Directoratul General pentru Informatică al Comisiei Europene a selectat oferta financiară și tehnică propusă de SIVECO România în cadrul unui contract pe 4 ani.
SIVECO este singura companie românească selectată pentru a furniza Comisiei Europene servicii IT pe o perioadă de 4 ani în cadrul contractului cadru ESP-DESIS III – cel mai mare contract al Comisiei în domeniul IT.
SIVECO România a participat la procesul de selecție în cadrul consorțiului DeSIS, alături de IBM, Deloitte și Steria. Oferta consorțiului a fost apreciată ca fiind una dintre cele mai de succes dintre toate ofertele depuse, implicând un efort semnificativ din partea unei echipe extinse formată din specialiști din toată Europa.
Bugetul alocat contractului este de aproape 100 milioane Euro, pentru un volum global de efort estimat la 550 de specialiști implicați – manageri de proiect, arhitecți, dezvoltatori software, specialiști web, consultanți IT etc. Serviciile vor fi prestate tuturor Directoratelor Generale ale Comisiei Europene și unui număr de agenții ale Comisiei cu sediile principale la Bruxelles, Luxemburg și Ispra, și includ dezvoltare software, analiză și design, studii, suport tehnic și formare pentru utilizarea de sisteme informatice.
Directoratele Generale ale Comisiei vor lansa proiecte în execuție în cadrul acestui contract începând cu 2014.
“Este pentru prima oară când o companie românească este aleasă să furnizeze servicii tuturor Direcțiilor Generale din Comisia Europeană. Selecția a fost una extrem de exigentă și trebuie să mulțumesc colegilor noștri care au muncit enorm pentru acest rezultat. Din 2009 participăm constant la licitațiile care au loc la Comisia Europeană și am demonstrat că avem o echipă excepțională care poate îndeplini toate cerințele beneficiarilor noștri. Acest nou contract este cel mai mare și cel mai important de până acum și sperăm să avem ocazia să demonstrăm în continuare expertiza pe care am câștigat-o în peste două decenii de muncă”, a declarat Florin Ilia, președinte și director general SIVECO România.
SIVECO România oferă din 2009 servicii IT instituțiilor europene. Printre beneficiari se află Oficiul pentru Publicaţii al Uniunii Europene, Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei, Agenţia Executivă pentru Sănătate şi Consumatori și Direcția Generală Sănătate și Consumatori, Eurostat – Institutul de Statistică al Uniunii Europene, Oficiul de cooperare EuropeAid, Banca Europeană de Investiţii. Serviciile furnizate sunt de dezvoltare de sisteme financiare, management de documente și conținut, aplicații administrative, sisteme informatice geografice (GIS), portaluri web, sisteme eLearning.
{mosloadposition user9}