La supermarketul online Sezamo, 6 din 10 coșuri de cumpărături includ produse de brutărie sau patiserie. Acestea sunt coapte în brutăria proprie sau create cu măiestrie de către artizani locali precum Pain Plaisir, Gre Bakery, Zexe, Brot Manufactur sau Doamna Elisse și livrate în 3 ore de la plasarea comenzii, clienții economisind astfel timpul pe care îl petreceau făcând drumuri la brutăriile și patiseriile preferate din oraș.
Peste 7 tone de pâine se vând lunar, în medie, cele mai cumpărate produse din această categorie fiind cele coapte proaspăt de către brutarii Sezamo: ciabatta, chifla cu cartofi și pâinea durum. Pe partea de patiserie, preferatele clienților sunt croissantul cu unt, croissantul cu ciocolată și cremă de alune și merdeneaua cu brânză, toate coapte proaspăt la Sezamo.
Cel mai mare amator de patiserie dintre clienți a comandat în ultimele trei luni nu mai puțin de 535 de astfel de produse, preferatele sale fiind croissantul cu unt și gogoașa cu umplutură de fructe.
Toate datele sunt extrase din obiceiurile de consum ale clienților Sezamo în ultimele trei luni.
„Suntem, fără îndoială, cea mai bună brutărie din oraș. Sezamo are cea mai mare ofertă de produse artizanale din piață, cel mai bogat sortiment de produse de brutărie și patiserie fără gluten și de patru ori mai multe produse ecologice decât orice alt supermarket din piață. Și vom dezvolta sortimentația constant, pentru a oferi în continuare cele mai delicioase produse”, a declarat Michael Kaiser, Chief Commercial Officer Sezamo.
În perioada 20-27 septembrie, Sezamo lansează campania „Cea mai bună brutărie din oraș” și reduce prețul faimoasei franzele Gre Bakery cu 55%, noul preț valabil în săptămâna campaniei fiind 3,99 lei. În plus, supermarketul online a pregătit o serie de cadouri: clienții care plasează comenzi de minimum 300 de lei vor primi astăzi o gogoașă cheesecake și un pachet de cafea din brandul propriu, Ubomi, iar de vineri până inclusiv duminică, un croissant proaspăt copt și o sticlă de fresh de portocale.
Clienții pot alege din peste 150 de produse de brutărie și mai bine de 200 de produse de patiserie, dar și din cel mai bogat sortiment de produse de brutărie și patiserie fără gluten.
Sezamo este un real one-stop-shop de produse proaspete, o comandă la supermarketul online înlocuind până la 8 drumuri în oraș, la băcănie, patiserie, farmacie, măcelărie, piață, pescărie, pet shop și magazin cu produse pentru diete speciale.
Supermarketul online oferă o selecție fantastică de 14.000 de produse, precum produse proaspete direct de la fermieri autohtoni, alimente de la artizani locali, dar și branduri internaționale de tip supermarket, toate într-un singur loc. Sezamo livrează cu mașini electrice în 3 ore de la plasarea comenzii sau la ora programată, cu intervale de livrare de 15 minute sau o oră. Toate produsele comandate sunt livrate către clienți din depozitul de 12.000 m2 situat în nordul Bucureștiului, în incinta CTPark, care include spații de depozitare ambientală și unități cu temperatură controlată, care permit păstrarea produselor în condiții cât mai bune și reducerea costurile de energie.