Pe data de 3 decembrie 2008 va avea loc finala celei de-a doua editii a competitiei Net Start-Up, cel mai important concurs de idei si proiecte dedicate exclusiv Internetului si Mobile Internetului. Data limita de inscriere in competitie este 21 noiembrie iar castigatorii vor beneficia de premii in valoare de 5000 de euro din partea unor investitori in mediul online. Net Start-Up se desfasoara in cadrul evenimentului NetCamp, organizat pe data de 3 octombrie 2008 de Evensys la Howard Johnson Grand Plaza Hotel. Editia din acest an a competitiei Net Start-Up pregateste multe noutati pentru cei interesati de oportunitatea pornirii unei afaceri pe cont propriu in mediul online. Proiectele inscrise trebuie sa se incadreze intr-una din temele: Content Websites, User Generated Content Websites, Online Applications, Mobile Applications sau eCommerce Sites.
Procesul de jurizare a proiectelor inscrise cuprinde trei etape. Cei interesati sa participe la competitie trebuie sa inscrie pana pe data de 21 noiembrie un film de prezentare a proiectelor pe site-ul www.trilulilu.ro, acestea urmand a fi evaluate de utilizatorii site-ului. Primele 20 de proiecte care vor primi cele mai multe voturi din partea acestora vor trece in etapa urmatoare de evaluare, prezentand proiectele in cadrul unei sesiuni speciale, in fata unui juriu format din investitori. Pe baza notelor acordate de juriu si de voturile internautilor, vor fi alese 6 proiecte finaliste care vor concura pentru cele trei premii in valoare de 5000 de euro. Premiile vor fi oferite de trei importanti investitori locali si internationali din mediul online in schimbul a 10 procente din actiunile viitorului start-up.
”Scopul acestei competitii este de a aduce in prim plan cele mai interesante si promitatoare proiecte din spatiul online din Romania. Va oferi sansa antreprenorilor romani precum si proiectelor inscrise de a se prezenta in fata unei audiente specializate si variate. Proiectele castigatoare vor beneficia de un debut favorabil, avand de asemenea sprijinul investitorilor si specialistilor cu experienta in mediul online. Competitia reprezinta o oportunitate reala de promovare a celor mai bune proiecte sau idei, astfel contribuind la maturizarea start-up-urilor din Romania. Castigatorii beneficiaza de premii substantiale si de suport specializat, avand toate conditiile pentru a reusi in business-ul visat”, afirma Cristian Manafu, Managing Partner in cadrul companiei Evensys.
Competitia Net Start-Up va avea loc in cadrul evenimentului NetCamp, una dintre cele mai importante conferinte din Romania dedicata noilor strategii in dezvoltarea Internetului. Net Camp se adreseaza profesionistilor in Internet, telecom, software, hardware, advertising sau media, specialisti in dezvoltarea, crearea, distributia de produse si servicii pentru mediul online. Acestia vor afla informatii relevante si de actualitate de la unii dintre cei mai importanti jucatori din mediul online legate de cele mai noi tendinte, cele mai interesante studii de caz si oportunitati de dezvoltare in spatiul online, dar si cele mai noi proiecte online din industria de profil din Romania.
{mosloadposition user10}