PEPCO România a continuat și anul acesta parteneriatul încheiat cu Hope and Homes for Children pentru prevenirea separării copilului de familie prin intervenții de prevenire a abandonului școlar și sprijinirea incluziunii sociale a copiilor dezavantajați. Prin noua sponsorizare, peste 60 de copii din 7 județe și municipiul București au fost susținuți pentru a rămâne alături de familie și a nu abandona școala.
Începând cu anul 2018 și până în prezent, aproape 500 de copii în situație de risc de abandon școlar timpuriu au fost sprijiniți să își continue studiile în cadrul parteneriatului cu PEPCO România. Datorită ajutorului primit, copiii au putut merge în continuare la școală sau grădiniță, beneficiind de toate cele necesare pentru desfășurarea activităților și susținerea procesului de învățare.
Anul acesta, în București, Hope and Homes for Children, cu sprijinul Pepco România, a ajutat 20 de copii de la Gradinița Mexic să poată frecventa în continuare cursurile acesteia, prin asigurarea zilnică a hranei. Cei mici sunt fie aflați în plasament, fie proveniți din familii vulnerabile, cu mulți copii și fără un venit stabil ori sunt crescuți de bunici sau frați mai mari.
La rândul lor, peste 40 de copii din județele Iași, Maramureș, Bihor, Botoșani, Neamț, Suceava, Ilfov au primit rechizite, manuale, materiale necesare studiului, îmbrăcăminte și încălțăminte. În plus, copiii care învață în altă localitate și nu în cea care locuiesc, au fost ajutați cu plata transportului către și de la școală, a meselor calde și a cazării, pentru a nu fi nevoiți să renunțe la învățătură din cauza condițiilor dificile de trai.
În cadrul programului, familiile copiilor au fost consiliate în ceea ce privește conștientizarea importanței educației, fiind de asemenea identificate, împreună cu psihologi și consilieri, cele mai bune soluții pentru evitarea abandonului școlar timpuriu. Adulților li s-a vorbit și despre modalitățile de motivare a copiilor, importanța dezvoltării pasiunilor și a hobby-urilor și oferirea de suport emotional în situațiile dificile de la școală.
„În familiile care trăiesc în condiții extreme de sărăcie – care se luptă cu foamea, cu frigul sau care nu au acces la apă curentă sau căldură – mersul copiilor la școală nu e tot mereu o prioritate. Singurele lor șanse la un trai decent pe viitor sunt mersul la școală, educația. Pentru că știm câtă nevoie au de o șansă și de cineva care să-i ajute atunci când le e mai greu, împreună cu PEPCO România, le suntem alături copiilor în nevoie pentru cel de-al patrulea an la rând, pentru ca sărăcia să nu îi poată doborî”, afirmă Robert Ion, Director de Fundraising & Comunicare, Hope and Homes for Children România.