luptă împotriva depresiei, de care suferă încă din copilărie. A început un tratament cu antidepresive în adolescență, cu certitudinea că problemele sale erau cauzate de un dezechilibru chimic din creier. După ce s-a specializat în științele sociale la Universitatea Cambridge, a început să cerceteze dacă acest fapt era adevărat. A călătorit 64.000 km timp de 3 ani, a realizat mai mult de 200 de interviuri în toată lumea atât cu specialiști și oameni de știință, cât și cu oameni obișnuiți, chinuiți de aceeași suferință. Mai târziu a înțeles că această teorie chimică, deși se numără printre cele mai frecvente, nu este cea reală. Nu este cea aplicabilă tuturor și nici sursa acestor stări. Ci, mai degrabă, o cauză a lor. O poveste acceptată cu greu. „Nu a fost o călătorie uşoară pentru mine. După cum veţi vedea, mă agăţam în continuare de vechea mea poveste, conform căreia depresia era provocată de creierul meu defect. Mă luptam pentru ea.(…) Nu a fost o trecere simplă către un alt mod de gândire. A fost o luptă.” Însă, în urma acestei călătorii, Johann Hari a descoperit și structurat alte șapte cauze ale depresiei, dar și șapte soluții pentru ele. Care sunt acestea și de ce depresia ne afectează din ce în ce mult, indiferent de vârstă, categorie socială și nivel de trai, toți cei interesați de subiect pot afla citind povestea acestor „Legături pierdute”, carte aclamată în toată lumea.
4. Cum să fii tu însuți. Liniștește-ți criticul interior și depășește anxietatea socială – Ellen Hendriksen
Oferind explicații științifice clare, sfaturi directe și povești de viață încurajatoare, Ellen Hendriksen, psiholog clinician, pleacă de la o premisa că orice timid are în sine suficiente resurse pentru a face față unor situații sociale noi și angoasante. Cartea ajută cititorul să înțeleagă rădăcinile anxietății sociale, dar și în ce fel mintea noastră poate fi „resetată” prin schimbarea unor comportamente și prin reducerea la tăcere a Criticului Interior – acea voce enervantă care-ți șoptește: „Toți te vor judeca”. Folosindu-și umorul, dar și expertiza psihoterapeutică, autoarea îi ajută pe cei timizi să-și regăsească încrederea și să contracareze anxietatea încă din fașă. Doar așa vor putea să se simtă în largul lor, să fie ei înșiși.
5. Exerciţii de meditaţie pentru depăşirea depresiei. Eliberarea de nefericirea cronică – Mark Williams, John Teasdale, Zindel Segal, Jon Kabat-Zinn
Combinând psihoterapia cognitivă cu tehnicile orientale de meditaţie, cei patru autori oferă un instrument practic şi accesibil pentru a preveni instalarea depresiei şi pentru a regăsi echilibrul afectiv şi mental. Cartea îi învață pe cititori cum să ţii piept depresiei, practicând oricând şi oriunde exerciţii de conştientizare a emoţiilor, gândurilor şi senzaţiilor corporale. Mark Williams este profesor de psihologie clinică la Universitatea Oxford, John Teasdale, fost cercetător la Cambridge, a contribuit decisiv la introducerea meditaţiei în vindecarea depresiei clinice. Zindel Segal este profesor de psihoterapie la Universitatea din Toronto, specializat în tulburările afective, iar Jon Kabat-Zinn este fondatorul unui important centru de meditaţie şi sănătate din cadrul Universităţii de Medicină din Massachusetts.
6. Traumă, anxietate și iubire. Constelarea intenției: calea către o autonomie sănătoasă, Franz Ruppert
În volumul de față, Franz Ruppert prezintă cum, prin metoda „constelării intențiilor”, oamenii pot fi ajutați să se desprindă, atât la nivel practic, dar și psihic, de părinții traumatizanți – care, la rândul lor, au fost traumatizați – și să elimine treptat relațiile simbiotice din sistemul lor familial. Numeroase studii de caz ilustrează modul în care se poate lucra psihoterapeutic cu diferite tipuri de traume, de la traumele existențiale, la traumele simbiotice și de atașament, pentru a redobândi sănătatea psihică.
Franz Ruppert este specializat în psihoterapia traumei și este profesor la Universitatea Catolică de Științe Aplicate din München.
7. 10 abordări psihoterapeutice ale depresiei. Modele explicative ale psihologiei abisale şi concepte terapeutice asupra depresiei nevrotice – Dietmar Stiemerling
Nu există o altă tulburare psihică atât de răspândită ca depresia, care să afecteze toate mediile sociale şi grupele de vârstă și în egală măsură bărbaţii şi femeile fiind, de asemenea, în continuă creştere. Depresia nu este drama în sine, ci tragerea semnalului de alarmă pentru rezolvarea dramei. Descrierea celor zece modele de tulburări nevrotice ar putea sugera concluzia că orice pacient care are o depresie nevrotică poate fi inclus într-o cutiuţă diagnostică. Dar, depresia are valenţe diferite şi naşte particularităţi, chiar şi cu un fond comun, iar Dietmar Stiemerling, psihoterapeut de cuplu şi psihanalist, analizează aceste aspecte în cartea „10 abordări psihoterapeutice ale depresiei”.