În anul 2013, numărul total de abonaţi la servicii de retransmisie a programelor audiovizuale furnizate contra-cost a înregistrat o creştere de 5,7%, atingând valoarea de 6,4 milioane, de remarcat fiind faptul că numărul celor care recepţionează programe prin rețele de cablu și, respectiv, tehnologie IP (IPTV) continuă să crească constant. Practic, la sfârşitul anului 2013, peste 85% dintre gospodăriile din România beneficiau de servicii de retransmisie a programelor TV, conform datelor raportate de furnizori, prelucrate şi publicate de ANCOM în Raportul integrat de date statistice privind piata de comunicatii electronice din Romania pentru anul 2013.
Din totalul de 6,4 milioane de abonaţi la servicii de retransmisie, 4,1 milioane erau abonaţi la servicii furnizate prin intermediul reţelelor de cablu (+8,7% față de anul 2012), 2,2 milioane erau abonaţi la reţele satelit de tip DTH (-0,2% față de anul 2012), iar 56 de mii de abonaţi recepţionau aceste programe prin tehnologie IP (+49% față de anul 2012), ceea ce face ca numărul total de abonaţi la 31 decembrie 2013 să fie cu 5,7% mai mare decât cel înregistrat la finalul anului 2012. Rata de penetrare la nivel de gospodării a serviciilor de retransmisie creşte cu 4 puncte procentuale, până la 85,1%, iar rata de penetrare a serviciilor de retransmisie prin reţele de cablu ajunge la 55,1%.
La sfârşitul anului 2013, 62% din totalul abonaţilor erau din mediul urban, cei mai mulţi dintre ei, 81%, fiind abonaţi la cablu. În mediul rural, proporţia majoritară revine reţelelor satelit de tip DTH, 61% dintre utilizatori fiind abonaţi la acest tip de suport de retransmisie.
Numărul de abonaţi la servicii de retransmisie prin reţele de cablu a crescut cu 8%, până la 4,1 milioane, dintre care 1,5 milioane de abonaţi au acces la servicii în format digital (+25% creştere față de anul 2012).
Serviciile de retransmisie a programelor în format digital îşi continuă creşterea şi în anul 2013, ponderea abonaţilor la aceste servicii în totalul numărului de abonaţi fiind, de asemenea, în creştere. Astfel, din totalul de 6,4 milioane de abonaţi la servicii de retransmisie, peste 3,7 milioane erau abonaţi la servicii în format digital, în creştere cu 7,4% faţă de anul 2012. Din numărul de abonaţi la servicii în format digital, cea mai mare pondere, de 59%, o deţin în continuare abonaţii prin intermediul reţelelor satelit (DTH) însă, în cifre absolute, cea mai mare creştere în anul 2013 a fost înregistrată de abonaţii la reţele prin cablu în format digital, în timp ce abonaţii care recepţionează programe prin tehnologia IP (IPTV) au înregistrat cea mai mare creştere procentuală, de 49%.
În ceea ce privește serviciile de comunicații electronice achiziționate de utilizatori de la același furnizor, în funcție de modalitatea de achiziționare a acestora, la 31 decembrie 2013 situația se prezenta astfel: numărul total de abonați de pachete de servicii de comunicaţii electronice (servicii de telefonie și/sau internet şi/sau retransmisie, comercializate împreună, la un singur tarif, de obicei mai mic decât suma tarifelor serviciilor achiziționate în mod separat/individual) era de 2,9 milioane. Totodată, numărul total de abonați de servicii multiple de comunicaţii electronice (abonaţi la două sau mai multe servicii de telefonie, internet şi televiziune de la același furnizor, indiferent dacă serviciile respective au fost achiziționate împreună, la pachet sau separat) era de 8,7 milioane.
Raportul integrat de date statistice privind piaţa de comunicaţii electronice din România pentru anul 2013 a fost realizat pe baza datelor raportate de către furnizorii activi de servicii de comunicaţii electronice care au desfăşurat activităţi comerciale în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2013 şi poate fi consultat aici.