NESCAFÉ România a realizat un studiu privind obiceiurile matinale ale consumatorilor NESCAFÉ, prin intermediul aplicaţiei dedicate de pe pagina Facebook, creând astfel o hartă a ritualurilor matinale. Această hartă a identificat principalele tipologii de consumatori şi cum arată dimineaţa perfectă pentru 3.739 de fani Facebook ai NESCAFÉ România.
În urma sondajului, s-au diferenţiat trei tipologii de ritualuri matinale: răsfăţ, echilibru şi dinamism. Aproximativ jumătate dintre respondenţii sondajului, majoritatea femei cu vârste cuprinse între 25 şi 35 de ani, preferă să îşi ofere un prilej de răsfăţ încă de la primele ore ale dimineţii. A doua categorie de respondenţi adoptă un program echilibrat pentru primele momente ale zilei, aceştia încadrându-se în segmentul de vârstă de peste 30 de ani. Dinamicii optează pentru un start energic şi o dimineaţă în forţă, peste jumătate din aceştia fiind bărbaţi.
În ceea ce priveşte cafeaua preferată, 31% dintre respondenţi au declarat că aleg o cafea tare pentru energie de la primele ore, 51% îşi încep dimineaţa cu o cană de cafea foarte fină şi cu multă spumă, în timp ce 18% dintre ei aleg o cafea echilibrată din punct de vedere al tăriei, gustului şi aromei.
„Am realizat acest studiu online pe pagina Facebook NESCAFÉ România pentru a înţelege cât mai bine obiceiurile matinale ale fanilor şi consumatorilor noştri, pentru a stabili un dialog constant cu ei. Feedback-ul primit este foarte important pentru noi şi ne permite să adaptăm produsele în funcţie de gusturile şi cerinţele lor.” a declarat Ana Maria Doxan, Business Unit Manager Nestlé Beverages.
Sondajul face parte din campania „Gustul Dimineţilor Frumoase”, campanie de lansare a noii game NESCAFÉ Brasero. La sondaj au participat 3.739 de persoane (2443 femei şi 1296 bărbaţi). În ceea ce priveşte vârstele respondenţilor 27% dintre aceştia sunt între 18 şi 25 de ani, 41% dintre fanii care au participat la sondaj au vârstele cuprinse între 25 şi 35 de ani, în timp ce 32% au peste 35 de ani.
Pe parcursul celor 2 săptămâni dedicate culegerii de date de la consumatori, fanii paginii NESCAFÉ, care au completat chestionarele, au oferit răspunsurile ce au conturat tabloul dimineţilor utilizatorilor de Facebook. Astfel, 34% dintre aceştia îşi încep ziua cu cele mai noi ştiri pe care le citesc în timp ce savurează cafeaua, 23% preferă reţelele de socializare în locul ştirilor de dimineaţă, iar 43% îşi beau cafeaua în timp ce urmăresc ştirile de la televizor.
Un alt aspect important corelat cu cafeaua de dimineaţă este cel referitor la contextul de consum: 44% dintre cei care au răspuns preferă să îşi bea cafeaua singuri, 34% savurează cafeaua de dimineaţă împreună cu partenerul, în timp de 22% dintre respondenţi transformă cafeaua în prilej de socializare, alături de colegii de birou.
Lansarea gamei NESCAFÉ Brasero în 3 variante: NESCAFÉ Brasero Mild, NESCAFÉ Brasero Original şi NESCAFÉ Brasero Strong, reprezintă o inovaţie în segmentul de cafea solubilă pură, venind în întâmpinarea tuturor segmentelor de clienţi, prin oferirea de produse diferite pe scara de tărie.